Într-o zi vine un prieten care are o firmă cu 220 de angajați și nu are de unde asigura salarii la timp, este nevoit să declare falimentul. De 6 luni de zile nu a încasat bani de la primăriile unde a lucrat, deoarece ele nu au încasat bani de la statul român pe ”Proiectul Anghel Saligny”. Menționez că, în respectiva firmă, nu am acțiuni, afaceri nici în sediul firmei nu am intrat niciodată.

Curiozitatea m-a făcut să merg la București la ministerele cu pricina, deoarece am dedus scurt că rămân pe drumuri fără pâine peste 600 de guri, (mă refer şi la familiile lor). Am discutat cu domnii miniștri care au fost foarte amabili (era campanie electorală) și cu un secretar de stat nervos. În urma discuțiilor purtate am constatat următoarele: există două lumi, una adevărată și una falsă. Una în campanie și alta după. Guvernul susţine capitalul românesc până îl falimentează de tot: cea mai mare problemă a companiilor româneşti nu este acum inflaţia, dobânzile sau creşterea impozitelor, ci întârzierea cu lunile de către guvern a plăţii facturilor, ceea ce loveşte în plin tocmai capitalul românesc. Toate guvernele, toţi liderii politici susţin, din vorbe, companiile româneşti şi capitalul românesc în lupta lor cu crizele, cu inflaţia, cu dobânzile mari cerute de băncile din România care, în marea lor majoritate, sunt deţinute de străini, în lupta cu marii retaileri care sunt străini, în lupta cu multinaţionalele, care scot profiturile din România şi nu plătesc taxe aici. Premierul Ciolacu nu face nici el excepţie, ci dimpotrivă, retorica lui dă senzaţia că se luptă cu multinaţionalele pentru binele capitalului românesc. Acum, cea mai mare problemă pentru companiile româneşti, pentru patronii şi antreprenorii români nu este inflaţia, dobânzile mari, creşterea taxelor şi impozitelor (care afectează mai mult capitalul românesc, decât pe cel străin), ci plata cu foarte mare întârziere de către guvern a facturilor pentru lucrările, serviciile prestate şi realizate de către companiile româneşti şi companiile străine. Multinaţionalele mai au linii de finanţare de la centru, mai au împrumuturi de la bănci oferind garanţia numelui acţionarului şi astfel pot să meargă înainte până când guvernul le dă banii. În schimb, companiile româneşti, care oricum nu au prea mulţi bani proprii, sunt blocate de lipsa acestor plăţi, de lipsa banilor pe care guvernul le datorează. Companiile româneşti nu prea au de unde să facă rost de lichidităţi pentru că nu au linii de finanţare la îndemână, pentru că băncile sunt reticente în a le mai acorda credite văzând că statul întârzie să le plătească facturile, furnizorii nu prea le mai dau marfă în avans pentru că le este frică că nu îşi vor mai primi banii înapoi, aşa că firmele româneşti ajung în situaţia în care sunt obligate să îşi reducă activitatea pentru că nu au resurse financiare cu care să meargă înainte. Iar patronii să fure statul  ca să poată supraviețui. Guvernul Ciolacu a devenit acum cea mai mare problemă în economie prin plata cu întârziere a facturilor, inclusiv mărirea numărului de bugetari.

La conferinţa ZF Investiţi în România

Organizată împreună cu CEC Bank la Arad şi Craiova, problema cea mai des ridicată de către companiile româneşti, de către antreprenorii români, a fost cea legată de plata cu întârziere, sau chiar deloc, a facturilor de către guvern. Firmele de construcţii sunt cele mai lovite în acest moment, iar riscul de insolvenţă este cel mai mare.

Marian Petcu, directorul general al Recon Craiova, Sandu Ion PAB Arad  spun că pe unele contracte din construcţii “avem plăţi întârziate de la 6 luni până la 12 luni. Instituţiile statului trag de timp, nu plătesc pentru că nu sunt bani. În toată conjunctura de criză, faptul că statul a blocat plăţile reprezintă un mare impediment pentru noi, pentru companiile româneşti, pentru economie”, spunea Cristian Hostiuc, director ZF.

Premierul Ciolacu și miniştrii se laudă cu investiţiile pe care guvernul le face în economie, dar multe lucrări nu sunt plătite, iar acest lucru loveşte, în primul rând, în companiile româneşti, care nu au bani ca să lucreze în continuare până când guvernul le va plăti facturile.

De ce ne mai lăudăm şi facem proiectul”Anghel Saligny” de dezvoltarea a infrastructurii locale, dacă guvernul nu are bani să plătească lucrările, de ce mai anunţăm investiţii mari când ele nu sunt plătite, reclamă antreprenorii români, inclusiv patronul cu 220 de angajați.

Companiile româneşti

Intră în insolvenţă şi apoi în faliment pentru că nu au lichidităţi cu care să îşi onoreze obligaţiile, să îşi plătească furnizorii, să îşi plătească salariaţii, să îşi plătească taxele şi impozitele la stat. Ironic, guvernul cere de la companii taxele şi impozitele pe care acestea le datorează, dar nu îşi plăteşte facturile la timp aruncând astfel companiile într-un blocaj.

Practic, companiile creditează statul iar ulterior ajung să fie blocate tocmai de către stat. ANAF calare pe ei, Poliția verifică infracționalitatea, tribunalele sunt pline, unde nu putem spune că se respecta legea. Care lege? Legea statului, se vede cu ochiul liber, că se apropie de ,,legea cămătarilor”. De ce avem un stat -cămătar?

Marile proiecte guvernamentale

De infrastructură naţională şi locală, de construcţii, sunt acum finanţate nu de către stat, ci de către companiile private care execută aceste lucrări.

Situaţia bugetară este mult mai gravă decât o arată datele, pe lângă deficitul bugetar scăpat de sub control, în spate se ascund miliarde de lei, bani care nu sunt plătiţi de către guvern, iar plăţile sunt tot amânate de la o lună la alta. Acum sunt plăţi care trebuiau făcute în 2023, dar care sunt amânate cu bună ştiinţă pentru 2024.

Pe lângă faptul că suntem în criză, pe lângă faptul că dobânzile sunt mari, iar băncile sunt extrem de precaute, pe lângă faptul că economia României scade vizibil, guvernul întârzie plata facturilor cu lunile, blocând și mai mult activitatea economică.

Creşterea economică din acest an este adusă în principal de sectorul de construcţii – infrastructura mare, iar dacă pierdem şi acest sector, economia intră în recesiune. Problema nu este că statul nu are venituri suficiente, pentru că încasările sunt în creştere faţă de anul trecut, ci unde se duc banii,

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, se plângea că bugetul pe 2023 a fost făcut prost, că au fost luaţi în considerare anumiţi indicatori care nu s-au realizat. Scăderea inflaţiei, cu care se laudă premierul Ciolacu, a făcut mai mult rău decât bine.

Pe cine ajută dacă au scăzut preţurile, dacă firmele nu plătesc salariile angajaţilor, pentru că nu şi-au încasat facturile de la guvern? Ca să ţină bugetul sub control, guvernul amână plăţile către furnizori, care, în marea lor majoritare, sunt companii româneşti, adică loveşte capitalul românesc. Forța de muncă este de 60% forța de munca din Romania.

Patronii şi antreprenorii români, adică acest capital românesc pe care guvernul îl susţine doar prin vorbe, a devenit extrem de nervos şi începe să prindă glas. Dacă înainte se ridicau împotriva multinaţionalelor, acum se ridică împotriva guvernului.

Dacă înainte se temeau să ridice glasul împotriva guvernului, de frica controalelor, de frică să nu deranjeze pe un politician sau altul, acum nu mai este aşa pentru că le-a ajuns cuţitul la os. Businessul lor se prăbuşeşte din cauza statului care nu îşi plăteşte facturile.

Iar statul, guvernul, nu are bani pentru că s-a îngrăşat prea mult în anii de boom economic, pentru că a trăit pe datorie, pentru că a promis în dreapta şi în stânga, iar acum nu mai are bani. O să fim vânduți ca vecina noastră, sau asta se dorește?

Haos și în administrația publică din România

Câți angajați ”pe pile” ar putea fi concediați fără a li se simți lipsa, În ,,vizita”mea la două ministere am constatat ca nu doare pe nimeni de acești oameni care nu mai pot plăti oamenii,  materialele etc. Am discutat despre lipsa banilor care, nefiind plătiți la timp duc la ,,stoparea la sursa” pedepsită penal și la forțarea patronilor romani de a face inginerii financiare pentru a putea supraviețui. Am constatat ,,haos total”nu știe stânga ce face dreapta, am văzut și supervizori străini prin ministerele respective, Andi Miron spunea. ,,Aproximativ 1,3 milioane de români lucrează la stat. În ultimii ani, organigrama a tot crescut. Problema nu se referă la oamenii bine pregătiți, la profesioniștii absolut necesari într-un stat, ci la cei care ocupă funcții în baza unui singur criteriu: apartenența la un partid aflat „la butoane”.

Potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanțe (MF) în acest an, 64% dintre angajații la stat se regăsesc în administrația publică centrală. În total, în România sunt 5,7 milioane de salariați. Astfel, 1,3 milioane dintre cei angajați la stat reprezintă aproape un sfert din totalul celor din țara noastră și alte sute sau chiar mii pe care nu le știm.

Guvernul PSD și PNL nu a scos vreo vorbă în trei ani de guvernare despre surplusul de angajați la stat. Astfel, România rămâne țara din Uniunea Europeană cu cei mai mulți bugetari, raportați la întreaga populație.

„În an electoral, e o misiune imposibilă să vorbești despre schema de personal din sectorul public, din moment ce ai două milioane de oameni, poate chiar mai mult, de care depinzi într-un fel sau altul. Sunt în jur de 1,3 milioane de bugetari, dar trebuie să punem și familiile acestora, astfel încât peste două milioane de oameni depind de sistemul public, iar politicienii sunt conștienți de faptul că votul acestora contează. Polonia are 800.000 bugetari. Se vede haos peste tot. La noi unii angajați ,,taie frunze la câini”. De unde bani?

„Din păcate, în condițiile în care cheltuielile cu salariile bugetarilor continuă să crească de la an la an, bineînțeles că și investițiile sunt afectate. Aici este cheia: ce vrem să facem pentru viitor? Investiții sau să plătim oameni? Cred că investițiile ar trebui să se afle în prim-plan. În următorii ani, mare parte din fondurile europene vor dispărea pentru România”, a comentat Adrian  Negrescu.  Când vom avea statul român pe propriul telefon mobil, nu urmărit de cei din afară, atunci, cu siguranță, nici numărul de angajați aflați în background n-ar mai trebui să fie la fel de mare.  Avem nevoie și de o strategie de carieră pentru acești oameni, de un program de reprofesionalizare. Sunt cel puțin 500.000 de oameni din sistemul public ce ar trebui să migreze către privat. Sunt ei pregătiți să facă acest pas? Sunt îndeajuns de pregătiți din punct de vedere profesional pentru a face față cerințelor de performanță din sistemul privat? Există mari semne de întrebare. Avem foarte mulți oameni în sistemul de stat care ”freacă menta”, care ”taie frunze la câini”, buni la mișcat hârtii, dar care n-au ceva concret care să le asigure șansele unei slujbe în sectorul privat. De aceea, acești oameni trebuie recalificați. Nu poți să-i dai afară până când nu le găsești niște soluții de reprofesionalizare, Statul român ar putea funcționa foarte ușor fără o treime dintre angajați. Dar cine mai sunt slugile la VOT?

La Secretariatul General al Guvernului, de când a venit domnul Ciolacu la Guvern, a fost crescut numărul de angajați cu vreo 400 peste ceea ce erau înainte. Statul român ar putea funcționa foarte ușor cu două treimi din ceea ce are acum, și să desființeze peste jumătate din Agenții, care plătesc ,,clientela de partid.

CONCLUZII FINALE

Statul va plăti o parte din bani, totul depinde de Ministerul Finanțelor, Nu se poate face compensare între stat și firmele private deoarece statul așa mai poate ,,ciuguli’’ ceva, ca să asigure promisiunile electorale și nu numai. Statul a devenit un cămătar cu acte în regula și se împrumută la alți cămătari, băncile cu dobânzi duble pentru a satisface clientela de partid fiind acoperiți legal pe legi făcute tot de ei. Lipsa de bani de la buget se vede cu ochiul liber, iar banii care sunt vor fi direcționați pe armament și alte lucruri în care poporul roman nu este întrebat. Avem ,,haos’’ suficient. Mai este un pic, Ursula și Sam ne falimentează cu ajutorul celor de la noi. Când trăiești din credite, ești în moarte clinică. ,,Noapte bună ROMANIA”, colonia noastră dragă! SLAVA!

Al dumneavoastră, același,

Prof Ing.Ioan Romeo Mânzală