Acest an de coșmar 2020 a fost anul sfârșitului unui timp în care lumea o luase ,,razna ” într-o lume în care nici ea nu se mai identifica, o lume în care banii erau pe primul loc și viața sau boala nu mai contau. Chiar dacă erai pe moarte, tot banii contau.

Trăiam o lume în care ne credeam atotștiutori, dar nu știam mare lucru, o lume în care credeam că noi controlăm totul, dar nu controlăm nimic. Această ,,pandemie” necunoscută de nimeni nici la acest moment, ne-a adus cu picioarele pe pământ, a reașezat natura cât s-a mai putut în matca ei, iar omul a început să conștientizeze că nu este atât de inteligent, atât de puternic pe cât pare. Această transformare, eu ca om am realizat că viața mea, timpul, trecutul meu, chiar și cu câțiva ani în urmă, era mai frumoase decat acum, când trăim o lume robotizată, o lume plină de ură și o lume care a început să meargă din prostie în prostie, în haos și pierire. O lume în care nu mai ești conștient de propria viață și de cât de rapid trec anii și făără să realizezi că viața e frumoasă, dar scurtă.
Ne bucurăm la fiecare început de an, facem planuri de viitor, ne trimitem urări, dar să nu uitați un lucru: ,,când anul pleacă noi chefuim, bem, mâncăm, dar în interiorul sufletului nostru realizăm cât de supărați suntem că a mai trecut un an din viață și mergem spre apogeu. Viața mea este și viața dumneavoastră, timpul meu este și timpul dumneavoastră, toate acestea le îmbinăm cu multă dragoste Abia acum am înțeles cu adevărat și eu ce a devenit în acest an viața mea, timpul meu, dragostea mea.
Viața mea a devenit așa cum mi-am dorit să fie abia atunci când am înțeles un lucru: că timpul meu e prețios…. Că timpul meu e limitat… iar asta îl face extrem de prețios… chiar foarte prețios… inestimabil… E singurul dar pe care-l am pe lumea asta… De fapt… viața mea înseamnă timp… Timpul pe care eu îl am pe lumea asta…

Cred că sufletul e nemuritor…
Cred că se va întoarce într-un întreg atunci când voi pleca de aici… Cred că mă voi întoarce ACASĂ cândva… Cu toate astea… știu că nu sunt nemuritor… EU… aici. Am un timp prestabilit… destinat mie… Asta nu înseamnă că mă mai tem de timp sau de plecare… Mă pregătesc în fiecare zi să mă întorc ACASA… Cum? Prețuind timpul de aici… Cum? Făcând doar ceea ce îmi face bine…
Azi nu mai am timp de oameni care vorbesc mult și nu spun nimic… Nu mai am timp să leg prietenii „de plictiseală” sau din „singurătate”… Pentru că azi nu mă mai plictisesc și nici nu mă mai simt singur…
Nu mai am timp de bârfe… de pălăvrăgeli… de prieteni care nu-și văd de viața lor… De oameni goi și superficiali… N-am timp să ascult tâmpenii… Nu mai am timp sa ascult minciuni… Pentru că azi… stau doar lângă cei ce-mi sunt model în viață… lângă cei dragi sufletului meu… Și cresc sufletește lângă ei… cu fiecare zi ce trece… Tot azi… știu sigur că e important să-ți alegi oamenii din jur cu grijă… cu mare grijă…
Azi nu mai am timp de pierdut cu relații care nu duc niciunde… Care nu construiesc nimic… care nu apro… care nu mă ajută să cresc… relatii care nu duc nicăieri… Pentru că azi… nu simt nevoia să fiu cu cineva doar ca să fiu… Azi știu că sunt arhitectul propriei mele fericiri… pentru că azi îmi construiesc fericirea având la bază oameni dragi mie… da, oameni adevărați, care mă susțin și mă apreciază pentru omul care sunt …
Știi…
Azi… nu mai am timp să fac ce am făcut acum 20 ani… Nu mai am timp să ies doar ca să nu stau acasă… că e duminică sau că toată lumea iese… Orice noapte nedormită îmi pare lipsă de respect față de mine însumi… orice lucru care nu mă reprezintă îmi pare pierdere de timp… N-am timp de… petreceri… întâlniri… Nu mă mai distrez ca la 20 de ani… Oricine nu poate înțelege asta… nu mă mai afectează. Pentru că azi… nu mă mai opresc din drum… Azi știu ceva ce atunci nu știam: că timpul contează, tipul nu are preț…
Azi… mă bucur de anii pe care-i am și de faptul că am lăsat în urmă oameni pe care-i știam de nimic… oameni care m-au ținut în loc… că am schimbat obiceiuri proaste cu altele bune… sănătoase și reale. Am învățat să aleg ceea ce îmi face bine și să mă feresc de lucruri inutile… Pentru că azi… timpul meu valorează mai mult ca niciodată…
Azi… fiecare lucru care mă reprezintă… mă bucură… Fiecare pas e cu gândul că poate fi ultimul… Fiecare frunză ce zboară pe mijlocul drumului poate fi ultima imagine pe care o văd… Fiecare strop de ploaie poate fi ultimul pe care-l simt… Fiecare mișcare pe care o experimentez nu se va repeta altădată… Fiecare clipă pe care o trăiesc… nu se mai întoarce. Pentru că azi… timpul meu înseamnă tot ce am mai scump…
Azi mă respect… mă iubesc și iubesc … nu port resentimente… nu sufăr că nu-s înțeles… nu simt singurătate… nu pierd timp… Azi am curaj.. pretenții… și nu mă tem să trăiesc așa cum gândesc. Azi știu că tot ce fac… fac pentru mine… Simt cu fiecare zi… cum adaug lucruri bune și le înlătur pe cele fără de folos… Mă limitez la liniște… la oameni adevărați… respect… încredere și bun simț… Mă limitez strict la ce e important pentru mine și cei dragi…
Azi, nu mai scriu sau vorbesc despre lucruri pe care le-aș face… Azi scriu și vorbesc despre lucruri pe care le fac…

Mi-e dor de mine… De mine copil…
Mi-e dor de visele pe care le aveam atunci şi de forţa cu care credeam în ele… Mi-e dor de bucuria imensă pe care o simţeam de fiecare dată când cerul scutura primii fulgi de zăpadă… Atunci nu mă gândeam la frig… la gheată… la vânt… atunci mă gândeam la săniuş… la bătaie cu bulgări… la oameni de zăpadă… la luminiţe frumos colorate care dansau sprintene în brad… încercând parcă să se prindă una pe alta….
Mi-e dor de emoţiile care îmi inundau tot sufletul atunci când cântam colinde la şcoală în apropiere de Crăciun…. Nu pot descrie bucuria şi glasurile care răsunau frumos în toată încăperea…
Mi-e dor de naivitatea de atunci şi de încrederea pe care o aveam în oameni…
Nu cunoşteam sentimentul dezamăgirii… după fiecare ceartă cu prietenii urmau împăcări frumoase şi sincere… împăcări curate… împăcări pure… împăcări de copii…
Mi-e dor de copilul din mine… Mi-e dor de anii în care acest copil nu ştia decât să râdă… să se joace… să lege prietenii şi să-şi piardă serile în faţa casei alături de prieteni…
Mi-e dor de puritatea din sufletele noastre… de bunătate şi de iubire necondiţionată…
Mi-e dor de anii în care îmi doream să cresc… și nu-mi dădeam seama ce mă așteaptă…
Mi-e dor de mine copil… deseori caut în mine copilul ce trăiește de la a mea ființă… De multe ori e trist… de multe ori e vesel… de multe ori mă înveselește …dar mereu îmi șoptește:
Nu lăsa copilul din tine să moară…că atunci va muri și zâmbetul de pe buzele tale…
Ştii…….
Dragostea este despre emoții și așteptări… E despre încredere și libertate. Despre alegeri… Despre respect… despre nebunie… despre bucurie… E despre copilul care aleargă desculț prin câmpul de maci și cască gura către cer atunci când plouă cu tunete… în miez de vară… E despre cuvinte care nu se spun… se transmit prin priviri și atingeri. Prin fiori si vibrații… Despre copacul care adăpostește la umbră trupul obosit de arșiță….
Dragostea e despre oameni învingători care s-au ținut de mână chiar și atunci când fiecare ar fi putut să meargă singur la drum…. Despre îmbrățișări în somn și purtări de grijă… Despre certuri în care amândoi zâmbesc… Despre speranță… Despre greșeli care vor fi iertate… Despre lacrimi nemărturisite… E despre respirațiile tăiate și dureri inevitabile… Despre începuturi cu entuziasm și sfârșituri glorioase… E despre câștigul din fiecare pierdere…
Dragostea e despre orice altceva decât despre propria persoană…. E cel mai scump dar pe care Dumnezeu ni l-a dat… să-l dăm mai departe și să se întoarcă înzecit… Dragostea nu vrea să schimbe… Ea acceptă… rabdă și înțelege… Dragostea e o floare rară… care e protejată de legi divine… de aceea nu piere niciodată… Nimic ce vine de la Dumnezeu nu piere… ci se întoarce în El….

Dragostea e nebunie….
E țipătul fetiței care își descoperă în păr un fluture albastru. E bucuria băiețelului din tine… E miros de liliac și iasomie în timpul nopților răcoroase… E parfum de iubire … aroma de așternuturi proaspăt șifonate… E despre două urme de îngeraș lăsate în zăpadă…. Despre lucruri care te emoționează de nu știi dacă să plângi sau să râzi sau dacă deja le trăiești pe amândouă în același timp și nu-ți dai seama… Dragostea e despre oameni care nu se tem să sufere… Despre oameni care plâng și pe stradă atunci când le este dor… Despre cei care nu-i uită pe nimeni niciodată… Despre gânduri curate și rugăciuni adânci…
Dragostea e despre pasărea care cântă la fereastră în fiecare dimineață… Despre raza de soare care îți mângâie chipul în zori de zi…. Despre pământul care odihnește doruri și nume… E despre amintirile care te fac să devii nostalgic și sensibil… E despre lumina care face ziua mai senină… Despre adulții care cred în Moș Crăciun. Despre spiritul Crăciu­nului… E despre duminica în care se mănâncă în familie… Despre străini care îți urează de bine….
Dragostea e ceea ce te face să simți că trăiești… daca n-ar fi ea tu te ofilești… Despre eforturi nerăsplătite… E despre familie… prieteni… animale… florile din ghiveci și mușcatele de pe balcon… E despre roșul căpșunilor din grădină…
Dragostea e despre sculpturi fără înțeles…. Despre picturi ce nu se încadrează în vreun curent anume…. Despre gânduri ce nu-și găsesc cuvinte potrivite…. Despre culori…
E despre respirații profunde ce te ridica la cer…E despre zâmbetele care se păstrează și-n cele mai teribile situații… Despre curaj. Despre umbrelele care adăpostesc necunoscuți… Dragostea e despre milioanele de cuvinte care-ti trec prin minte când tot ce poți spune e : „Uau!”
Dragostea e despre minunile cu care ne-am obișnuit fără să știm. Despre extraordinarul din fiecare lucru banal. Dragostea e despre tot ceea ce există în noi și prin noi. Despre încercarea de a defini universul trăirilor interioare. Aceste trei caracteristici esențiale a unei vieți pe acest pământ sunt esențiale oamenilor.

Este un haos total în lume
Globalizarea bate la ușă, destrămarea bisericii este la un pas, războiul bate la ușă, sărăcia, foametea, violența, căderea totala a economiei, naționalizarea privaților, banii lichizi vor deveni doar bani virtuali, copiii vor suferi transformări de mici, și multe altele. Sperăm ca anul care vine să ne aducă…un gram de speranță, un gram de bucurie și multă dragoste între noi. În anul 2020 o persoană arăta URĂ, MANIPULARE, DURERE încât au început să ne fie spălate creierele. Noi avem nevoie să ne iubim, avem nevoie de viață sănătoasă și timpul planificat de noi.
DRAGOSTEA, TIMPUL și VIAȚA E CEEA CE AR TREBUI SĂ DEVENIM, DACĂ CREDEM CUMVA CĂ NU SUNTEM… ,,MĂCAR ACUM LA CUMPĂNA DINTRE ANI”.
LA MULȚI ANI 2021 !

Al dumneavoastră același
Prof. Ioan Romeo Mânzală