Nu există undeva în cer un Dumnezeu care arată ca un om, care este un bărbat și are plete albe. Aceasta este un adevăr care va fi foarte greu de acceptat de majoritatea oamenilor.

Lucrurile stau așa: noi am intrat în Era nucleară, care implică, printre altele, faptul că umanitatea se va alătura Comunității Galactice, care include tot felul de alte ființe care nu arată deloc ca oamenii. Ideea că Pământul este singura planetă locuită din întreg Cosmosul este aberantă. Iar religiile bazate pe imaginea unui Dumnezeu care arată ca un om și gândește ca un om o să dispară. În acest context, ceea ce se întâmplă în ultimii ani este că aceste povești religioase sunt „demagnetizate”, tot mai puțini oameni rezonează cu ele.

Fiecare dintre noi, cei care trăim acum pe Pământ, avem „implantată” o idee pe care strămoșii noștri nu au avut-o: aceea că într-un fel sau altul, noi participăm la crearea realității noastre. Nu ne-au spus asta profesorii, nu ne-au spus asta părinții, nu ne-a învățat asta societatea, dar în noi toți a fost „descărcată” această idee, care este un adevăr mistic. Și descoperim acest adevăr prin intermediul corpului nostru fizic: noi descoperim că suntem responsabili de sănătatea corpului nostru fizic, precum și de vindecarea bolilor de care suferim. Exersăm toate astea pe corpul nostru fizic, verificăm ce efecte au gândurile/ credințele/ emoțiile/ cuvintele/ obiceiurile/ faptele noastre asupra stării de sănătate a corpului nostru. Învățăm că nu avem controlul deplin asupra a ceea ce se întâmplă în viața noastră, dar avem o contribuție importantă, că suntem co-creatori.

Învățăm că natura lui Dumnezeu este Legea, care acționează la modul impersonal. Dumnezeu/ Legea divină nu acționează într-un fel pentru tine și în alt fel pentru altcineva, nu face favoritisme; Legea funcționează la fel pentru toată lumea. Dumnezeu este impersonal, dar are o relație personală cu tine.

Dacă un ateu, un creștin, un musulman și un budist se aruncă de pe o clădire, toți vor cădea, niciunul n-o să zboare. Legea gravitației este impersonală, funcționează pentru toți la fel, indiferent de religie. Și nu e vorba de faptul că Dumnezeu are ceva cu ateul, creștinul, musulmanul sau budistul, pentru că permite ca aceștia să cadă, atunci când ei se aruncă de pe clădire; este vorba pur și simplu de Legea cauzei și a efectului – dacă te arunci de la înălțime, o să cazi, indiferent cine ești.

Nu poți să iei lucrurile la modul personal și să consideri că te-a pedepsit Dumnezeu fiindcă ai căzut și te-ai rănit grav. De ce te-ai aruncat de pe clădire? Nu știai care va fi efectul? Aveai pretenția ca Dumnezeu să blocheze efectul legii gravitației special pentru tine?!

La fel este și cu corpul tău fizic: nu ai tu controlul deplin asupra modului în care funcționează el. Corpul tău funcționează în baza unor legi impersonale; nu poți opri tu trecerea la pubertate sau intrarea în perioada de menopauză. Există un ritm de schimbare a corpului tău care urmează niște Legi, nu urmează dorințele egoului tău, nu poate fi controlat de tine (egoul tău). Corpul tău funcționează în baza unor legi impersonale, dar tu ai o relație personală cu el. (Caroline Myss).

Sistemele psihologice

Nu doar că au invadat Biserica; ele s-au instalat ca suplimente majore ale creștinismului, înlocuind astfel adevărul biblic, subminând credința și naufragiind pe cei pentru care a murit Hristos. Biserica nu are nevoie să fie psihologizată. Atâta timp cât Dumnezeu mai are păstori devotați Lui nu avem nevoie de psihologi în biserică…

Psihologia pentru cine nu știe este știința care se ocupă cu studiul sufletului. În limba greacă PSIHI= SUFLET.

DUMNEZEU A CREAT OMUL DUPĂ CHIPUL ȘI ASEMANAREA SA și ne-a dat pe lângă cap și minte tocmai pentru a nu cădea în plasa unor indivizi care sub pretextul că ne duc spre mântuire cu vorbe goale. Sistemele psihologice nu doar că au invadat Biserica; ele s-au instalat ca suplimente majore ale creștinismului, înlocuind astfel adevărul biblic, subminând credința și naufragiind pe cei pentru care a murit Hristos.

Subminarea credinței

Antagonismul față de creștinism se infiltrează subtil prin ideile psihologice despre de ce sunt oamenii așa cum sunt, cum ar trebui să trăiască, de ce au nevoie și cum se schimbă. Astfel de idei, promovate de creștini care cred și susțin abordarea psihologică, subminează în mod real pretențiile lui Hristos. În loc să le nege direct, Îl așează pur și simplu alături de teoreticienii lor psihologici preferați. În loc să conteste deschis validitatea Cuvântului lui Dumnezeu, afirmă doar că slujitorii Cuvântului nu sunt calificați să slujească la nivelurile profunde ale nevoilor umane.

Psihoterapeuții subminează lucrarea pastorală și au dezvoltat o formulă de trimitere: (1) Oricine nu este format psihologic nu este calificat să consilieze persoane cu probleme serioase de viață. (2) Trimiteți-le către terapeuți profesioniști. Acesta este un tipar previzibil și trist al seducției psihologice a creștinismului.
Pastorii au fost intimidați de avertismentele psihologilor. Au ajuns să se teamă să facă tocmai ceea ce Dumnezeu i-a chemat să facă: să slujească nevoilor spirituale ale oamenilor printr-o îngrijire evlavioasă a sufletului, atât de la amvon, cât și în afara lui. O parte din această intimidare a venit chiar de la pastori formați psihologic.

Un purtător de cuvânt al Asociației Americane a Consilierilor Pastorali, un grup de pastori instruiți psihoterapeutic, afirmă: „Ne îngrijorează faptul că există mulți slujitori care nu sunt instruiți să gestioneze psihoterapia enoriașilor lor.”Desigur, dacă pastorii nu sunt instruiți, nu sunt considerați calificați. Prin urmare, binecuvântarea previzibilă a acestui refren este: „trimiteți la un profesionist”.
Din motive biblice, pastorii ar trebui să evite orice seamănă cu psihoterapia, din cauza caracterului ei inerent păcătos. Mai mult, pastorii au o chemare mai înaltă. Îngrijirea sufletului trebuie să fie întemeiată pe Domnul Isus Hristos și pe Biblie, nu pe opiniile, presupunerile, sistemele și istețimea oamenilor. Chemarea pastorului este să aibă grijă de oi, să le hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu și să le maturizeze în credință.
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, pe deplin echipat pentru orice lucrare bună”. (2 Tim. 3:16–17).

Îngrijirea biblică a sufletului

Este fundamental diferită de psihoterapie. Îngrijirea biblică se concentrează pe Hristos pentru a cultiva viața Sa în credincios; abordarea psihologică se concentrează pe sine, ceea ce nu face decât să hrănească firea.
Totuși, așa cum trimiterea este soluția oferită enoriașului, ea devine și răspunsul pretins pentru misionarul care are nevoie de „reabilitare”. Un articol dintr-o revistă creștină conservatoare recomandă posibilitatea trimiterii misionarilor din biserică la un centru de tratament „specializat în restaurarea misionarilor”.Verificând personalul acestui centru, am descoperit –  așa cum era de așteptat – psihoterapeuți licențiați.
Vă puteți imagina pe Pavel apelând la ideile oamenilor după prima sa călătorie misionară, după ce fusese persecutat și aproape ucis cu pietre? Pavel a refuzat să-și pună încrederea în fire. Fără a se întoarce vreodată la filosofiile oamenilor și fără beneficiul psihologiei moderne, Pavel s-a bucurat de cunoașterea lui Isus Hristos și de marele privilegiu de a-I sluji și de a suferi pentru El.
Exemplele acestei formule de trimitere sunt nesfârșite. Ar deveni repetitiv și, în cele din urmă, plictisitor să continuăm să le adăugăm. Toată lumea știe că Biserica a devenit un uriaș sistem de direcționare. Un pastor îi provoacă pe bună dreptate pe alți pastori, spunând:
„Noi, pastorii, asemenea restului societății, am uitat cine suntem și ce facem. Suntem slujitori ai Cuvântului. Ca atare, tot ceea ce facem, inclusiv consilierea, trebuie să fie călăuzit de Cuvânt.”
El continuă: „Ne-am confundat cu consilierii seculari și psihologii. Avem scopuri diferite! Scopul lor este să vadă consiliatul readus la normalitatea recunoscută de societate. Scopul nostru este să-l vedem restaurat într-o relație dreaptă cu Dumnezeu și, ca rezultat al acestei restaurări, să trăiască drept copil al lui Dumnezeu”.
Apoi pune o întrebare crucială: „Cum ne putem aștepta ca oamenii noștri să vadă relevanța Cuvântului lui Dumnezeu duminică dimineața, dacă folosim un alt standard în timpul săptămânii?”Acest tip de ruptură spirituală ridică psihologicul deasupra teologicului și terapia deasupra sfințirii.
Perspectiva biblică asupra omului nu este compatibilă cu nicio perspectivă psihoterapeutică. Nici revelația biblică a condiției umane ca fiind păcătoasă și având nevoie de un Mântuitor nu este luată în considerare sau integrată de vreo formă de psihoterapie. Psihoterapia a degradat și a înlocuit aproape complet lucrarea Bisericii față de persoanele tulburate. În acest timp, pastorii au fost devalorizați și intimidați să-și trimită oile către preoții profesioniști ai psihoterapiei. Mulți oameni nu mai caută ajutorul pastorilor și al credincioșilor; nici nu mai caută soluții spirituale în Biblie pentru problemele mental-emoționale și comportamentale.

Ciclul înșelării este complet

Psihoterapia oferă omenirii un substitut pentru creștinism – mai puțin exigent, mai puțin disciplinat și mai centrat pe sine. Aceasta este, în esență, psihoterapia: o soluție falsă pentru probleme mentale, emoționale și comportamentale non-organice. Oamenii înșelați se îngrămădesc către această religie surogat, cu ideile ei nevalidate și soluțiile ei pentru cele mai mari dileme ale vieții. Ei se încred în preoții falși ai psihoterapiei și se închină la altarele străine ale soluțiilor fabricate de om pentru suflet. (A Basarab).
Dacă nu căutăm o înțelegere biblică a condiției umane și adevărul biblic în toate aspectele vieții, ne aflăm într-un pericol grav de a „ avea o formă de evlavie, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te de astfel de oameni”.(2 Tim. 3:5).

Tot mai multe voci spun că așteaptă să vină pe pământ Dumnezeu care este Atotputernicul nostru și Isus Hristos. Trebuie să înțelegem că nu va veni nimeni, toate mesajele vor fi transmise prin Duhul Sfânt, care există în toți și în toate ființele de pe pământ. Preotul nu este proprietarul bisericii. Este slujitorul ei.(I.Peta).

Există adevăruri care dor, tocmai pentru că sunt adevărate. Unul dintre ele este că unii preoți au uitat cine sunt și cui ar trebui să slujească. Au uitat că biserica nu este averea lor, ci casa lui Dumnezeu. Au uitat că haina preoțească nu este un privilegiu, ci o responsabilitate.

Preotul este chemat să aline suferința, nu să o împovăreze. Este chemat să deschidă uși, nu să ridice bariere. Cu toate acestea, vedem uneori situații în care credința pare condiționată de bani, iar omul aflat în necaz este întâmpinat cu liste de taxe în loc de compasiune. Botezuri, cununii, înmormântări – momente sacre ale vieții sunt transformate, uneori, într-o negociere care nu ar trebui să existe în fața altarului.

Este greu să împaci imaginea lui Hristos, care stătea alături de săraci, bolnavi și marginalizați, cu imaginea unui slujitor al Domnului preocupat înainte de toate de câștigul material. Evanghelia nu vorbește despre tarife pentru mângâiere și nici despre taxe pentru speranță.

Credința nu este o marfă, iar harul nu se vinde

Dar ar fi nedrept să punem pe toți în aceeași categorie. Există și preoți care își poartă chemarea cu demnitate. Preoți care își amintesc că oamenii nu au nevoie întotdeauna de răspunsuri, ci de o mână întinsă. Preoți care vizitează bătrânii singuri, ajută familiile aflate în nevoie, strâng comunități în jurul binelui și oferă sprijin fără să întrebe mai întâi cât poate plăti omul din fața lor. Sunt acei preoți care rămân slujitori ai lui Dumnezeu chiar și după ce își dau jos veșmintele. Acei oameni care înțeleg că adevărata autoritate nu vine din funcție, ci din exemplu. Un preot poate rosti mii de predici și să nu schimbe nimic. Altul poate spune o singură propoziție și să ridice un suflet căzut. Diferența nu stă în teologie, ci în inimă. Oamenii nu cer perfecțiune de la preoți. Cer autenticitate. Cer să vadă în ei ceea ce predică. Cer ca altarul să nu devină ghișeu și credința să nu fie confundată cu interesul personal.

Biserica a rezistat secolelor nu datorită zidurilor sale, ci datorită oamenilor care au înțeles că iubirea, compasiunea și slujirea sunt mai importante decât orice privilegiu. Iar atunci când un preot uită acest lucru, nu își trădează doar menirea, ci și încrederea celor care vin la el cu sufletul deschis. Preotul adevărat nu este cel care cere să fie respectat pentru haină. Este cel care, prin faptele sale, face respectul inevitabil.

Daca am greșit cu ceva, va rog să ne iertați, prezentul articol este doar o opinie.

,,Trăim într-o lume unde adevărul se negociază, unde oamenii acceptă mai ușor o minciună care-i liniștește, decât un adevăr care-i tulbură”. Adevărurile, nu sunt pentru toate urechile! Nu-mi doresc decât să vă amintiți că am încercat să vi-l spun, atunci când o să se întâmple!

Al dumneavoastră

 Prof. Ing.Ioan Romeo Mânzală