Am început să scriu acest articol gândindu-mă la anii studenției mele, citeam tot ce apărea scris sub semnătura lui Marguerite Duras, unde autoarea se întreba mai mereu; ce este fericirea?

Ce este fericirea?

”Fericirea este în multe lucruri… Fericirea este atunci când zâmbești și nu o observi… Este melodia ta preferată care e redată  întâmplător la radio… Este o cafea cu un prieten…. Este o întâlnire neașteptată care devine o plimbare… Este cineva care te caută pe tine… înțelege totul… fără ca tu să fi spus nimic. Este o îmbrățișare afectuoasă care vine în spatele tău… Este un mesaj neașteptat la momentul potrivit… Sunt cinci minute în care  te uiți la fotografiile vechi de pe mobil… Este să găsești un parfum care îți place și tu nu ai mai  auzit de mult timp de el… Sunt săruturile de pe gât… mângâierile de pe mâini… săruturile furate…. împărțirea unui sandviș la sfârșitul serii… Fericirea este în multe lucruri… În cele mai mici și simple din viața noastră… Și nu poate fi găsită… trebuie să o creăm…. fericirea nu trebuie căutată… găsită … Fericirea trebuie creată… Este un mod de a vedea lucrurile… de a înfrunta viața fără să ne fie frică de ea… fără să ne frica se a trai-o… Fericirea este sa fii mulțumit de puțin… acel puțin este suficient daca este sincer…

Sunt oameni… oameni care te privesc pentru prima dată și îți citesc sufletul din priviri… Cu ei totul e simplu… natural… omenesc… și firesc… Sunt cei care nu se feresc să îți ofere și nu se gândesc dacă meriți sau nu… Lângă ei poți fi tu…lângă ei nu te simți judecat… lângă ei nu te simți stingherit…nu simți că ți-ar lipsi ceva…Lângă ei… te simți apreciat mai mult decât trebuie… lângă ei îți cresc aripi… zbori pe înaltele culmi ale fericirii… Ei… nu caută la tine ce nu ai… Te vor așa cum ești… și te vor din tot sufletul… Nu prin ce spun… ci prin ce fac… faptele lor vorbesc… Te vor în viața lor acum și până la sfârșit… oricum ai fi..

Orice ai spune… orice s-ar întâmpla… Sunt cei care nu se tem să-ți fie aproape și nici nu te opresc ca să îi ții de mână… Sunt cei te iubesc pentru ceea ce ești… nu vor să piardă nici o clipă fără tine… Sunt cei realiști… pentru care viața trece iar timpul e prea scurt atunci când iubesc… Nu le ajunge niciodată timpul pentru a iubi… pentru a oferi… pentru a fi mereu în preajma ta… Sunt cei care nu așteaptă… nu se îndoiesc și care trăiesc clipa alături de tine… Aceia care fac lucrurile să se întâmple și pentru care nici o decizie nu e dificilă când vine din suflet…

Sunt cei care te învață cum să fii liber lângă cineva… sunt cei care atunci când ți s-au frânt aripile ți le dau în dar pe ale lor… doar să te vadă zburând… sunt cei care te învață iubirea activă… nu cea din povești.. sunt cei ce te fac să trăiești o poveste de iubire adevărată…

Apoi… sunt oameni cărora oricât le-ai vorbi despre tine… nu pot să înțeleagă dincolo de ceea ce sunt ei…Oameni care te secătuiesc cu teorii…cu frici…cu așteptarea lor…Aceia care nu te vor iubi niciodată mai departe de egoismul și orgoliul lor….Cei care spun lucruri doar ca să te țină lângă ei…cei care te manipulează doar sa le fie lor bine…cei ce mint fără să aibă remușcări…cei plini de egoism…cei ce nu vor face nimic să schimbe ceva în bine…Cei pentru care ceea ce simți tu nu e mai important decât ideile lor….Cei care cred că vor trăi veșnic și că toate se vor aranja de la sine… nefiind nevoie să se implice în vreun fel… Sunt cei care te învață despre distanță…lipsă de comunicare…lipsă de interes…egoism… indiferență… pierdere de timp și multă singurătate…Aceia lângă care nu se întâmplă niciodată nimic și nu poți decât să VISEZI…vise deșarte…și să pierzi părți din tine…să pierzi bucăți din suflet…Aceia care te vor aprecia doar atunci când nu vei mai fi….

Dar asculta-ti sufletul…

Ascultă-ți chemarea inimi…Rămâi mereu lângă cei care te bucură…Stai acolo unde iubirea e simplă…și se simte de aproape…Acolo unde nu te simți niciodată singur…unde ești privit cu drag și fericirea ta contează…Acolo unde poți construi…Acolo unde visele tale pot să devină realitate… Acolo unde ai cu cine să le trăiești…Acolo unde cel ce te vrea în viața lui merge lângă tine…și la bine și la greu…acolo unde mâinile voastre vor rămâne unite mereu si pentru totdeauna…

Târziu în noapte, pendulul timpului îmi  aduce șoapte! Șoapte de iubire…! Te privesc cu ochii minții, inima își începe al să ritm, te aduce aproape, te ține închisă  acolo unde ți-e bine, în al sau lăcaș, unde tu ești al sau luntraș! Cârmuiești atât de bine ițele iubirii pure încât te dorește o viața și încă-un pic să-i fi alături! Noaptea ne e sfetnic tăcut, ne împresoară, ne devine complice, își lasă al sau văl peste noi, ne privește  tăcută! Noi… ahhhh cuvintele sunt mult prea goale pentru a putea reda pe această pânza tot ceea ce sentimentele aduc cu sine, toate aceste trăiri, aceste zvâcniri…Ne lăsam purtați de sufletele noastre, mânați, mânați dincolo de timp, unde totul se oprește-n loc, unde iubirea ne e gardian pe viața, înger dătător de speranța! Te privesc și nu mă satur, te privesc precum cea mai prețioasa icoana și urc încet spre ochi unde a lor chemare au doar al meu nume, acolo unde fără să vrei comiți păcate plăcute, acolo unde văpăile focului sunt nule pe lângă dorința ce ei o transmit… mure coapte, cu reflexe de smarald ! Te contemplu precum cel mai iscusit pictor își contempla a sa arta rară,dar nu îndrăznesc sa te ating. Îmi aparții, ne dăruim unul altuia, dansul iubirii devine  complet, dragostea ne-a adus acolo unde nu exista spațiu … existăm doar NOI! Doua suflete a căror iubire e mai presus de… TOT! DAR NU UITATI, SUNT UN NIMENI”…

Știi…

Viața mea a devenit așa cum mi-am dorit să fie abia atunci când am înțeles un lucru: că timpul meu e prețios….Că timpul meu e limitat…iar asta îl face extrem de prețios…chiar foarte prețios.. .inestimabil…E singurul dar pe care-l am pe lumea asta… De fapt… viața mea înseamnă timp…Timpul pe care eu îl am pe lumea asta…

Cred că sufletul e nemuritor… Cred că se va întoarce într-un întreg atunci când voi pleca de aici…Cred că mă voi întoarce ACASĂ cândva…Cu toate astea…știu că nu sunt nemuritor… EU…aici. Am un timp prestabilit…destinat mie…Asta nu înseamnă că mă mai tem de timp sau de plecare…Mă pregătesc în fiecare zi să mă întorc ACASA… Cum? Prețuind timpul de aici… Cum? Făcând doar ceea ce îmi face bine…

Azi nu mai am timp de oameni care vorbesc mult și nu spun nimic…Nu mai am timp să leg prietenii „de plictiseală” sau din „singurătate”… Pentru că azi nu mă mai plictisesc și nici nu mă mai simt singur…

Nu mai am timp de bârfe…

De pălăvrăgeli… de prieteni care nu-și văd de viața lor…De oameni goi și superficiali…N-am timp să ascult tâmpenii…Nu mai am timp sa ascult minciuni…Pentru că azi… stau doar lângă cei ce-mi sunt model în viață…lângă cei dragi sufletului meu… Și cresc sufletește lângă ei…cu fiecare zi ce trece…Tot azi…știu sigur că e important să-ți alegi oamenii din jur cu grijă… cu mare grija…

Azi nu mai am timp de pierdut cu relații care nu duc niciunde… Care nu construiesc nimic…care nu apropie…care nu mă ajută să cresc…relații care nu duc nicăieri…Pentru că azi…nu simt nevoia să fiu cu cineva doar ca să fiu…Azi știu că sunt arhitectul propriei mele fericiri…pentru ca azi îmi construiesc fericirea având la bază oameni dragi mie… da oameni adevărați care mă susțin și mă apreciază pentru omul care sunt …

Știi…

Azi… nu mai am timp să fac ce am făcut acum 10 ani…Nu mai am timp să ies doar ca să nu stau acasă…că e sâmbătă sau că toată lumea iese… Orice noapte nedormită îmi pare lipsă de respect față de mine însumi…orice lucru care nu mă reprezintă îmi pare pierdere de timp…N-am timp de cluburi…petreceri… întâlniri…Nu mă mai distrez ca la 20 de ani…Oricine nu poate înțelege asta, nu mă mai afectează. Pentru că azi…nu mă mai opresc din drum…Azi știu ceva ce atunci nu știam: că timpul contează. tipul nu are preț…

Azi mă bucur de anii pe care-i am

Și de faptul că am lăsat în urmă oameni pe care-i știam de nimic…oameni care m-au ținut în loc…că am schimbat obiceiuri proaste cu altele bune…sănătoase și reale. Am învățat să aleg ceea ce îmi face bine și să mă feresc de lucruri inutile…Pentru că azi… timpul meu valorează mai mult ca niciodată…

Azi… fiecare lucru care mă reprezintă… mă bucură… Fiecare pas e cu gândul că poate fi ultimul…Fiecare frunză ce zboară pe mijlocul drumului poate fi ultima imagine pe care o văd… Fiecare strop de ploaie poate fi ultimul pe care-l simt… Fiecare mișcare pe care o experimentez nu se va repeta altădată… Fiecare clipă pe care o trăiesc…nu se mai întoarce. Pentru că azi… timpul meu înseamnă tot ce am mai scump…

Azi mă respect…mă iubesc…nu port resentimente…nu sufăr că nu-s înțeles…nu simt singurătate…nu pierd timp…Azi am curaj… pretenții…și nu mă tem să trăiesc așa cum gândesc. Azi știu că tot ce fac…fac pentru mine…Simt cu fiecare zi…cum adaug lucruri bune și le înlătur pe cele fără de folos…Mă limitez la liniște…la oameni adevărați…respect…încredere și bun simț… Mă limitez strict la ce e important pentru mine și cei dragi…

Azi, nu mai scriu sau vorbesc despre lucruri pe care le-aș face… Azi scriu și vorbesc despre lucruri pe care le fac…Oare azi câți mai citesc?” ,,Târziu în noapte”’ de Margauarite Duras. Sau mai ascultă ,,Balada pentru Adeline”, cu Richard Clayderman?

Pentru că azi timpul meu e tot ce am mai scump, dar nu mai scump decât ”un nimeni”!

Dar de Sărbători îmi rezerv timp și mă întorc la anii studenției mele, unde voi citi Margarete Dumas și voi asculta Richard Clayderman. Un strop de fericire și liniște măcar acum, la trecerea dintre ani vă doresc tuturor!

Tuturor cititorilor acestui ziar  le doresc ,,Sărbători fericite”, un An Nou Fericit”

,,La mulți ani 2025”!

Prof. Ing. Ioan Romeo Mânzală