Trăim în mijlocul unei hărmălăi politice şi sociale ca pentru dobitoace. Densitatea strivitoare de demagogie, minciună şi fals din jur tinde să ne blocheze reflexul gândirii libere şi să ne transforme în rumegătoare de turmă.

Uneori, când nu mai putem îndura apăsarea transei, ne smulgem privirea din ecranele îndobitocirii (calculatoare, telefoane, televizoare) şi privim chiauni în jur. Tragem adânc aer în piept şi, pentru câteva secunde, găsim luciditatea de a ne recunoaşte şi de a ne întreba: ce dracu’ s-a întâmplat cu noi? Ce dracu’ se întâmplă cu noi de au luat-o toate razna în halul ăsta? Mă gândesc dacă noi mai suntem o țară România sau o Colonie România.
Din aceste alegeri a reieșit că putem candida fără cetățenie română, avem șomeri, din care unul este prim-ministru, altul câștigător de Primar într-un mare oraș, altul, tot fără serviciu, dar stă cu copilul și a ajuns primar de comună. Mai avem un fost primar mort de 10 zile, dar ales primar la Deveselu, altul, mort de bucurie că a câștigat fotoliul și multe alte întâmplări.
Pe mine nu mă deranjează că nivelul de trai din Occident este de zece ori mai fălos decât cel din România. Chiar nu mă deranjează deloc. De ce? Pentru că am fost obişnuit cu alte repere. Mă deranjează modul cum sunt aleși politicienii, cum se numără voturile, de ce sacii cu voturi dispar după șase zile și multe alte dezamăgiri.
Mă deranjează, în schimb, modul primitiv în care suntem conduşi. Duplicitatea conducătorilor noştri şi ţelurile lor egoiste. Asemănarea stridentă a sistemului lor de forţă şi control cu cel al clanurilor interlope. Mă uit cum Primar General al unei capitale europene este ales unul care lucra cu interlopii. Mai merge în văzul Țării la Palatul Cotroceni, să vadă lumea că el poate să facă ce vrea în țara asta, la relațiile pe care le are și să vedem cine apăra pe acest om care parcă este drogat când vorbește dar intră la Cotroceni și, bineînțeles, câștigă și Primăria Capitalei. Interlopii și-au făcut treaba.
Acum, când presiunea pandemiei a scos la suprafaţă toată spuma jegoasă ce se ascundea prin cotloanele infecte ale societăţii, avem o imagine mai realistă a dimensiunii adevărate a răului. Toate judeţele, toată ţara, supurează de şobolani organizaţi în clanuri infracţionale care luptă pentru putere zonală şi urmăresc, nici mai mult, nici mai puţin, să-şi extermine rivalii dacă aceştia îndrăznesc să le încalce teritoriile.
Având „privilegiul” să-i ve­dem acum, la lumină, la lucru pe interlopii noștri, rămânem uluiţi să constatăm câte asemănări există între stilul acestora de operare şi apucăturile guvernanţilor noştri „democraţi”.
În primul rând, şi unii şi alţii vor să-şi distrugă rivalii. Nici vorbă de negocieri, de consultări, de compromisuri, de colaborare.
Nici unii, nici alţii, nu respectă legile şi Constituţia ţării când vine vorba de vânarea supremaţiei. Lupta pentru supremație este mare, unii folosesc, topoare, săbii, puști, alții folosesc dosare etc. Am trăit să aud de la Președinte și Prim-Ministru că CIUMA ROȘIE a fost eradicată. Domnilor, ciuma roșie este o parte considerabilă din acest popor. Această ciumă azi e roșie, mâine galbenă și, de ce nu, și albastră. Chiar unii sunt atât de curați? Nu domnilor, zi de zi presa scoate toate nenorocirile la iveală, șantajul și hoția.
Şi unii şi alţii şantajează şi fură în draci, pentru profituri imediate şi ilicite. Unii sub forma taxelor de protecţie şi a traficului de toate, alţii sub forma racolărilor de parlamentari, primari, consilieri locali, şi a traficului de influenţă.
Şi unii şi alţii dispun, în situaţii de criză, de un întreg arsenal, se mobilizează urgent şi pun, în slujba cauzei, resurse nebănuite.
Dar, peste toate aceste asemănări oribile, frapează în ultima perioadă afişarea pe faţă a frăţiei lor indestructibile şi limbajul identic, de imbecili cu protecţie. Nici măcar nu se mai străduiesc să se ascundă.
Temerarii şi cinstiţii şi moraliştii noştri guvernanţi, apărătorii cu clăbuci la gură ai Laurei Kovesi, ai justiţiei, ai statului de drept, ai anticorupţiei, au fraternizat în clar cu clanurile de interlopi atât la faptă, cât şi la vorbă. Se întâlnesc cu ele prin cotloane dubioase, chiar în biserici, numesc din rândul lor, şefi inepţi (dar buni prădători) în instituţii bănoase, îi fac agenţi gălăgioşi şi ameninţători de campanie electorală şi le cumpără sprijinul la urne cu promisiuni din colţul ochiului, ca-n lumea lor.

Asta mă deranjează! ”Jigodenia” lor şi pasivitatea noastră
Derbedei! Gangsteri de cotlon! Caractere putrefacte ce se înveşmântă în Armani, se îmbălsămează cu batiste de buzunar multicolore şi parfumate, ronţăie trabucuri cubaneze şi gâlgâie whisky-uri scumpe ca pe bere, cu râgâieli. Ţopârlani cu aere, de nu se mai poate respira în preajma lor, care vin să ne înveţe corectitudinea şi să ne promită schimbarea în bine.
Acest exemplu, în cazul interlopilor noștri guvernanţi, este cuplul ,,plicușor și ruj”. Nu doar fraternizarea lor cu distinsul „Câine” ce şi-a făcut coteţ ilegal în Parcul Tineretului, ci şi cu alte clanuri.
Cine vrea să-i voteze, n-are decât! Trebuie să ştie, însă, cu cine se face complice. Cu nişte spilcuiţi slinoşi pe dedesubt, care vorbesc despre femei în termeni precum „panaramă”, „nenorocită ordinară”, „mizerabilă”.
Ce dracu’ se întâmplă cu noi de au luat-o toate razna în halul ăsta?
Iată un posibil răspuns: ne-au copleşit clanurile! Şi de interlopi şi de politicieni, ceea ce, cum se vede, e cam acelaşi lucru, într-o îmbârligătură pe care doar preşedintele şi primul ministru par a nu o sesiza. Pentru domniile lor, asta înseamnă „bună guvernare”! Dar și noi suntem vinovați, alegatorii, că nu ne deplasăm să votăm, dar ne place să comentam pe la colțurile clădirilor.
Foarte mulți au ales să nu meargă la vot. Atunci au dat prioritate celor care erau trimiși cu ,,dedicație” să voteze și atunci, omule, de ce mai ridicăm pretenții că au ieșit unii și alții. Dacă ai ales să nu mergi la vot și să renunți la dreptul tău de a-ți spune cuvântul, înseamnă că furia, deznădejdea și nepăsarea ta sunt mai puternice decât credința că poți schimba ceva, că vocea ta contează. De ce spun că rămân surprins că oamenii au votat inși care nu au lucrat niciodată, nu au condus un srl, au fost ținuți de femei acasă și au câștigat primării, pentru simplu motiv ca are nume străin. Și atunci mi-am dat seama ce fel de oameni suntem, fără logică.
Un popor nu are probleme din cauza conducătorilor, ci a faptului că nu îi pasă cine conduce și că oamenii nu vor să se implice în alegerea celor care îi reprezintă.
Avem conducătorii pe care îi avem pentru că nu ne pasă. Suntem prea furioși, înfricoșați, debusolați să vedem că exact în aceste momente e nevoie să facem ceva, să ne implicăm.
Avem ceea ce avem pentru că lăsăm pe alții să aleagă în locul nostru, fiind prea neîncrezători în puterea noastră de a schimba ceva. O țară nu se dezintegrează din cauza conducătorilor, ci a poporului care nu face nimic diferit decât a făcut până acum, adică a ales să nu participe la crearea altei realități prin alegeri.
Conducătorii sunt aleși de popor, dar când oamenii renunță la acest drept, vom avea parte de consecințele deciziilor noastre.

Păcat că renunți așa ușor la tine, omule!
La fiecare alegeri ne iluzionăm că o să fie mai bine, că omul pe care vrem să-l avem în fruntea obștii este un Făt-Frumos călare pe un cal alb, care este cinstit, integru, deștept, șarmant, modest, un Mesia pogorât în urbea noastră. Sperăm ca el sa aibă, daca nu toate calitățile enumerate, măcar câteva. Cinismul vieții ne-a făcut, ca în suflet să avem o singură dorință, care eclipsează calitățile cerute oficial: să nu fie atât de hoț ca predecesorii lui și, dacă se poate, să mai facă și ceva pentru localitate. De aici și celebra zicere pur românească: ”a furat, dar a făcut ceva și pentru noi”.
În dorința noastră disperată de a alege binele, nu „răul mai mic”, uităm esențialul. Oamenii care candidează nu sunt singuri. Oamenii care vor să fie aleși au o echipă care îi ajută, unii dezinteresat, alții foarte interesați. Uităm că o campanie electorală înseamnă cheltuirea unor sume de bani însemnate. Pe care cei ce candidează nu le au. Si atunci apelează la cei ce au bani. Așa apar „sponsorii”, „donatorii”. După ce un candidat este ales trebuie să-și „plătească” ajutoarele și să dea înapoi banii primiți. Cum făcea asta? Simplu. Primii, cei ce au ajutat cu afișe, cu munca în echipele de campanie, primesc posturi în primărie sau în firmele primăriei. „Sponsorii” și „donatorii” primesc contracte. Singurele diferențe sunt făcute de lăcomia lor. Unii sunt mai avizi de bani și iau tot, alții sunt mai „modești” și se mulțumesc cu mai puțin.
Aceasta este realitatea. Nu există „fete mari” în politică. Nu există neprihăniți. Există unii oameni care fac niște compromisuri mai mari sau mai mici, unii oameni care fură ca disperații, unii oameni care vor să facă ceva pentru comunitate și știu cum merge treaba și încearcă să împace și capra, și varza, și lupul.

Acum, la alegeri, cum avem norocul
Sir Winston Churchill spu­nea: „Nimeni nu pretinde că democrația ar fi perfectă sau atotștiutoare. Într-adevăr s-a spus că democrația este cea mai rea formă de guvernământ cu excepția tuturor formelor încercate de-a lungul timpului”.
Noi nu prea avem probleme cu democrația. Știm ce în­seamnă, știm cum se aplică, știm care sunt resorturile care o pun în mișcare.
Cu teoria stăm bine. Pe noi practica ne omoară. Începem să avem probleme când vrem să „mobilăm” zicerile teoriei cu niște oameni care să o pună în practică. De aici începe ne­bunia, dezastrul. Cum facem, cum ne întoarcem si cum o dăm, de cele mai multe ori reușim să alegem, în loc de „spuma societății”, numai „drojdia”. Alegem hoți, agramați, proști, analfabeți, curve și bețivi, mincinoși patologici, nebuni ascunși, oameni pe lângă care vechiul „prost al sa­tului” este un geniu! Rarele cazuri când în fruntea obștii sunt aleși oameni de calitate, care fac ceva fără să fure, sunt niște excepții care ne lasă cu gura căscată. Văd că se vehiculează o fraudă mare. Nu mai are sens, ”speranța a murit si ea “, a rămas doar urma ștampilei de vot de pe buletin.
Dar acum „ne-am ales”. Patru ani nu prea mai avem ce face. Poate alegerile acestea sunt o pregătire pentru cele de peste două-trei luni, când avem iarăși posibilitatea să alegem. Cum o facem, vom vedea. Cum ne-o fi norocul. Și speranța a murit!!
Cum zicea cineva: ”alegem ca sa avem pe cine înjura patru ani” !
Al dumneavoastră același
Prof Ioan Romeo Mânzală