Religia – cea mai veche tehnologie de control a conștiinței. În unele tradiții gnostice există o întrebare incomodă:

Dacă închisoarea perfectă nu este cea din care nu poți ieși, ci aceea în care nici măcar nu realizezi că ești captiv?

Poate că adevărata putere nu a avut niciodată nevoie de lanțuri sau de ziduri. A fost suficient să convingă omul că supunerea este virtute, că frica este credință și că întrebările sunt periculoase.

De mii de ani, oamenii privesc spre cer căutând răspunsuri, în timp ce alții le spun ce au voie să creadă, ce au voie să întrebe și chiar ce au voie să spere.

În mitologia gnostică

Apare figura Demiurgului –  constructorul unei lumi imperfecte care dorește să fie confundat cu Absolutul. Nu cere iubire, ci obediență. Nu caută conștiințe treze, ci suflete disciplinate. Cea mai mare victorie a sa nu este dominația, ci faptul că este confundat cu sursa însăși a luminii.

În această lectură simbolică, arhontii nu sunt neapărat ființe, ci mecanisme ale fricii, vinovăției și conformismului care mențin omul într-un cerc al dependenței spirituale.

Atunci când omul încetează să mai caute aprobarea autorităților exterioare și începe să privească în interior, ceva se schimbă.

Dogmele încep să se fisureze. Certitudinile moștenite încep să ardă. Iar dincolo de ele apare o întrebare simplă și teribilă:

 ,,Dacă nimeni nu trebuie să stea între mine și adevăr?”

Poate că trezirea nu înseamnă să găsești un nou stăpân spiritual.

Poate că trezirea începe exact în clipa în care încetezi să mai cauți unul. Și poate că cea mai mare teamă a oricărui sistem construit pe autoritate nu este revolta, ci omul care nu mai poate fi condus prin frică și nu mai îngenunchează în fața niciunui tron — nici pământesc, nici ceresc.

Pentru că în momentul în care conștiința își amintește de propria libertate, cea mai veche închisoare din lume începe să se destrame din interior.

Omul nu este un simplu trecător prin care se strecoară, indiferent și anonim, un flux de idei care nu îl privesc. El nu este un recipient pasiv, nici o fereastră deschisă prin care trece vântul fără să lase urme. Este co‑creator, dar nu în sensul grandios al unei origini divine, ci în sensul profund, discret, în care participă la desăvârșirea a ceea ce există deja. Creația nu este un act încheiat, o operă finalizată și sigilată, ci un proces continuu, un organism viu care se rafinează prin fiecare conștiință care îl atinge. Omul este una dintre uneltele prin care acest proces se exprimă, se multiplică, se face vizibil. El nu inventează ideea, dar îi dă o formă nouă, nu creează esența, dar creează expresia, este arhitectul ferestrei prin care lumina intră în lume. În acest fel, omul nu este centrul creației, ci colaboratorul ei, un martor activ, un sculptor care lucrează cu un material ce nu îi aparține, dar pe care îl modelează cu propria sensibilitate, cu propriul ritm interior, cu propria vibrație. Adevărul este că gândul se naște în adâncurile creierului cu secunde înainte ca omul să devină conștient de el. Această întârziere, atât de mică și totuși atât de revelatoare, arată limpede că omul nu este autorul gândului, ci receptorul lui. El nu decide gândul, ci îl primește. Nu îl creează, ci îl descoperă. Nu îl inventează, ci îl traduce dintr-un limbaj mai vechi decât el, mai vast decât el, mai profund decât orice intenție personală.

Astfel, omul nu este stăpânul creației, ci un co‑creator care participă la perfecționarea ei, la manifestarea ei, la transformarea ei în limbaj, în artă, în știință, în gest, în faptă. Creația îl depășește, dar are nevoie de el pentru a se face vizibilă. Are nevoie de ochiul lui pentru a se vedea, de mâna lui pentru a se atinge, de vocea lui pentru a se rosti. Diferența dintre ideea universală și semnătura personală este aceeași diferență care există între ocean și val. Oceanul există indiferent de numele pe care îl dă cineva unui val; el este acolo, vast, tăcut, etern. Dar valul, în forma lui unică, în clipa lui irepetabilă, este modul în care oceanul se arată lumii pentru o secundă. Omul este acel val, o formă trecătoare prin care infinitul capătă contur, ritm, direcție.

Pentru a înțelege ce fel de ființă este omul, trebuie să citim mai atent cele scrise în Cartea Facerii, l (2,7). Acolo ni se spune clar că omul a fost făcut de Dumnezeu din ,,țărână”, pe care a luat-o din ,,pământ”. Deci, ne-a făcut și pe noi ,,din pământ” la fel ca pe animale. Dar… spre deosebire de animale, în fața noastră ,,a suflat” Energie Vie Dumnezeiască din Sine Însuși și astfel ne-a dăruit Puteri Sfinte Dumnezeiești și viață veșnică.

 Noi suntem altfel de ființe

Diferite total de animale. Noi nu suntem niște simple făpturi materiale pământești, la fel ca animalele. Noi suntem ființe vii, active și bine lucrătoare, înzestrate cu puteri sfinte dumnezeiești. O astfel de ființă, chiar dacă are și trup material, zidit din atomi, molecule și celule vii, are puteri harice dumnezeiești și poate face pe pământ, la nivelul material al lumii, lucruri care să intre în categoria „minuni”. Minunile nu pot fi făcute niciodată de o simplă făptură pământească, ci numai cu ajutorul Duhului, care este Sfânt și are puteri harice dumnezeiești. Noi ne putem folosi de forța noastră musculară a trupului nostru material. Ne putem folosi de puterea noastră intelectuală a sufletului nostru rațional, simțitor și conștient de starea sa reală și de puterile pe care le are. Noi ne putem folosi de harul creator cu care ne-a înzestrat din naștere, pe toți oamenii, avem toate cele Trei Mari Puteri Dumnezeiești: creatoare, luminătoare și sfințitoare. Un om înzestrat cu atât de multe puteri, dacă merge pe calea ascultării de Dumnezeu și face exact ce i se spune, va deveni un foarte bun lucrător și se va asemăna sfinților îngeri cerești.  Dacă vom fi așa cum ne vrea, sufletul nostru va crește continuu și va acumula în sine energie divină din Duhul Sfânt, se va ”înduhovnici”, se va ”sfinți”, se va lumina și se va încălzi, până când, la un moment dat, se va dilata atât de mult, încât se va revărsa în afara lui, de jur împrejurul trupului nostru material, exact ca o ,,coroană solară”. Atunci vor vedea toți, toate ființele din jurul nostru că, Dumnezeu are și ,,fii pământești”, care au lumina și căldura lor proprie și o degajă în jurul lor, ca un fel de ,,câmp energetic personal”, ca un fel de ,,mică coroană solară” de o frumusețe rară. Așa vrea Dumnezeu să arate la înfățișare un Om. Acesta este Omul cu care vrea să populeze Universul întreg.

Greu nu este să ajungem la o astfel de performanță, dar nouă nu ne place să mergem pe calea ascultării și să facem ceea ce ni se spune.

Dacă nu ascultăm, și dacă nu facem exact ce ne spune, Duhul Său cel Bun și Sfânt, care se află pretutindeni în jurul nostru și care este ,,Energia de Fond” a spațiului și ,,Energia de Bază” a Creației, nu ne va da nici o picătură de energie vie harică dumnezeiască din Sine Însuși. Energia Sfântului Duh este singura energie din lume, care este dumnezeiască, este veșnic vie și atotputernică,

În adâncul poruncilor date de Dumnezeu se află ”tot ce le trebuie lucrătorilor”, inclusiv Lumina Sfântă.

În final, la sfârșitul lucrului pe care îl vom face, vom vedea ce mult câștigăm și ce ne rămâne nouă la urmă. Ne vom convinge că aceasta este calea pe care avem noi nevoie să mergem, dacă vrem ,,să creștem continuu” și să ,,acumulăm în noi” energie divină direct din Duhul lui Dumnezeu. Ne vom convinge, deoarece vom simți ce fel de energii ne rămân nouă la urmă, definitiv, dar și când vom vedea ce lucruri bune, reușim să facem la nivelul nostru material pământesc, de care ne vom bucura și noi și cei din jurul nostru.

 Greu este până vom înțelege noi această realitate

Până vom pricepe acest adevăr și ne vom hotărî să trecem și noi cu smerenie la ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu și la îndeplinirea Poruncilor Sale Sfinte. Din momentul acela ne va da și nouă Duhul Sfânt energie vie harică și atotputernică din Sine Însuși, iar lucrurile făcute de noi vor deveni din ce în ce tot mai bune.

Pe lucrătorii cei buni îi mângâie Dumnezeu continuu cu Sfintele și Dumnezeieștile Sale Raze și le asigură astfel toate cele necesare lucrului lor, iar ei ,,simt” prezența Sa în ei, se bucură și lucrează liniștiți. Dă Doamne să reușim și noi să facem parte din ceata lucrătorilor buni și să intre și lucrurile făcute de noi în categoria ”minuni”!

Dacă și noi, oamenii, am ține legătura cu Dumnezeu, mintal, verbal, sentimental, așa cum poate fiecare și dacă am avea grijă să ne ținem inima deschisă spre El în permanență, ce bine ar fi! Am deveni și noi buni lucrători, exact așa cum vrea Dumnezeu să fim. Ar circula liber prin noi energiile sfinte și ne-ar asigura toată energia necesară.

Avem de pierdut enorm aceia dintre noi care stăm cu fața numai spre lumea din exteriorul nostru, de la suprafața pământului cosmic pe care ne aflăm și nu ne interesează ce se întâmplă și în interiorul nostru. Avem de pierdut enorm dacă nu ne interesează să știm cu exactitate ce fel de energii „circulă” prin noi, mai ales la nivelul nostru energetic sufletesc și să ținem legătura cu Dumnezeu continuu, ca să ne dea și nouă energie vie harică și atotputernică din Sine Însuși. La nivel sufletesc, în mod normal și firesc „circulă continuu” energiile sfinte, cele dăruite nouă chiar de Dumnezeu din Sine Însuși, deoarece noi am primit Suflare de Viață (Facereadirect de la Dumnezeu și ne ține în viață prin energiile Sale, pe care le toarnă în noi în chip de Râu cursiv al Edenului (Facerea 2,10). Ajung la noi energii direct din Dumnezeu, nu prin intermediari, nu prin îngerii Săi. Dumnezeu ,,ne-a suflat” în față Energie Vie Dumnezeiască din Sine Însuși, deci noi avem Puteri Sfinte Dumnezeiești Atotputernice, care au pătruns în noi, până în adâncul ființei noastre.

Viața pe care am primit-o noi de la Dumnezeu este viață veșnică și nu se termină aici, la nivelul material al acestei lumi inferioare, de natură pământească, alcătuite din energii grosiere, concentrate în ele, ci se continuă și la alte nivele energetice, cu mult superioare. Deși am primit trup material făcut din țărână pământească, să nu uităm că a suflat Dumnezeu din Sine Însuși energie vie harică dumnezeiască și ne-a dăruit puteri sfinte dumnezeiești, cu ajutorul cărora noi putem urca pe treptele cele mai înalte. Putem ajunge la cel mai înalt nivel de dezvoltare. Putem deveni și noi la fel ca sfinții îngeri cerești, care poartă frumosul nume de ,,fiii lui Dumnezeu” .

Numai dacă ne pierdem puterile sfinte dumnezeiești și rămânem în noi doar cu puterile țărânii pământești, numai atunci există riscul să devenim ființe neputincioase, incapabile să ne mai ridicăm pe trepte superioare, la nivel ceresc și duhovnicesc și să devenim îngeri. Numai în acest caz începem să ne comportăm și noi la fel ca animalele din jur. Chiar dacă vom cădea în astfel de grele neputințe, să nu uităm că am fost creați să devenim îngeri, nicidecum animale și să deschidem cu curaj ,,Dialogul” cu Dumnezeu, să-L implorăm să ne ajute. Să cerem Ajutorul Său continuu și să nu tăcem, să ne rugăm neîncetat, până vom simți că ne dă măcar ”o picătură” de energie divină din Sine Însuși”. Vom simți cu siguranță, acest Ajutor Divin, deoarece Sfânta Sa Energie Divină este ,,unică” și ,,inconfundabilă”. Energia lui Dumnezeu este singura energie din lume, care este caldă și plină de iubire infinită, este luminoasă și plină de înțelepciune desăvârșită, este ”dătătoare de viață” de energie vie dumnezeiască și ne ridică rapid din orice ”stare de decădere” și din orice formă de somn. Chiar și din somnul morții veșnice ne ridică Dumnezeu dacă vrea să ne ,,învie” și pe noi, la fel cum l-a înviat pe Fiul Său, Hristos, pe Care noi nu L-am primit așa cum se cuvenea să fie primit ,,un Fiu de Împărat”.

Energia lui Dumnezeu este atotputernică și atotcreatoare de lucruri bune și folositoare. Este energia de care avem cea mai mare nevoie noi, lucrătorii pământești, care ne bazăm pe forța noastră musculară, pe energia fizică din noi și pe puținele noastre cunoștințe intelectuale, dobândite de la părinți noștri și de la ceilalți oameni din jur. Energia lui Dumnezeu este singura energie din lume care ne ridică rapid din orice stare de decădere, pentru că ”trezește” în noi toate energiile, forțele și puterile cu care am fost înzestrați din naștere . Le trezește la lucru chiar și pe cele care dorm de veacuri, ale țărânii din noi. Toate se trezesc în momentul în care Dumnezeu se revarsă pe Sine Însuși în noi și ,,ne redă puterile” pe care le-am avut, dar le-am pierdut din caza neglijenței noastre și a nepăsării, dar mai ales din cauza lipsei de ,,Legătură directă” și ,,permanentă” cu El. Rămâne de văzut ce vom fac noi în continuare cu puterile pe care ni le redă și dacă Dumnezeu va fi mulțumit de lucrurile pe care le vom face. Rămân de văzut! Asta depinde de fiecare om, de cât de mult se străduiește el să câștige ,,un loc definitiv” în Împărăția lui Dumnezeu, a energiilor Sale veșnic vii, veșnic active și bine lucrătoare, care au viață veșnică.

Atât a mai rămas. Credința în Dumnezeu. Restul sunt ,,gogoși” umane.

Al dumneavoastră, același

Prof Ing.Ioan Romeo Mânzală