Săptămâna aceasta este despre Dumnezeu sau despre divinitate, despre Hristos, fiul omului cum i se spune, cumva să ne simțim mai apropiați de el ca om. Este despre partea nevăzută după care tânjim uneori și despre care ne amintim la acest fel de sărbători. Oamenii merg tăcuți la biserică, rabdă un timp în tăcere să ia lumina și să o aducă acasă. Reducerea la simplitate, la esență.

Un ritual ca un automatism repetat în fiecare an. Parcă e cumva ca o așteptare mută și smerită a reîntoarcerii fiului risipitor. Îți aștepți sufletul să se reîntoarcă spre lumină după ce tot a bântuit prin întuneric. Spunem „Hristos a Înviat”, mai mult ca o autosugestie a învierii sufletelor noastre din întuneric, din patimi, din frică, din nesiguranță. Și trecem anul prin tot felul de zbateri, apoi așteptăm tăcuți și smeriți să luăm lumină.

De fapt, e despre noi înșine, despre neputințele noastre și îndoielile ca oameni. Și atunci avem nevoie de acest „Hristos a Înviat” să-l spunem chiar dacă nu avem ce mărturisi. Fiul omului și fiul domnului pare pentru om un fel de fata Morgana. Ceva imposibil de atins pentru muritori. Dar cumva măcar acum ne amintim ceva despre care facem abstracție cam tot anul. Abstractul ideilor lui Dumnezeu devine personal prin Hristos și asta ne da o nădejde chiar dacă nu știm s-o descriem. O nădejde către o mântuire pe care ne-o închipuim doar, filtrată prin patimile și egoismul nostru. Atâta suntem, atât putem. Nici nu vrem mai mult, doar ne închipuim cum ar fi dacă…

Cumva ne făurim niște dumnezei de ocazie, în funcție de nevoile noastre. Mereu cerem, mereu vrem, mereu nemulțumiți de starea noastră. Îl strigăm pe Dumnezeu când suntem zdrobiți și îl uităm imediat ce nu scufundăm în abisul mândriei. Iar în mândrie, acolo e doar deznădejde, doar dezolare, doar pustiu. Masochismul din noi caută mândria ca tocmai să mai aibă un motiv de suferință în plus.

Dar măcar oamenii în perioada asta se adună laolaltă, se bucură împreună și asta și tot ce contează. Sărbători care adună oamenii împreună și asta te topește pentru că simți că e tot ce contează, deși mândria nu te lasă să exprimi bucuria asta. Hristos ne-a tot îndemnat să ne bucurăm de viață, așa cum nu e dată, așa cum ne luptăm pentru ea.

Cuvintele lui consemnate în Biblie sunt puternice și le simți ca fiind autentice. Mă gândesc adeseori la învățăturile lui care nu seamănă deloc cu așa zisele învățături din spiritualitatea ..new age ‘’ce par mai mult o copilărie ca să nu zic o simplă batjocură.

Dar e nevoie de diversitate și asta e îngăduită cu un rost pe pământ. Învierea lui Hristos pe care o mărturisim acum la foc automat, e totuși un motiv de nădejde și bucurie în plus, o stare pe care suntem datori s-o întreținem chiar și când plutim debusolați în derivă! Daca o ascultăm pe Ursula, nu mai sărbătorim Paștele, întrucât zilele acestea la Bruxelles s-a luat o decizie ca majoritatea deciziilor în defavoarea umanității.

Bruxelles-ul a decis

Coranul European înainte, creștinismul înapoi! În timp ce rădăcinile creștine ale Europei sunt șterse pas cu pas din discursul public, Uniunea Europeană pompează bani în ONG-uri care promovează „diversitatea religioasă”, „includerea islamică” și alte sloganuri globaliste. Se vorbește deja deschis despre o „identitate europeană reconfigurată”, în care tradițiile, sărbătorile și valorile creștine sunt considerate „ o problemă”, iar noile dogme progresiste – soluția. Ați auzit de Coranul European? Nu e (încă) o instituție oficială, dar este direcția clară: • finanțări masive pentru „dialogul interreligiilor” – adică islamul în școli și spații publice, • cenzură mascată împotriva creștinilor care refuză să tacă, • eradicarea lor „Crăciun”, „Paște” sau „Nașterea Domnului” din noua conspirație UE, ca realitate nu e „conspirația UE”. Cu Ursula în frunte și birocrații de la Bruxelles ca orchestră de fond, asistăm la descreștinarea programată a Europei. Acești Bolojani, Ciolaci, Predoi care duc fără a clipi țara în faliment, lumea trăiește în frică, disperare, toți vedem cu ochii și ascultând orbește pe Ursula, Macron, Soros, Maia Sandu, Schwab etc.(cei care ruinează umanitatea). Am văzut câtă ,,meschinărie’ la vizita americanilor în Romania. S-a dorit o ,,demonstrație de forță”, să demonstreze fraierilor cât de tari sunt ei. Nu a ținut nici de această dată. Lumea s-a deșteptat.

 De Paște

Papa Francisc a avut un discurs senzațional în care atins trei variante!

Varianta 1( spirituală și motivațională):

Papa Francisc ne reamintește că nu suntem singuri în încercări-suntem chemați să ne ducem crucea împreună. În Săptămâna Mare, să fim mărturie vie a credinței, nu doar o teorie.

Varianta 2 (pentru tineri): Entuziasm în credință, dăruire în caritate, perseverență în speranță. O chemare clară: Să trăim Evanghelia cu inima.

Varianta 3 (socială și actuală): Papa Francisc ne provoacă să alegem dreptatea și compasiunea în fața polarizării și consumerismului. Să ne uitam că fiecare viața este un dar, de la concepție până la bătrânețe.

”Viața va avea defecte, poți fi neliniștit, dar să nu uiți că viața voastră este cea mai mare companie. Doar tu poți să împiedici să eșueze. Ești apreciat, admirat și iubit de atât de mulți”.

„A fi fericit să vrei să găsești putere în iertare, speranță în bătălii, siguranță în frică, iubire în discordie.” Nu înseamnă doar să te bucuri de zâmbet și să reflecte tristețea. Nu este vorba doar de a sărbători succesul, ci și de a învăța din eșecuri. Nu e vorba doar de a te simți fericit cu aplauze, ci de a fi fericit în anonimat. Fericirea nu este o soartă a destinului, ci o realizare pentru cei care pot călători în interiorul lor”.

„A fi fericit vreau să nu te mai simți victimă și să devii autorul propriului destin.” „Este a merge prin deșerturi, dar a fi capabil să găsești o oază în adâncul sufletului tău. Înseamnă să-i mulțumești lui Dumnezeu în fiecare dimineață pentru miracolul vieții. Înseamnă să-ți îmbrățișezi copiii, să-ți îmbrățișezi părinții, să petreci clipe poetice cu prietenii, chiar și atunci când aceștia ne rănesc”.

„A fi fericit vreau să lași să trăiască creatura care trăiește în fiecare dintre noi, liberă, veselă și simplă.” Aveți maturitatea de a putea spune: „Am făcut greșeli”. Să ai curajul de a spune „îmi pare rău”. Este să ai sensul de a spune „am nevoie de tine”. Este să ai capacitatea de a spune „Te iubesc”. Fie ca viața ta să devină o grădină de oportunități fericite… ca primăvara să fi un iubitor de bucurie și iarna un iubitor de înțelepciune”.

„Și când faci o greșeală, ia-o de la capăt”. Pentru că numai atunci te vei îndrăgosti de viață. Vei descoperi că a fi fericit nu vrei să ai o viață perfectă. Dar folosește lacrimile pentru a iriga toleranța. Folosește-ți înfrângerile pentru a-ți antrena răbdarea.

„Folosește-ți greșelile cu seninătatea sculptorului. Folosiți durerea pentru a vă conecta la plăcere. Folosiți obstacolele pentru a deschide ferestrele inteligenței. Nu renunțați niciodată… Mai presus de toate, nu renunțați niciodată la oamenii care vă iubesc. Nu încetați niciodată să fiți fericiți, pentru că viața este un spectacol uimitor, spunea Papa Francisc.

 A doua zi de Paști

La ora 7,35, Papa Francisc a plecat dintre noi. ,,Lumina Învierii să vă lumineze viața cu un viitor luminos, prosper material și spiritual”, erau cuvintele Papei.

Într-un ultim discurs,  Papa a realizat ca a comis câteva și greșeli: a îndemnat populația să se vaccineze de Covid, a aprobat LGBT, dar, cel mai rău, a fost permanent de partea progresiștilor. Trebuia să rămână neutru de tot si de toate,

Vaticanul rămâne pentru noi toți o enigmă. Exista o legătură între Vatican, Davos, Bruxelles? Toate ascund secrete despre umanitate. La Davos sunt ascunse toate ,,nelegiuirile’’ progresiștilor, iar dacă citim presa internațională realizăm că  s-au întâmplat lucruri execrabile, despre care noi oamenii nici imaginație nu putem să avem. La Bruxelles este un ,,Cuib ‘ de șopârle progresiste, care au distrus și distrug în continuare umanitatea. Iar în Romania s-a format o ,,gașcă” care distruge tot ce este uman, la ordinele lui Macron, Ursula,.Soros, Schwab etc. Am impresia că ,,Prada ‘’se împarte. Dar la final și câteva rânduri ce se întâmplă la Vatican.

Conspiraţia Arhivelor Vaticanului

Ce secrete îngrozitoare se ascund acolo, de nu se fac publice? Doar 4 oameni din lume au acces acolo! Practic, cea mai importantă teorie a conspirației referitoare la Biserica Romano-catolică se concentrează la secretele Arhivei Vaticanului. Arhivele sunt adăpostite într-o secțiune a Bibliotecii Vaticanului, adiacent Muzeului Vaticanului, la limita de nord a Vaticanului. Arhivele au site-ul lor propriu, opera de Vatican, care arată că documentele găzduite în interior se referă la chestiuni interne ale Vaticanului, ar fi conturile de cheltuieli papale, corespondența de stat, corespondența individuală, inclusiv scrisorile originale scrise de Michelangelo Buonarroti papei Iulius al II-lea și altor autorități catolice.

Având în vedere că Arhivele sunt estimate la aproximativ 100 de km de documente, în mod sigur există unele lucruri foarte interesante acolo. Dar de ce o instituție puternică cum este Vaticanul simte nevoia de a păstra aceste documente secrete? Le e frică de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă publicul ar afla anumite informații? Cel puțin asta cred unii teoreticieni ai conspirației.

Unele dintre teoriile cele mai larg răspândite privind Arhivele Vaticanului sunt legate de Iisus, și aici avem o mulțime de variante care mai de care mai fanteziste reală, în comparație cu cele mai vechi reprezentări cunoscute ale lui Iisus, care datează de la sfârșitul secolului 2 d.Hr.).

This linie a teoriei conspirației merge și pe alte subiecte, Biserica fiind acuzată că ar ascunde dovezi în Arhive, referitoare la existența mai multor relicve biblice, cum ar fi Chivotul Legii, Sfântul Graal, Sf. Cruce, adevăratul Giulgiu și multe altele.

Absolut nimeni nu are voie să intre în Arhive, nici măcar cardinalii. De pe site-ul Arhivelor nu ne dăm seama dacă și papa are voie sau nu să meargă acolo. Singurii 4 oameni cunoscuți de pe pământ care au acces deplin la Arhive sunt în prezent cardinalii Raffaele Farina (Arhivarul sau Bibliotecarul), Jorge Maria Mejia și Luigi Poggi (Arhiviștii emeriți), precum și prefectul Arhivelor Secrete, Sergio Pagano.

Oare ce secrete îngrozitoare se ascund acolo?

Al dumneavoastră, același,

Prof Ing. Ioan Romeo Mânzală