.

OPINII: Trăim în realități paralele – minciună și servilism

O lume fără dorințe reale trăiește românul de astăzi. Doar ca să fie văzută, să se laude și să bârfească. Așa arată lumea social- media. Oamenii nu mai pun bază pe educație, preferă călătoriile și lucrurile scumpe. Doar ca să fie văzuți, să se laude, să bârfească. Trăiesc după trenduri, nu după propriul plac. A dispărut educația, bunul simț, logica și echilibrul uman.

”Azi trăim în realități paralele. Nu există ideea de a economisi. Pe vremuri puneai un leu-doi deoparte, la pușculiță. Pușculița însăși a dispărut. Era o formă de minimă educație financiară pentru copii. Educația noastră nu e bună. Sunt de părere să dai copilului o sumă de bani pe mână și apoi să fii necruțător cu orice depășire de buget”.

Psihologia sărăntocului

„Cu cât te duci mai departe de casă, cu atât te lauzi mai tare. Zanzibar, Monaco, Tenerife, Republica Dominicană. Nu-i de nasul tău Grecia, Turcia sau Bulgaria. Este psihologia sărăntocului. Sărăntocul trebuie să fie ostentativ, ca să se vadă. Oamenii cu bani mulți nu merg în locuri cu multă lume. Unii sunt chiar discreți, merg în zone izolate. Clasa medie românească merge la ”all inclusive”.

„Ești important, ai bani, mergi în destinații exotice. Unii. Ceilalți au viața goală, nu li se întâmplă nimic. Se uită pe gaura cheii, la viața altora. Una din spaimele psihologiei este că toată viața privată va deveni total publică. Care-i pericolul? Eul are nevoie și el de-o întâlnire cu el însuși, nu? Intimitatea s-a erodat extraordinar. Ești vulnerabil la orice mișcare a turmei, nu?”

Azi trăim în realități paralele. Nu mai există ideea de a economisi. Oamenii nu mai economisesc și cheltuiesc tot mai mulți bani pe lucruri inutile. Cheltuiesc fără să știe de ce fac asta. Este foarte important să învățăm atât noi, cât și cei din familie să nu risipim banii, deoarece nu cad din cer. Lumea cheltuiește, cheltuiesc și eu fără să mă întreb de ce fac asta.

Banii și faima

Nu dau securitate socială. Sunt alte lucruri mai importante: educația, generozitatea, curajul, cinstea. Toate astea contează mult mai mult decât ce vedem în exterior. Exteriorul era luat drept reper, interiorul este cel care contează”-  spunea cunoscuta și distinsa psiholoagă Aurora Liiceanu. Trăim o lume idioată,  condusă de câțiva idioți, care vor să arate că lumea va juca după cum vor cânta ei. Voi încerca să fac un portret al unor idioți pe care îi vedem și încearcă să ne impună regulile lor de gândire numind nebunia lor ,,lumea liberă”.

Ei niciodată nu vor recunoaşte că sunt idioţi, oricât te vei strădui să le arăți faţa curată a lucrurilor, pentru că nu vor să vadă realitatea, şi chiar dacă ar vrea, nu au cum să priceapă că lumea este altfel de cum şi-o închipuie ei. Şi sunt idioţi care, cu bună ştiinţă, fac ceea ce fac, pentru ca să le meargă bine în viaţă. Joacă teatru cu cei din jurul lor, fără să-şi dea seama cât de stupizi sunt şi cum se cară unii pe alţii în neghiobia lor. La viaţa mea am văzut şi am cunoscut o sumedenie de astfel de indivizi, unii mai neghiobi şi mai idioţi decât alţii. Ce să-i ceri omului, dacă n-are?… Adică ce să-i ceri unui idiot, câtă vreme nu are nici înţelegere faţă de mediul în care trăieşte, şi nici minte să priceapă că lumea este de două feluri: bună şi rea! Pe ei nu-i poţi înscrie în niciuna din aceste categorii, pentru că ei se cred totul pe lumea asta şi ştiu şi toaca din cer… Ei sânt, desigur, universali, frumoşi, bogaţi, deştepţi, se-nvârt printre oameni sus-puşi, conduc maşini şi lux, dar nu pricep că, oricât de vârtos trag de covrigul unei maşini ”bengoase”, pentru omul de rând, care trăieşte din muncă cinstită, ei nu reprezintă nimic… Dar, mai presus de toate, ei sunt aroganți. Și asta, pentru că le lipsesc cei şapte ani de acasă şi educaţia primită de la părinții lor, de aceeași speță cu ei. ”Aşchia nu sare departe de trunchi” spune o vorbă înțeleaptă… Nu vrem să ne amestecăm în tabieturile lor, dar parcă prea s-au înmulţit şi nu le pasă de cântecul cucuvelei pitite în jurul vilelor lor, dotate cu piscine uriașe, în care s-ar putea zbengui în voie balenele, delfinii şi alte vietăți subacvatice, cu un comportament mai prietenos decât idioţii noştri, care sunt printre noi precum pălămida şi malariţa prin lanurile de grâu. Noi îi luăm ca atare, iar ei fac ce vor cu noi… Numai că între ei şi ceilalți, diferenţa e ca de la cer la pământ.

Oamenii simpli

La care predomină bunul-simţ, știu să respecte regulile unei comunităţi, pe când ei, idioţii din zilele noastre, cred că lor li se cuvine totul, chiar şi locul de parcare al celui cu dizabilităţi. După cum observăm, idioţilor nu le pasă nici de semenii lor, nici de legi.

Ferească sfântul să ai de-a face cu ei, că nici poliţia, nici tribunalul nu-i pot scoate din tupeul lor! Aşa sunt idioţii: nu au mamă, nu au tată, fac orice pentru interesele lor. Calcă peste cadavre… Rup cu dinţii din dreptul altora, ca lor să le fie bine. Ei nu au Dumnezeu… În rest, toate bune, că de idioţi nu va duce niciodată lipsă omenirea!

Fenomenul secolului XX

Omenirea a bifat multe lucruri stupide în secolul al XX-lea, însă, chiar și așa, testele IQ arătau o creștere a inteligenței. Acum însă, în mod oficial, trendul s-a inversat. Asta înseamnă că inteligența oamenilor este în regres. Ne întrebăm dacă fenomenul a fost cauzat de dietele noastre din ce în ce mai nesănătoase, de sistemele educaționale neperformante, de dependența tehnologică sau poate de sursele de informare.

Perioadă în care IQ-ul indivizilor a crescut cu aproximativ trei puncte în medie per deceniu este cunoscut drept efectul Flynn (n.r. după academicianul neo-zeelandez James Flynn, care a studiat fenomenul).  Oamenii de știință au ajuns la concluzia că efectul Flynn și-a atins apogeul la mijlocul anilor 1970. De atunci, trendul este în scădere semnificativă.

„Este cea mai convingătoare dovadă de până acum că efectul Flynn s-a inversat. Dacă plecăm de la asumpția că modelul lor este corect, rezultatele sunt impresionante și destul de îngrijorătoare.

Datele provin de la trei generații de bărbați, născuți între anii 1962-1991, și au fost studiate din 1970 până în 2009. De la o generație la alta, IQ-ul a scăzut cu 7 puncte în medie. Nu este pentru prima dată când un astfel de trend în scădere a fost observat. Chiar și James Flynn a vorbit despre el, acum un deceniu, când i-a studiat pe adolescenții britanici. Cel mai mult a scăzut la copiii de 16-18 ani.

Ce a dus la inversarea efectului Flynn nu poate să spună niciun om de știință, cu siguranță. Însă studiul din Norvegia arată totuși că aceste scăderi de IQ s-au întâmplat și în interiorul familiilor. 

În schimb, spun cercetătorii, putem trage concluzia că schimbările de lifestyle ar putea fi de vină – felul în care sunt crescuți și educați copiii, cum își petrec timpul liber, ce fel de jocuri aleg, dacă citesc etc.

Astfel, există o diferență între inteligența cristalizată și cea fluidă. Cea cristalizată cuprinde lucrurile pe care le-ai învățat, cea fluidă se referă la abilitatea unui individ de a vedea în perspectivă și de a-și folosi logica în rezolvarea unor probleme de care nu s-a mai lovit până în prezent. 

În Romania zilelor noastre

Conducătorii, parlamentarii, aproape toată suflarea discută, analizează, comentează multe evenimente, dar vorbesc foarte puțin sau aproape deloc despre ȚARĂ și POPORUL ROMÂN.

Îi preocupa idioțenii, anomalii. Dacă Biden și Ursula ne spun să mergem desculți, mâine toată ”turma” va merge desculță. Cum se face că de fiecare dată conducătorii romani se situează în tabăra din care au numai de PIERDUT?!  Pariază întotdeauna pe un cal mort.  A plecat Cîțu! Când va plăti dezastrul lăsat în urmă, ca și Orban? Speranța în PSD și Ciolacu este la fel o UTOPIE. Cum dracu poți să crezi că faci ceva, când tu nu ai Justiție, Servicii, Legii, Parlament care să servească ROMÂNIA și poporul român. Dacă serveau România, noi nu eram în situația în care suntem. Jefuirea populației de către superbogați se numește AFACERE, rezistența poporului împotriva acestui jaf se numește VIOLENȚĂ

Al dumneavoastră același

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate