.

OPINII: CUI MAI APARȚII TU, ROMÂNIE!?

„Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii.”

Chiar așa este cuprins în cea din urmă variantă a Jurământului militar (Legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006) – „Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii”,  consimțământul nostru testamentar, dacă România este în primejdie. Am mai făcut-o? Da, cu vârf și îndesat, istoria neuitării o cunoaște  inclusiv cu și  prin amănuntele lăsate după virgulă. A cui țară sau colonie?

Ce să mai apere?

Bogățiile francezilor, nemților, canadienilor, italienilor, olandezilor, americanilor, spaniolilor etc. Ei stau ghiftuiți cu ”burțile la soare”, iar românii să le apere averile, nu țara. Sute și sute de mii de suflete, din toate straturile  ierarhiei militare au plătit suprem exigența ireconciliabilă a condiției militare – jertfa supremă. În timp de pace, militarii par o povară, sunt tratați astfel, dar în clipe de restriște se contează pe ei. Pentru că au jurat, iar militarii nu își încalcă jurământul. Așa este.

Când omul de rând, în speță tinerii, pleacă din țară să muncească, că aici mor de foame, iar tu politician îl chemi să-ți apere hoțiile adunate în cei 30 ani, cum te simți? În sinea lor putregăită, împrăștietoare de imoralitate și pestilențialități triumfătoare,  politicienii zic că ei au dreptate:  militarii nu-și încalcă pentru nimic în lume jurământul!  Niciodată în  istorie, precum în ultimii douăzeci-treizeci de ani, militarul român nu a fost mai umilit, aproape destructurat în ceea ce a însemnat și încă înseamnă pentru România. De către cine? De către o adunătură politică pentru care țara a devenit raiul poftelor ei nemărginite. Aceste adunături sunt coordonate de la Bruxelles, de personaje incapabile să parcurgă la pas (nu pas cu pas!)  acordul simplu dintre subiectele trăirii și vitalității naționale și predicatele imperative ale istoriei. Distinsa și înalta strânsură, certificată de un electorat pe cale de dispariție, însumează trăsături ce bat timpul și spațiul  istoric românesc, dar nu numai: îmbuibată cu de toate, până dincolo de refuz, niciodată atât cât crede că i se cuvine;  analfabetă  nefuncțional, deși facial se exprimă de parcă ar fi laureați Nobel;   decorată cu diplome care însumează mai mulți ani de școală decât cei trecuți prin viață; anacoluți și plagiatori de renume mondial; plătită regește din  banii bietului contribuabil; cu neamurile până spre gradele trei și patru încoțopenite în roluri decorative, din care culeg mii și zeci de mii de euro lunar; posesori de averi impresionante, mai toate provenite pe calea moștenirii, dovadă că în regimul comunist existau și cetățeni ai naibii de avuți(!)…Vrei să ai militari profesioniști sau tineri cât mai mulți…”carne de tun”…

De ce  nu vă trimiteți odraslele pe drumul împovărat de privațiuni al profesiei militare?! Să aveți și voi eroi în familie! 

Vă  școliți beizadelele departe de țară, pe bani mulți, în universități vestite ale lumii, care ne-a încătușat adevărata libertate, unde învață să huzurească în disprețul suferinței  bietului popor de care vă bateți voi joc cu dezinvoltura ticăloșilor de cursă lungă.  

România este tot mai săracă

Tot mai năpăstuită de nevoi, în timp ce voi, politicienii, sunteți din ce în ce mai bogați. Iar biata noastră Țară, pe care voi nu încetați a o secătui, stă cu mâna întinsă la mult prea ”Milostiva Ursula”!

Avem pensii speciale, avem politicieni rujați, fardați, că dă bine la Bruxelles,  ziceți voi, care luați două-trei salarii pe lună (și ce salarii!)  și nu vă mai săturați. De ce vă este rușine să spuneți că un politician PNL a făcut legea pensiilor speciale VS., după care a îmbolnăvit PSD, de nu mai pot să o lase din brațe! PSD&PNL=FSN (tatăl).

De ce poporul roman a ajuns bătaia de joc a unor ipochimene ratate ale mascaradei politice dâmbovițene, care, zic ei, sunt politicieni,  pentru care luxul, desfrâul, imoralitatea și îmbuibeala nu au limite.  

Infinita gargară cu priceperea „omului politic“ la administrație trebuie curmată, fiindcă omul politic nu se pricepe la nimic. Uitați-va la câțiva care au distrus de doi ani această țară: Vasilica, Ludovici, Ralu, Albinuța, Vali, doctorul Julien, care parca sunt veniți de la ba…..c. Dacă s-ar fi priceput, ar fi reușit într-o meserie, într-o afacere, într-o carieră civilă. Criteriul elementar al studiilor rămâne ultima și unica baliză a selecției. Vrei la Energie? Vino frumușel cu diploma și cu notele de la Facultatea de Energetică, cu experiență la Porțile de Fier, la Nuclearelectrica, arată-ți doctoratul în rețele și stagiul în companii de succes. Vrei la Transporturi? Vino cu Facultatea de Transporturi absolvită în primii zece, cu proiecte realizate în infrastructură, și mai vorbim. Ce să cauți la Digitalizare, dacă n-ai făcut Automatica sau Electronica? Ce să cauți la Mediu, dacă nu ești biolog și nu ai derulat programe de mediu? Ministrul nu e un ,,nene ‘plantat politic, gata să distribuie bani către țevi dinainte pregătite, așa cum se prezintă azi, ci, înainte de toate, un om care înțelege ce are de făcut. Întrebați pe Cristi și PNRR cât se poate fura și de unde, că de scris nici vorbă. Cum vreți să meargă coaliția când Cîțu Mâțu o sabotează vizibil, ca să vină prim-ministru? PSD mai are un pic și pleacă, fiind lovit zilnic cu vorbe grele? Cîțule, lasă-i pe cei care se pricep și du-te acolo unde te pricepi!

Atâta patriotism ș-atâta Românie, că nu știu dacă să mă bucur ori să plâng. Azi ești frumoasă, pentru o zi (Ziua Unirii),  ponegrita și scuipata mea Românie, astăzi toți te iubesc și se mândresc că le ești mamă. Îți ștergem obrajii și te sărutăm, plecăm capetele și tocim genunchii de farisei, astăzi te recunoaștem stăpână și uităm câte vinovății îți atârnam până mai ieri de gât. Ce mamă bună ne ești, câtă ipocrizie ai iertat și ierți, câte lacrimi sapă în sufletul tău, câtă ceară ai pe buze, cât de multe dai și câte lovituri primești!

Stai dreaptă, Românie!

În aceste momente, când ești înconjurată de sute de mii de militari, mă gândesc cine este cel mai mare pericol; politicienii care ne conduc sau Rusia, SUA, Occidentul etc. Eu cred că noi din interior suntem cel mai mare pericol.

Dacă stau bine să mă gândesc, nu știu dacă Rusia este cel mai mare dușman al României, cum spun unii, sau însăși Uniunea Europeană, unde, mai mult am dat decât am luat. Câți din banii PNRR merg la firmele de consultanță București-Bruxelles? Ursula nu vrea transparență, draga de ea. Ea vrea pagini negre, de pe care să nu poți citi adevărul deranjant. Deci, în concluzie, la Bruxelles ,,hoții strigă hoții”. Deștepți au fost britanicii (BREXIT), un popor deosebit. Să fie lămurită treaba!

Rusia este mic copil pe lângă UE, cel puțin în accepțiunea mea. Sa luăm exemplul Elveției, care din neutralitatea ei nu și-a mișcat posteriorul, și bine a făcut, deși sedentarismul face rău. România, văd că vrea să facă sport de performanță. Dar nu ne mai baga nimeni în seamă. Dar cu cine? Să aibă grijă să nu-și rupă coastele repede, nu de alta, dar peste 50% din bărbații tineri ai zilelor noastre, ca și unii politicieni, sunt ocupați cu pensatul, epilatul, machiatul… să mai continui?!

Și dacă vor război, poate ca să distragă atenția de la catastrofa reacțiilor adverse incompatibile cu viața ale va**inurilor anti-COVID, dovedite prin peste 1200 de studii științifice și morți pe bandă rulantă, care acum nu mai sunt superbe, nici eficiente, nici sigure (au schimbat discursul oficial), care acum nu se mai feresc, este public. Eu zic  să se lupte doar liderii lumii între ei, că oricum, curând, foarte curând, mulți dintre ei nu vor mai putea să meargă pe stradă din cauza furiei. Nici Joe Baiden, care a convocat la videoconferință pe toți șefii de stat ai țărilor care compun NATO, mai puțin unul. Să ne fi dirijat mai spre răsărit? Trebuie să ne întoarcem la vatră și să ieșim din ,,găinăriile” altora.

La noi, orice inamic ar fi, nu mai are motiv sa ne ocupe. Suntem ocupați de alții, fără lupte, de bună voie și nesiliți de nimeni, prin… TRĂDARE și VÂNZARE!

 Al dumneavoastră, același,

Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate