You are currently viewing OPINII: De la Caragiale, Petrache Lupu, Petre Țuțea –  la Fritz și Ilie Sărăcilă

OPINII: De la Caragiale, Petrache Lupu, Petre Țuțea –  la Fritz și Ilie Sărăcilă

Există o virtute pe care puterea o invocă întotdeauna când poporul suferă și pe care o confundă, din interes, cu supunerea: liniștea.Vad pe toate posturile de televiziune că Fritz si Ilie Bolojan doresc să fie lumea în stradă, le place haosul.Asta pentru că în alte țări era arestat, legat pentru infractiuni care ating siguranța națională.

Europa fierbe. Popoarele se ridică, strigă, cer socoteală. România tace. Să fie oare mulțumire? Să fie înțelepciune?

Sau poate acea epuizare a omului căruia i s-a cerut atât de mult, încât nu mai găsește puterea nici măcar să protesteze?

În fața unei asemenea performanțe, Ilie Bolojan merită o medalie. Nu pentru fericirea pe care ar fi adus-o cetățenilor, ci pentru liniștea pe care a păstrat-o în vremea austerității.

A strâns șurubul, a pus sacrificiul în sarcina populației și țara n-a răsturnat masa. Ce dovadă mai limpede de ordine publică?

Propun, așadar, înființarea Ordinului Național al Austerității Tăcute, clasa întâi. Să fie confecționat din metal greu, să strălucească în lumina reflectoarelor și să poarte pe avers chipul solemn al conducătorului care a reușit să administreze nemulțumirea fără să fie deranjat prea tare de ea.

Pe revers, să fie gravate cuvintele: „Pentru merite deosebite în obținerea liniștii sociale prin distribuirea sacrificiilor”.

Iar la ceremonie să fie chemat și cetățeanul care a renunțat la medicamente ca să-și plătească întreținerea. Să stea în primul rând, să privească decorarea și să înțeleagă că suferința lui n-a fost zadarnică. A contribuit la stabilitate.

Căci aceasta este logica rece a puterii: sacrificiul poporului devine virtutea guvernării, iar absența revoltei se transformă în certificat de bună purtare. Dar să nu ne înșelăm. Tăcerea nu este consimțământ, după cum frica nu este respect, iar resemnarea nu este virtute civică. Un popor nu devine liber fiindcă a încetat să strige. Devine liber atunci când nu mai este silit să aleagă între demnitate și pâinea de mâine. Și acum, iată-ne în pragul unei noi etape politice. Formula PSD-ND își pregătește intrarea în scenă.

Se schimbă distribuția, se negociază locurile, se împart responsabilitățile. Dar ce se schimbă în viața celui care plătește? Va fi îndreptată povara austerității sau vom asista la aceeași piesă, cu alți actori și cu aceeași notă de plată? Să nu ni se ceară să aplaudăm simpla rotație a celor care guvernează. Schimbarea numelor nu este schimbarea principiilor. Iar o nouă înțelegere între partide nu devine, prin ea însăși, o înțelegere cu poporul.

Politicienii au o slăbiciune veche: când mulțimea tace, își imaginează că a fost convinsă. Nu, domnilor. Poate că omul n-are bani de drum până la București. Poate că muncește, își îngrijește părinții, își numără restul din portofel și amână încă o cumpărătură. Poate că nu mai crede în nimeni. Din toate acestea, puterea alege să vadă liniște.

Iată de ce medalia trebuie să fie mare. Să se vadă de la Bruxelles. Să se vadă și din birourile în care se hotărăște cât mai poate duce omul de rând. Să fie purtată cu solemnitate, în timp ce cetățeanul își caută prin buzunare banii pentru următoarea factură. Dar să fie limpede un lucru: ordinea nu poate fi măsura supremă a unei guvernări. Dreptatea este. O țară nu este stabilă doar pentru că oamenii ei nu ies în stradă. Este stabilă atunci când cetățenii au motive să-și păstreze încrederea, când sacrificiile sunt explicate și împărțite echitabil, când legea nu apasă mai greu asupra celui lipsit de putere decât asupra celui care o exercită.

Europa arde, România tace!

Iar, iar la București se pregătește următoarea reprezentație. Să-i acordăm, deci, lui Bolojan medalia pentru pacea mormântală sau Medalia ,,ÎNALTA PROSTIE”. Iar noii guvernări să-i rezervăm un loc în fața istoriei. Nu pentru promisiuni, nu pentru fotografii și nici pentru liniștea din stradă, ci pentru ceea ce va face cu viața oamenilor.

Fiindcă vine o vreme când decorațiile nu mai impresionează pe nimeni, discursurile nu mai țin loc de pâine, iar răbdarea poporului încetează să mai fie o resursă gratuită a puterii.

Și atunci, domnilor, nu poporul va fi cel chemat să dea socoteală pentru nemulțumirea lui. Puterea va trebui să dea socoteală pentru liniștea pe care a cumpărat-o cu sacrificiile poporului.

Vin rușii. Rușii. Rușii. Rușii. De fapt nici nu vin. Sunt deja aici.

Frica de rus e un fals pe care clasa politică l-a tras peste tagma corupției.

Cine sunt rușii? O șatră de securiști cu dosare arse la revoluție care au transformat țara într-un laborator de extracție minieră. Fiii și nepoții lor. Postelnicu Asirom, Năsui Motorola. Cioloș, doi și-un sfert. Citiți ,,Moștenitorii securității” de Marius Oprea. Au ras pădurile. Au vândut fabricile autogen la fier vechi în Turcia. Rețelele electrice. Apa concesionată. Îngropat irigațiile. Au umplut satele cu farmacii în loc de dispensare. Trei milioane de tineri băgați în dube și vânduți în Saxonia la sparaghel, uitară? Românul are memorie de pește.

Dar când a rămas doar scheletul. Când din țară n-a mai rămas decât vârfuri belite de munte și cioturi uscate de dealuri pe care nu mai crește nici pirul, ce au facut. Credeți că s-au oprit din exploatat? Pe Năstase îl doare în baston. Le-a dat austricilor dreptul la monopol pe padure. Dar vai, domnu Năstase care a făcut biserică la Tărtășești. Acum e bătrân, bogat, liber și scrie texte despre pioșenie și naționalism economic. Scârbele astea securiste, îmbuibate de belșug, au scos ursul din joben. Uite rușii. Cum să se revolte iobagul că nu are ce pune pe masă, când îi este apăsat butonul de panică națională instinctivă. Dacă își aduce aminte cum se simte furca în mână? Dacă se apucă să citească Coșbuc?

Vin rușii. Vin de vro 37 de ani. Voi credeți că e de acum cu Ucraina? Citiți ziarele din presă. Rusia urmează să invadeze România în 48 de ore încă de pe vremea lui Elțîn. Asta e o nație de moluște. Ați crescut cu frică în comunism și acum nu mai puteți să trăiți fără ea. V-ați infestat și copii și nepoții cu obsesii și paranoia. Vă e frică să fiți liberi, iar ăștia știu. Știu și vă joacă ca la zaruri. Nu sunt bani pentru pensii. Trebuie să luăm avioane F16 de 1.4 milarde de euro la mâna a doua din Norvegia. Rachete Patriot de 4 miliarde de euro. Să ne apărăm că vine Ivan și ne violeaza valorile europene. Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul. Statul apără bogăția, corupția și corporația, iar pe sărac îl face și mai sărac. Hoția internă e botezată rezistență strategică. Incompetența abisală efort de război.

Vin rușii să ne sărăcească. Să ne transforme într-o stepă economică. Fără canalizare, fără viitor. Guvernată de o mână de oligarhi beți de putere și o masă de iobagi anesteziați cu alcool.. Nu zău! Ia uită-te pe geam. Vă temeți de o invazie care s-a produs deja. Pe cale internă. Ai dracu, rușii au fost românii. A venit apa caldă? A venit, da-i rece.

Ce să mai invadeze tancul rus la Bârlad? Ce să distrugă în Valea Jiului? Că dacă ajunge în România e ca în bancul ăla. Îl știți? Trec rușii Prutul. Priviri de oțel. Înarmați până în dinți. Pregătiți să distrugă civilizația occidentală. Merg doi kilometri și intră în primul sat. Ivan, ce coordonate avem aici? România. Flancul estic NATO.

Ce rău ar mai putea face Rusia României?

Să anuleze democrația? Care democrație. Romania e pe 69 în indicele democratic. Lângă Leshoto, Guyana, Botswana, Ghana și Suriname. În sincron, România este rusificată fiziologic, structural și econimic până în măduva oaselor. De propria ei clasă politică. Am atins parametrii de trai ai guberniei siberiene, prin fonduri europene care nu au ajuns niciodată în regiune. Dar au ajuns conturile bancare ale primarilor din care extrag dobânzi până în 2032. După ce se apucă să reabiliteze căminul cultural în culori roz bombon sau portocaliu. Cămin care va fi plin doar cu mucegai și igrasie pe pereți. Rușii ăștia de români ne-au impus. Într-un mod voluntar. Cel mai infect mod de viață post sovietic. Din frică să nu vină sovieticii să ni-l impună pe al lor. Avem corupția Rusiei, dar fără grandoarea ei imperială. Mizeria ei profunda, dar fără literatura. Beția și deznădejdea, dar fără oameni în spațiu. Am luat din modelul rusesc doar noroiul, disprețul față de individ, tirania administrativă și fatalismul de câine bătut. Dar i-am pus etichetă cu stele galbene pe fundal albastru. Ura. Trăiască Uniunea Sovietică. Pardon, Europeană.

Dacă il întrebi pe Raducu Tudor de ce s-a scumpit kilogramul de cartofi de la doi la opt lei, într-o țară care arunca tone de cartofi stricați anual, răspunsul vine prompt. Războiul asimetric. Nici n-ai timp să înțelegi ce înseamnă asimetric că ți-a și livrat discursul. Lanțurile de aprovizionare globale sunt perturbate de acțiunile subversive ale Federației Ruse. Trecem prin momente de grea încercare. Prețul la pâine a crescut pentru că Putin a blocat strâmtorile. Curentul a crescut pentru că piața de energie suferă din cauza agresiunii. E același discurs. Și la el. Și la Mândruță. Și la Lora, sau Iola, sau dracu să îi ia, că sunt toți la fel. Hive mind. Userismul este o boală.

Samsarii de partid controlează toate depozitele en gros. În orice comună și oraș de provincie din țara asta. Hipermarketurile importă cartofi congelați din Franța prin firmele secretarului de stat. Țăranul își aruncă roșiile în șanț fiindcă nu are unde să le vândă. Directorii ăștia de depozite care controlează lanțurile de distribuție și alimentație sunt toți numiți politic. Și toți sunt români. Ăștia sunt rușii de care ne vorbește presa.

Frica de rus este sedativ prescris la scară națională. Este anxiar. Valiumul românului care este dependent de frică. Românul pune botul. Din bucătăria lui de bloc comunist, cu pereții subțiri prin care se aude vecinul de sus cum își gudură nevasta. Pune botu și înghite. Înghite gălușca. Dă din cap cu gravitate. Așa e. E greu. Dar bine că nu vin rușii peste noi. Măcar suntem liberi. Liberi să ce? Să mori cu zile pe holul unui spital de urgență așteptând un tomograf care e stricat din noiembrie anu trecut? Să-ți trimiți copilul la școală unde tavanul din rigips e mucegait, în timp ce inspectorul județean și-a mai tras un Mercedes s class din contractele de reabilitare termică? Liberi să muncești la un depozit de logistică pe salariul minim, din care statul îți oprește jumătate prin taxe mascate, ca să aibă de unde plăti pensiile speciale ale unor generali de 45 de ani care se pensionează ca să se angajeze a doua zi consilieri în cabinetul ministerial european a lui Nicușor. Asta nu e libertate. E cavou spoit cu var. Iluzie pentru săraci crescuți în comunism fără jucării care cred că libertatea e măsurată în multitudinea de opțiuni pe raftul la medicamente. Sicriu căptușit cu mătase sintetică. Asta e libertatea românească.

Sărăcia în România

Este metafora perfectă pentru dictatură invizibilă. Românul e o creatură mutantă. Laboratorul viu al tranziției eterne. Un animal domestic bătut atât de des, încât a început să iubească bățul și să mârâie la oricine îi spune că viața ar putea arăta altfel. I s-a inoculat ideea că mizeria asta este datorie moral europeană. Că 10 lei pe 5 litri de apă e de preferat în locul apei de la puț. Nu-i așa? Izvorul nu are certificat UE. Că dacă plătește taxe la stat pentru panouri solare, o face pentru democrație. Pentru reziliență. Reziliență. Ce cuvânt curvăsăresc. Eufemisme pentru proști. Reziliență înseamnă să nu mori când corporațiile te otrăvesc cu mancare ultra procesată. Dublu standard calitativ al alimentelor. Produse sub același brand și în ambalaje identice, dar inferioare calitativ și nutrițional. Tudor numește asta teoria conspirației. Reziliență înseamnă să accepți că ești un iobag într-o feudă administrată de o mafie transpartinică, care te ține în viață doar atât cât să poți apăsa pe ștampila de vot. Dar când votul nu e conform statisticilor.De ce votezi greșit? Treci la coadă. (Abel Dimittiev).

Ce să mai destabilizeze Rusia în Romania. Ce poate să mai distrugea tancurile rusești mai rău decât au făcut-o firmele de construcție ale partidelor? România este rusificată în toată splendoarea ei. Nu există rus mai al dracu, escroc și mincinos mai versat decât politicianul român.

 

Da, mă Raducu Tudore. Ne-am fi aliat cu voi împotriva Rusiei. Fără nicio problemă. La orice oră. Oricând. Naționalismul românesc esti anti rus. Instinctiv. Dar voi sunteți aliați cu marxismul cultural. Măcar dacă erați de stânga clasică. Cu apărarea păturii de jos. Fabrici. Uzine. Dar stânga europeană e o malformație. O mlaștină biologică. Userismul e o boală. Ați dat lupta de clasă pe lupta pentru identitate fluidă. Am preluat noi discursul acesta. Am preluat lupta de clasă. Pe săraci cine îi apără dacă stânga nu o mai face? Da. Dreapta a evoluat. Acum dreapta luptă împotriva capitalismului feroce, a monopolul, a corporației. Apără proprietatea privată. Reală. Aia în care un om are o casă și o afacere. Acum milităm pentru reindustrializare, independență energetică și tarife vamale. Exact temele pe care le susțineau sindicatele de stânga în trecut. Atat doar că noi o facem mult mai bine. De aceea suntem populari. Nu ne prefacem. Noi avem empatie față de omul de jos. De acolo venim. Nu ne uităm rădăcinile. Voi aveți toleranță. Nu suntem la fel.

Zicea cineva odată. Îmi scapă numele acum. Sabin Gherman parcă. Doamne ce oameni de calitate social democrată a avut Transilvania. Cu excepția demonului muntean, excrementului basarabean, și bețivul sovietic dobrogean, toată clasa politică. Tot borhotul. Tot jegul ideologic a venit din Transilvania. Iohannis cu lâncezeala lui bovină. Boc cu libertarianismul bolnav. Barna cu ideologia părinte unu și părinte doi. Cioloș care cerea expulzarea din parlamentul UE a românilor care nu au votat trans în școli. Și acum capodopera finală. Nicușor. Holograma. Bonsaiul. Bișonul. Creatorul userismului. Ilie sărăcie. Boala supremă. Peste 60% dintre politicienii din varf au venit de aici. Și a fost dezastru. Servilism. Sărăcie și userism. Asta a dat Transilvania în politica românească. Să nu uitam de Grupul de la CJ. Din Moldova nu am avut politică. Nici din Oltenia. Eu vreau olteni. Vreau nebuni. Tâmpiți. Dezbrăcați de caracter. Spurcați la gură și iuți la mânie. Așa vreau eu politica românească. Balamuc (de la Buzau). Să urle la noi. Să ne trezească din reverii.

Eu m-am săturat de injurii, de oameni orgolioși care nu pricep nimic dar care sunt foarte incisivi. Dacă îi întrebi ceva nu știu să-ți răspundă și te înjură. Dar acești oameni merg la vot.  Nu știu câți sunt. Poate sunt puțini dar s-ar putea să fie mulți și atunci ei vor hotărî că trebuie să ne cedăm țara toată, că nu trebuie să ne atingem de hoți, că trebuie drogurile să curgă prin școli, că  trebuie copilul de șase ani să-și aleagă sexul și bineînțeles, nu mai are mamă și tată ci părinte unu și părinte doi… Dar mai trebuie să facem istoria comunismului, acea istorie falsă pe care o vor ei să o îndoctrineze copiilor noștri, nu cea adevărată cu bune și cu rele. Și mai trebuie să facem istoria evreilor, dar pe a noastră o reducem la jumătate. Ce ne trebuie că doar știm că Vlad Țepeș era Dracula…Iar Ștefan cel Mare era un curvar… etc. Nu despre  uciderea țăranilor la ordinul ministrului liberal, a miilor de țărani de la 1907, nu, aceștia nu au contat, nu despre satul Ip, ucis de  hortiști. Nici ei nu au contat.  Și mai ales nu trebuie copiii noștri să învețe cât s-a furat după 1989, în cei 37 de ani.  Copiii noștri învață să voteze  pe mafioți, pe aceeași miliardari care le manipulează mințile încă din școli, din facultăți, sau cu bani plătiți pe la televiziuni și chiar personal  că doar așa se va păstra aceeași teroare… Și totul este condus de cei care bine scrie în citatul de mai jos.  Cum să le deschizi ochii dacă mintea lor este ori închisă, ori lipsește. Îmi pare rău dar altă noțiune nu am și nu există.

Îl facem pe Georgescu în toate felurile. Ba au inventat că nu a muncit. Confundați omul, alt mare candidat nu a muncit și când a făcut-o întârzia la muncă cu orele sau adormea cu capul pe birou că era greu de la alcool. Dar tot Georgescu este vinovat că a scris două cărți de știință. Ei și ce dacă a scris, că doar tot prostul poate scrie o carte…  Doamne, mare-i grădina ta…! Și multe, multe alte prostii de te crucești. Dar ce nu știu acești atotștiutori este că tot ce debitează ei vine de undeva, de unde le sunt manipulate mințile. Ei au constat că le place să se scalde în aceste mizerii. Se simt bine. Ce dacă țara va pieri, ce dacă nu vom mai avea granițe, ce dacă vom mânca făină de greier sau de lăcuste și viermi pe grătar…?! Ce-i cu asta? suntem progresiști, globaliști și ce mănâncă cei din lumea a treia, sau a patra vom mânca și noi că bogățiile noastre le mănâncă clica lui Soroș. El poate mânca vaca aceea scumpă care costă milioane de dolari… că doar dolarii îi ia de la noi, din pensiile și salariile noastre. Doamne câte aș avea să înșir aici, dar pentru cine, cine să aibă timp să citească ce scriu eu aici? Că nu-i așa, omul serios, ca ei, este ocupat cu injurii, nu cu o nuvelistă ca mine, cum spun unii pe Facebook. Că doar a scrie o nuvelă e o treabă de om prost… Cum ar putea ei să vadă altceva?! Citiți ce a scris Ludwig Feuerbach, un filozof german în cea mai celebră lucrare a sa. Sau poate și acesta era prost?!!!  Feuerbach susține că religia este o proiecție a esenței umane: omul își proiectează propriile calități, dorințe și idealuri în exterior, atribuindu-le unei ființe divine imaginare („Dumnezeu este omul oglindit în sine însuși”). V Serban, (pamflet) 23 02 2026.

Tot ce se întâmplă în Romania este un pamflet românesc. Multumesc domnilor  I.Catuneanu, A.Dimitriev și domnilor A Alexe și V. Șerban.

Fereastra de timp în care vă mai puteți pregăti, chiar și cu lucrurile esențiale, se închide.
Al dumneavoastră

Prof. dr. ing. Ioan Romeo Mânzală

Lasă un răspuns