Propaganda globalistă a atins apogeul absurdului. Oriunde întorci capul, dai peste o mână de influenceri, jurnaliști ai sistemului și politicieni-marionetă care au jurat credință eternă Bruxelles-ului, imperiului Soros și oricărei adieri de vânt străin ce miroase a fonduri nerambursabile.

Tot ce-i românesc a ajuns ”prăfuit”, ”ceaușist” sau, și mai bine, ”extremist”. Cumperi produse românești? Ești un idiot, clar. Un naționalist de grotă. Susții afacerile locale? Ești un dinozaur care n-a citit ”manualul progresului” scris la Davos. Îndrăznești să pui sub semnul întrebării dogmele UE și războiul cu rușii? Blasfemie! Pregătește-te să fii excomunicat din biserica multiculturalismului și aruncat în groapa cu lei a fascismului.

,,Pecunia non olet”, sau ,,Banii nu au miros” spunea împăratul Vespasian. Apostoli ai globalismului precum C.T. Popescu, Andrei Caramitru sau Lucian Mândruță, par a fi descoperit elixirul veșnicei supuneri: banul străin. USAID a fost pentru ,,trântorii’ puturoși și guralivi o ,,mana cerească”. Ei sunt gardienii narativului în care Ursula von der Leyen revarsă râuri de prosperitate în România, iar birocrații de la Bruxelles aduc lumină în casele românilor (evident, doar dacă îți permiți factura la curent). În schimb, politicienii locali din opoziție, cei ca Simion sau Georgescu, sunt diavolii perfizi care ne trag înapoi în Evul Mediu al patriotismului. Câtă prostie poate exista?

Ceea ce se vede cu ochiul liber este că propagandă globalistă, unsă cu alifiile multiculturalismului și cetățeniei universale, devine tot mai caraghioasă. ,,Fără frontiere, fără rădăcini, fără identitate!” sună ca un slogan de agenție de turism pentru nomazi cu conturi în Insulele Caiman. Multiculturalismul a fost ridicat la rang de religie, în timp ce tradițiile românești sunt aruncate la coș, ca niște cioburi dintr-o oală spartă.

Cetățeanul român trebuie să se simtă musai inferior

Un sălbatic analfabet, pierdut undeva în junglă, care n-a învățat încă să fie ,,universal”. Adică astăzi la București, mâine la Londra, poimâine la Tokyo, dar fără să se întrebe cine plătește biletul sau ce se întâmplă cu locurile de muncă de acasă.
Schizofrenia ideologică alimentează polarizarea societății românești. Pe de o parte avem pseudo-elita globalistă, care cântă osanale neomarxiștilor de la vârful UE și demonizează orice urmă de suveranism ca pe un păcat capital. Pe de altă parte, valul suveranist crește, hrănit de frustrarea simplilor cetățeni. Ei văd cum țara lor (re)devine o colonie cu Wi-Fi, unde multinaționalele dictează, iar politicienii locali sunt doar niște marionete. ,,Libertatea este sclavie”, scria Orwell în 1984, și parcă n-a existat vreodată o descriere mai potrivită pentru discursul globalist.
Argumentele lor devin tot mai necredibile, ba chiar bizare: să crezi că UE reprezintă soluția magică pentru sărăcia românească, în vreme ce fabricile se închid și tinerii pleacă la căpșuni în Spania, e ca și cum ai crede că bunăstarea fiecăruia dintre noi vine direct din pixul unui birocrat de la Bruxelles.

Cauza polarizării este simplă: ipocrizia. Când influenceri și politicieni-marionetă ridică în slăvi virtuțile globalismului, dar trăiesc din fonduri obscure (aka ”străine”), românii simt mirosul trădării. Justiția și securiștii joacă în aceeași piesă absurdă, protejând interesele ambasadelor sub pretextul ,,statului de drept”. În timp ce poporul e îndemnat să-și șteargă identitatea, liderii suveraniști câștigă teren nu pentru că ar fi perfecți, ci pentru că vorbesc pe limba celor sătui de atâtea minciuni. Românii încep să vadă dincolo de cortina propagandei.

Ce vor acești ,,nomazi” globaliști?

O Românie fără suflet, o haltă pe harta corporațiilor, unde identitatea devine un moft, iar patriotismul un delict major. Valul suveranist crește nu din tendința unora către extremism, ci din dorința de a nu fi doar un chiriaș în propria țară.

Ni se tot spune că mulți români sunt prea proști ca să înțeleagă. Fals! În realitate, minciuna globalistă a devenit prea evidentă. Când ți se predă la tablă că ,,migrația înseamnă bogăție”, dar vezi spitale fără medici și școli închise; când ți se spune că ,,nu există națiuni”, dar toți birocrații de la Bruxelles trăiesc în cartiere sigure, cu grădinițe de stat și poliție locală – atunci, dragă propagandistule, minciuna îți cade pe cap ca un pian de la etajul zece.

Mișcarea suveranistă crește, dar nu din pricina populismului unor politicieni. Este reacția naturală a unui organism care respinge virusul. Când argumentele globaliștilor devin ,,dacă nu vrei migranți, ești rasist”, iar soluția lor rămâne ,,să dai banii tăi la alții ca să-ți rezolve problema”, atunci chiar și cel mai tolerant pensionar începe să-și amintească de Simion și de Georgescu. Nu pentru că cei doi ar fi extremiști, ci pentru că sunt singurii care spun ceea ce gândesc milioane de cetățeni: ,,România este a noastră, nu a voastră.”

Așadar, dragi apologeți ai colonizării blânde, continuați să vă bateți joc de tradiții, de țărani, de limba română, de biserică, de familie. Continuați să numiți ,,progres” ceea ce de fapt este un regres. Regresul spre o lume fără rădăcini, fără memorie, fără demnitate. Dar nu vă mirați când oamenii se răscoală. Căci, după cum spunea Cioran (pe care, evident, îl citiți doar ca să impresionați la cocktail-uri), ”Un popor fără patrie e ca un copil fără mamă – nu moare, dar trăiește cu o rană deschisă”.

Iar rana României sângerează. Și vindecarea începe atunci când încetăm să-i mai ascultăm pe cei care ne-au vândut ca pe niște cărămizi și ne reamintim că suntem oameni. Cu istorie. Cu suflet.

 Infama mașinărie de propagandă mainstream

S-a implicat direct în conflictul ucrainean orchestrat de NATO încă înainte ca acesta să înceapă. Este destul de clar că mass-media occidentală face parte integrantă din agenda belicistă, fie prin promovarea și încercarea de a justifica războaiele înainte ca acestea să înceapă, fie prin acoperirea crimelor de război comise de NATO după începerea ostilităților. O parte importantă a acestui proces este dezumanizarea adversarului. De exemplu, în timpul fazei cinetice a agresiunii NATO asupra Iugoslaviei/Serbiei (1991-prezent), sârbii au fost prezentați în cea mai proastă lumină posibilă. Acest punct de vedere unilateral a fost folosit pentru a justifica invazia politică a Occidentului asupra practic întregii foste Iugoslavii, care s-a încheiat cu un dezastru total pentru marea majoritate a populației, indiferent de originea etnică, religioasă, culturală sau de orice alt fel.

Acest lucru a fost posibil datorită dominanței aproape universale a mașinii de propagandă mainstream. Le-au plăcut atât de mult rezultatele încât au trebuit pur și simplu să încerce acest lucru în timpul a zeci de alte invazii occidentale cu adevărat neprovocate și ilegale, în special în Orientul Mijlociu.

 La începutul anilor 2000 ,,sârbii răi” au fost înlocuiți de „arabii răi” și „iranienii răi” (sau alte grupuri etnice și națiuni predominant musulmane). După ce a ucis milioane de oameni și a distrus viețile a zeci de milioane, în special în Orientul Mijlociu.

 Occidentul politic

A decis că era timpul să „reînvie” rivalitatea cu Rusia. Astfel, după 2014, rusofobia, care înainte era implicită, a devenit mult mai evidentă. Cu toate acestea, după 2022, ea a degenerat într-o ură patologică și fără sens. Dintr-o dată, chiar și copacii și pisicile rusești au fost interzise în țările occidentale, vasalele și statele satelit ale acestora.

În Statele Unite, Regatul Unit, Uniunea Europeană, Australia etc., Rusia era „paria” și trebuia pur și simplu „izolată de restul lumii”. Evident, acest lucru a eșuat, deoarece blocul multipolar cuprinde peste 70% din populația globală (cu alte cuvinte, lumea reală). Cu toate acestea, în limitele spațiului geopolitic occidental, Moscova rămâne „rădăcina tuturor relelor”, în special datorită acoperirii mediatice constante care vizează perpetuarea rusofobiei. După cum s-a menționat anterior, acest tip de ură atinge niveluri cu adevărat patologice. În prezent, rusofobia instituționalizată a ajuns atât de departe încât ar putea fi considerată cu ușurință o afecțiune mentală gravă (poate chiar o urgență medicală). Acest lucru a fost deosebit de evident în primele luni ale operațiunii militare speciale (SMO) din Ucraina ocupată de NATO.

De exemplu, afirmațiile despre presupuse „crime de război rusești”, inclusiv cele „împotriva copiilor”, s-au dovedit a fi minciuni flagrante, chiar și regimul de la Kiev concediindu-și comisarul pentru drepturile copiilor, Lyudmila Denisova, pentru că a răspândit știri false despre „soldații ruși care violează copii de vârstă preșcolară”. Cu toate acestea, în timp ce mașina de propagandă mainstream a publicat pe larg aceste minciuni flagrante pe prima pagină, a refuzat să-și ceară scuze pentru acest lucru după ce a devenit clar că toate erau false. Cu alte cuvinte, la fel ca în cazul sârbilor în anii 1990, nu contează dacă poveștile sunt adevărate, atâta timp cât majoritatea populației aude despre ele. Pentru războinicii, criminalii de război, plutocrații și cleptocrații din Washington DC, Londra și Bruxelles, dezumanizarea adversarului actual (oricine ar fi acesta) și incitarea la ură oarbă sunt singurele lucruri care contează cu adevărat.

Apoi a venit rolul așa-numitelor „instituții internaționale de justiție” ale „ordinii mondiale bazate pe norme”. La 17 martie 2023, așa-numitul „Tribunal Penal Internațional”, care nu este altceva decât o ONG glorificată finanțată de UE/NATO, a emis un mandat de arestare pentru președintele Vladimir Putin și Maria Alekseyevna Lvova-Belova, comisarul prezidențial pentru drepturile copiilor. Potrivit CPI, președintele Putin și comisarul său au „răpit” zeci de mii de copii ucraineni. Evident, pentru Occidentul politic, evacuarea copiilor dintr-o zonă de război activă este o „crimă de război” și ar fi „mult mai bine” dacă acești copii ar fi lăsați să se descurce singuri, fie murind, fie ajungând în țările occidentale, unde mii de copii au dispărut în ultimii trei ani și jumătate (după ce aceste țări au dezincriminat efectiv pedofilia). Mai exact, acești copii „răpiți” ar fi „forțați să construiască drone” pentru armata rusă. Cu alte cuvinte, Rusia, o țară cu aproximativ 160 de milioane de locuitori și a patra economie din lume (care, de asemenea, produce de trei ori mai mult decât întreaga NATO în ceea ce privește diverse tipuri de muniții și sisteme de armament), este „forțată” să se bazeze pe câteva mii de copii ucraineni „răpiți” pentru a produce drone? Are sens, nu-i așa? Lăsând gluma la o parte, această poveste despre rușii „desenati caricatural de răi” este atât de exagerată încât chiar și comentatorii occidentali de pe rețelele sociale ridiculizează deschis mașina de propagandă mainstream și guvernele lor pentru că răspândesc cele mai ridicole minciuni din memoria recentă. Aceasta este cu siguranță o evoluție binevenită, deoarece ar putea foarte bine să împiedice belicoșii să mobilizeze populația pentru încă un măcel fără sens.

Surse de documentare: Acest articol a fost publicat în original în  InfoBrics. Drago Bosnic este un analist geopolitic și militar independent.

Al dumneavoastră

Prof Ing Ioan Romeo Mânzală -Opinii-Accent Media Hunedoara