OPINII: Transformarea democrației în dictatură

Elita globală nu putea să-și pună planul în aplicarea fără Big Pharma, Big Tech, Big Finn. Ei nu sunt creierele. Ci profitorii. Acceptați, susținuți. Până la un punct. Cei care comandă muzica, nu sunt cunoscuți. Schwab și Attali sunt executivi. Nu decizionali. Altfel nu se expuneau. Au și ei un cuvânt de spus.

Centrul e în City of London

 De ce era Boris Johnson turbat? Lojele de acolo sunt conduse. O analiză sistematizată, documentată și obiectivă pe direcția deschisă a profesorului american John M. Mearschiemmer. O analiză reală a tot ce s-a întâmplat. În mod conștient, programat, UE se sinucide. Își aruncă țările în cea mai mare criză economică din istoria modernă, păstrând proporțiile. O față lucidă. Vă spune ceva? De USA nu mai vorbim. Ele n-au încotro. Și-au săpat groapă de două decenii. Sunt dependente de războaie. Industria militară, deh…! Dar UE? De ce? Ce-o mână? Ce vrea ea de fapt? Or fi de vină globaliștii de la Bruxelles? Pregătiți din anii `90? ”Am penetrat guvernele”, spunea Schwab în 2017. Se vede! Și proștii plătesc europarlamentari cu mii de euro pe lună. Degeaba. Economia nu este atât de complicată pe câte pare. Ne speriem de discursurile finanțiștilor care apar pe televiziuni. De terminologia sofisticată. În logica cea mai simplă, se traduce așa: nu poți mânca mai mult decât produci.

Da, dar atunci vine cineva și-ți spune: știi că ai putea mânca mult mai bine, te poți distra mult mai mult? Cum? Te-mprumut eu. Și mi-i dai dup-aia. Dar trebuie să garantezi cu ceva.

Și așa ajung unii la sapă de lemn

Desigur, împrumutul nu este ceva demonic. Așa s-a construit capitalismul, societatea prosperă. Dar el nu se face pentru a-l consuma. Ci pentru a-l investi inteligent, lucrativ. Ca să producă profit. Când nu produce, e falimentar. Or, societatea consumistă este bazată pe încurajarea împrumuturilor, dincolo de limita rambursabilității. Și asta face ca țările/indivizii să devină sclavii creditorilor. De asta există reclama, advertisingul. Să consumi mai mult decât produci. Nu poți să rambursezi tu? Nu-i problemă. Atunci urmașii. Cu dobândă aferentă, evident. Cineva trebuie să dea înapoi. Nu e simplu? Ce e așa de complicat? Vrem salarii mai mari decât producem? De  unde? De la FMI! Despre democrația Americii nu se mai poate discuta. Agenți FBI au luat cu asalt reședința lui Donald Trump, spărgându-i un seif. Trump spune că desantul FBI echivalează cu o „abatere de urmărire penală” și cu o „folosire a sistemului de justiție ca armă” pentru a împiedica să candideze, din nou, la Casa Albă. Deoarece, afirmă el, „a cooperat cu toate agențiile guvernamentale relevante și astfel „percheziția neanunțată” asupra casei sale „nu a fost adecvată”. „Sunt vremuri întunecate pentru națiunea noastră. Un astfel de atac ar putea avea loc doar în țările din Lumea a treia. Din păcate, America a devenit acum una dintre acele țări, coruptă la un nivel nemaivăzut până acum. Mi-au pătruns chiar și în seif!”, a declarat Donald Trump.

Războiul din Ucraina nu trebuie pierdut!

Și Trump nu trebuie să mai vină la putere. „Ucraina nu trebuie să piardă acest război. Altfel, Noua Ordine Mondială este în pericol”, clama George Soros la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia. Ei bine, Statul Paralel american se dezlănțuie ghidat de principiu: Donald Trump nu trebuie să mai candideze, deoarece pune în pericol Noua Ordine Mondială. Trebuie împiedicat prin orice mijloace. Fie ele ilegale. Chiar dacă asta presupune călcarea în picioare a democrației americane, etalon în materie timp de două secole și jumătate. Reiau ce-am mai spus: Occidentul (USA, UE, Canada, Australia) a devenit cel mai mare pericol pentru omenire. Nu este nicio exagerare. Până acum un deceniu se spunea așa: nu e perfectă democrația occidentală, dar țările Occidentului, spre deosebire de noi, au INSTITUȚII PUTERNICE, care previn orice derapaje de la democrație ale politicului.

De-acum, ADIO Occident democrat!

Serviciile secrete, justiția, instituțiile fundamentale într-un stat de drept sunt implicate până în gât în ​​viața politică a țărilor respective. Corporațiile gigant, trusturile media, fac jocurile politice, altele de servicii secrete. Statul privatizat este un stat eșuat, spun marii analiști economici internaționali.

Ca să exemplific, să nu creadă unii că sunt vreun exaltat. Congresul USA a cerut Pentagonul să dea un raport asupra dolarului cheltuit, din cele 54 mld. aprobate de el, pentru operațiunile din Ucraina. Ce-a spus Pentagonul? Nu! Realizați gravitatea? Vorbim de America, nu de Congo. O instituție a statului sfidează Congresul, instituția fundamentală a democrației americane. Când s-a mai întâmplat asta în America? Președinta Comisiei Europene a contractat în secret vaccinuri de cca. 40 mld. euro. Parlamentari europeni au cerut să li se prezinte contractul. În bătaie de joc, președinta CE le-a trimis un contract în care termenii financiari și condițiile de bază au fost blurate. Acum CE pregătește pregătește contractarea altor vaccinuri, în aceeași lipsă de transparență. Am citat din presa internă și internațională, Comisia Europeană impune discreționar țărilor membre obligații care nu sunt prevăzute în tratatele de funcționare ale UE. Cine nu se supune este privat de fonduri la care are dreptul, conform tratatelor. Este declarat liberal, dictator. Parlamentul și cetățenii europeni sunt tratați ca niște forme de viață insignifiante.

Mai este UE o democrație?

Nu! Occidentul politic a fost confiscat de forțe obscure, care instrumentează politicienii aflați la putere. Și nu doar pe cei din țările respective. Cumpără lideri politici, ONG-uri din diferite țări ale lumii orchestrând „revoluții de culoare” pentru a aduce puterea guvernului care să lucreze în scopul realizării proiectului globalist. Alimentează tensiuni interetnice, care sfârșesc în războaie zonale. Occidentul a anulat ONU ca organizație. Nu poate depinde de votul unor țări care sunt neobediente, care îi încurcă planurile. El și-a asumat rolul de a schimba lumea după cum vrea el. 

Cine nu le respectă este declarat dictator și trebuie răsturnat prin forța armelor, în numele democrației și în aplauzele tembelilor spălați la cerebel. Cine promovează toate tâmpeniile Occidentului, USA ?

 Există unii pe rețelele de socializare care se cred deștepți. Joacă un rol pervers de tipi echilibrați. Ei nu sunt ca radicalii pro-ruși sau pro-americani. Ei se mențin pe linia de echilibru. Rusia a comis o agresiune invadând o țară vecină. A încălcat dreptul internațional. Punct. Nu mai contează ce-a făcut Ucraina în ultimii opt ani. Agresiunea e agresiune. Dar nu mai avem drept internațional.

 Occidentalii nu pot justifica mișcările demente de acolo: woke, BLM, teoria critică a rasei, ideologia de gen transgenderism etc. dar altele mai însemnate de la ei. Dacă n-ar face-o, n-ar mai fi credibili, cred ei. Așa, pozează în „echidistanți”. Rusia a invadat estul Ucrainei. Contează de ce, care au fost cauzele? Pentru oamenii „inteligenți” descriși, „echidistanți”, n-au valoare. Ei văd doar fenomenul. Eu sunt pro-american, dar și tu, american,   să fii corect și chiar să faci ordine. Nu să-i vezi doar pe ucraineni ,,feți frumoși”. A încălcat în timpul ăsta Ucraina toate normele internaționale în materie de protecție a minorităților? Evident. În 2017 a dat o lege cu drepturile minorităților, o lege dezastruoasă. Recunosc „oamenii” afacerile colosale  în Ucraina? Zelenski l-a demis pe Procurorul General, la apelul de peste Ocean. 20% din terenul agricol aparține USA. Datoria suverană lui Rotschild? Bieți români! Mai au capacitatea de a mai raționa? Ei  cred. O dau că și așa, dar nici așaaaa…  Nu dau nume. Mi-e rușine de rușinea lor. Rușinea lor este că nu gândesc critic. Îi scot din categorii pe cei plătiți. Ei îi urăsc pe ai noștri, dar și pe ei, personal! Este incredibil cum poate distruge ura discernământul unor oameni care au, totuși, realizări remarcabile în domeniul lor profesional. Pur și simplu ura te face dobitoc.

Mi-am adus aminte de vorbele filosofului Heraclit: „Multă știință de carte nu-l învață pe om să aibă și minte”. 

Cultura e una, știința raționamentului e cu totul altceva. Spiritul cartezian aproape a dispărut din cultura occidentală contemporană. Potrivit lui Descartes, totul, absolut totul trebuie pus sub semnul îndoielii. Și de aici pornind, pas cu pas, urmând metoda, conducând bine rațiunea, să mergi spre certitudine.

Lumea actuală a renunțat la argumentație. Singurul argument valid a devenit „argumentul autorității”. Cu cât anvergura intelectuală a unui opinent este mai mare, cu atât crește gradul de acceptare, necritic, al opiniei ca fiind adevăr. Fără nicio cercetare, documentare prealabile. Păi dacă a spus și Y asta…!

Al dumneavoastră, același,

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns