Trăim  vremuri în care lumea moare pe stradă, fără să se știe din ce cauză. Medicii găsesc fel de fel de explicații, unele chiar puerile, de dragul minciunilor din sistem. Oare noi, românii, de ce urâm adevărul și iubim doar minciuna? Observ că viața mea și a voastră a ajuns să fie jucata la loterie de unii ,,senili”, care sunt teleghidați. Vor cu orice preț război, pentru interesele lor. Au reușit lucruri datorită manipulării agresive, că o parte din oameni s-au întors și țin cu rușii, au reușit să facă cea mai tare alianță din lume, din țările care compun BRICS și chiar distrugerea Occidentului. Dar noi am fost pregătiți mental pentru asemenea nenorociri?

 Viața în zilele noastre

Pare altfel, față de ce vedeam acum 10 ani. Nimeni și nimic nu te pregătește pentru momentele importante, pozitive sau negative ale vieții tale!

Cum treci de  50 de ani, conștient sau nu, intri într-o etapa în care începi să pierzi în mod accelerat oameni din jurul tău: părinți, rude, prieteni, colegi și nu aș mai continua cu înșiruirea exemplelor. Da, sigur ca poți pierde și înainte de 50 de ani, dar pe acelea le-aș numi accidente ale vieții, în mare parte, dar tragedii personale.

Părinții îți sunt tot mai bătrâni și tot mai bolnavi. Acesta e primul șoc pe care îl ai, intrând în etapa asta matur și cu o experiență de viața consistentă. La 30-40 ai alte probleme, alte gânduri și alte concepții despre viața. Îți faci o familie, îți cumperi o casa. La 20 de ani, toată lumea e a ta!

 În lumea în care trăim

Totul e pe repede înainte, inclusiv moartea. Chiar dacă prietenii, colegii sau vecinii suferă, pentru că au pierdut pe cineva drag, treci repede peste. Și pui un mesaj pe Facebook în care scrii: “Condoleanțe”. Și, mergi înainte. Pentru acel om însă, probabil că a dispărut jumătate din lume, dacă nu chiar toată. Oricum, nu ai ce scrie. O faci din complezență, dar….degeaba! Văd cum în ultimii ani mor oamenii subit. Explicațiile publice cele mai multe sunt din cauza vaccinurilor. Ne încurajăm singuri în sinea noastră să mergem înainte.

Pentru încurajare scrii mai lejer: trebuie să mergi înainte! Și crezi că îl încurajezi, că mesajul tău chiar a contat! Rahat! Iar nu ești vinovat, dar orice ai scrie are același efect. Zero! Și a merge înainte e fix partea cea mai grea. Ce are nevoie acea persoană e fix ajutorul pentru a descoperi cum să meargă mai departe. Iar asta…..e al naibii de greu! Dar tocmai aici poți ajuta. Iar tastele nu vă conduc către soluție! Oamenii sunt într-o continua suferință. De ce? Unii suferă în tăcere. Alții suferă în singurătate. Alții suferă fără ca tu sa vezi asta. Și poate că ce poți face tu, e tocmai asta: să te asiguri că acel om poate depăși cât mai bine acel moment. Să suferi împreună cu el, pentru el. Știu, sună aiurea! De multe ori nici nu contează ce spui, pentru că probabil nici nu va conta sau nici nu te ascultă. Și nu pentru că are ceva cu tine, ci doar pentru că tu nu vei putea simți ce simte el în acele zile. Da, e ușor sa spui. Știu ce simți! Știu cum e! Poate și tu ai trecut prin momente identice. Dar în realitate, nu știi. Pentru că fiecare suferă în felul sau. Relația oamenilor e diferită, nu e standard părinte-copil și nici prieteniile nu sunt la indigo. Fiecare își găsește puterea de a merge mai departe în altceva.

Zilele trecute un renumit medic, vecin cu mine, un om și vecin exemplar, a plecat sănătos la o întâlnire cu alți medici la un hotel situat în municipiul de pe Cerna. Bun sănătos, un om care nu bea, nu fuma etc. a făcut infarct. Decesul a stârnit multe semne de întrebare. La cimitir familia era ca o ,,stană de piatră”. Pierderile acestea rapide și rămase cu  puține răspunsuri din partea medicilor, ne duce cu gândul la pandemie, vaccinuri etc. Grele momente pentru cei de aproape, chiar și pentru unii dintre vecini.

Cred că tocmai asta e problema în astfel de momente: că nu înțelegem cum acceptă pierderea și cum suferă acel om, după ce a pierdut pe cineva drag. Și ne concentram pe a fi acolo doar prin cuvinte cu zero impact.

Eu, de exemplu, nu știu ce să spun. Am avut până acum câteva șocuri, pierzând oameni dragi, mult prea devreme, fiu, frate, nepoțică, nepoțel. Am preferat să tac. Și doar să transmit că dacă pot ajuta, ajut! Dacă pot fi ascultător, ascult. Dacă trebuie să dispar, dispar, dar totuși nu complet.

Oamenii vor muri mereu. Așa e și normal. Ceilalți nu vor accepta pierderea lor. Iar e normal. Însă normal ar fi ca cei care vor sa ajute, cei cărora le pasa, să asculte și să fie acolo. Nu cu flori, cu bilete la film sau cu postări de adio. Doar sa fie acolo, când cei rămași strigă după ajutor, să le audă strigătul și să încerce să asculte. Cel puțin pe ultimul drum să existe oameni.

Iar acum, închipuiți-va câți își pierd copiii, soțul, părintele – și nu își pot lua adio sau nu își permit să plângă. Și nu mă refer doar la războiul din Ucraina. Mă refer la toți cei care nu își permit să plângă, pentru că viața le cere să ducă copilul la școală, să plătească factura la curent sau să meargă la muncă. Dar să nu uităm că toate aceste nenorociri, virusuri, vaccinuri, războaie și altele sunt create de străinătate și primite cu brațele deschise de către cei care au fost cumpărați și școliți tot de străinătate. Votul ,,prostimii” a fost coordonat de diaspora sau pro-occidental, vorba lui Liviu Mihaiu. Dar răspunsul este că romanii au devenit pro-occidentali și pro-americani. 

 Paradoxul românului “pro-occidental” care a dictat alegerile, pe cine, ce și cum, inclusiv să votezi zeci de oameni pe minut, spune cât de curate au fost alegerile dictate de diaspora.

 Românul “pro-occidental” are stimă de sine zero: tot sau aproape tot ce-i românesc îi pute.

 Românul din diaspora

Se consideră superior compatrioților săi care nu-i împărtășesc opiniile, fiindcă el are standarde mai înalte, “civilizate”. Se consideră inferior genetic, sau măcar bolnav: (“hoția e în sânge”, “nu ne mai facem bine”, samd).

Românul “pro-occidental” consideră absolut normal să își denigreze țara, cultura, etnia, să accepte și să aprobe senin un discurs denigrator de la un străin.

Consideră că Romania trebuie să execute absolut orice dispoziție care vine din vest. Trebuie să înțelegem că subordonarea necondiționată față de interesele occidentului, chiar și atunci când acestea sunt contrare propriilor interese, este obligatorie.

Ca e absurd, periculos, contraproductiv și total ne-occidental este să ai opinii, acțiuni și interese diferite de cele ale occidentului. El  consideră că este absolut normal ca libertatea de expresie, democrația, drepturile și libertățile INDIVIDUALE să fie limitate celor care au opinii diferite de cele care susțin interesele occidentale. Spune și crede  că auto-demonizarea și ignorarea realității, când aceasta contravine intereselor occidentale, sunt obligatorii.

 Dar este de acord cu orice aberație (“liste cu ne-adulatori”, poliție politică, presă aservită, comportament gregar, samd.), câtă vreme servește intereselor occidentale. (NU ale lui).

Românul din diaspora consideră orice jaf comis în Romania de o companie occidentală ca fiind “modernizare”, “profitabilitate”, “piață liberă”, sau în cel mai rău caz, “românii-s de vină, fiindcă i-au lăsat să fure”. De parcă există furt fără hoț, oricât de incompetent ar fi paznicul.  Este  de acord cu orice crimă, jaf, atitudine nedemocratică, câtă vreme e utilă pentru occident.  Consideră că urmărirea pragmatică (fie și neconsecventă) a interesului național este o abordare primitivă, “necivilizată”, rușinoasă, ridicolă și, mă rog, ce lături îi mai ies din gură. Romanii trebuie să înțeleagă că sunt ”sclavii”   Occidentului, iar ei nu au învățat occidental și nu au nimic occidental în ei. Rezultatele și jocurile unora din diaspora se văd: trădări, minciună, manipulare, teamă, frică etc. Eu cred că nu mai judecăm normal și logic destinul nostru. De fapt externul a livrat romanilor tot ce a fost rău, iar noi am dat libertate, bogății și sclavi.

Țara aceasta, dacă vrea să ajungă vreodată la un nivel de dezvoltare similar cu cel din occident, trebuie, înainte de orice, să-i scoată din politică pe românii “pro-occidentali”.

Semnat: UN PRO-ROMÂN DIN ROMÂNIA!

Al dumneavoastră, același,

Prof. Ioan Romeo Mânzală