.

Deva: AUR în dialog cu românii 

Senatorul Claudiu Târziu, preşedinte al Consiliului Naţional de Conducere al AUR, în turneul său prin țară, intitulat „Ce vor românii” a oprit și la Casa de Cultură de la Deva, pentru a-i asculta pe hunedoreni, un eveniment la care au participat peste 100 de persoane. Alături de Târziu au fost și colegii săi, senatorul Sorin Lavric și deputatul Ciprian-Titi Stoica.

De asemenea, la eveniment au participat și consilierii locali ai AUR Deva, Tiberiu Claudiu Bârstan – președintele filialei județene AUR și Marius Mane și vicepreședintele AUR Hunedoara, ideologul Mircea Nicolae Mincea.

„Și de la Deva am plecat convins că vom avea enorm de multă treabă cînd vom ajunge la guvernare. Aproape totul trebuie refăcut sau construit de la zero: de la reindustralizare la salvarea și prezervarea unui imens patrimoniu arheologic, îngropat din lipsă de bani și de pricepere; de la repornirea minelor și investiții în industria energetică la protejarea de defrișări criminale a pădurilor. Devenii mi-au spus, între multe altele, ceea ce știam: că nu mai vor să se spele la lighean, iar asta nu s-a întîmplat pînă de curînd, cînd a fost oprită valoroasa termocentrală de la Mintia, pe care nu o vor cu niciun chip vîndută la fier vechi. Ca și restului românilor cu care m-am întîlnit în turneul AUR „Ce Vor Românii”, și hunedorenilor le-am spus că suntem deschiși tuturor oamenilor merituoși care vor să pună cinstit umărul la redeșteptarea națională. Și că e nevoie de o participare cât mai mare la vot în 2024. Altfel nu vom putea schimba ce e obligatoriu de schimbat, începând cu actuala clasă politică, depășită, incompetentă și mai ales profund coruptă, care nu va mai fi niciodată capabilă să le redea românilor demnitatea națiunii lor” a declarat Târziu.

Partajează această știre

This Post Has One Comment

  1. Cam Tarziu.....

    Doar ceva peste 100 de persoane !? Adica sub 0,3 % din populatia Devei ? Si asta in inima Transilvaniei si in conditiile in care amenintarea din partea Ungariei lui Orban este cat se poate de evidenta !?…. In stilul ei discutabil, Diana Sosoaca umplea pietele dar se pare ca romanii s-au cam saturat de discursul AUR care, dupa doi ani si mai bine de scandal non stop, inca se mai intreaba ce vor romanii. Mai bine mai tarziu decat niciodata.dar s-ar putea sa fie prea tarziu….

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate