.

Operațiune internațională pentru dezafectarea aplicației malițioase Flubot

În contextul atacurilor cibernetice ce au vizat utilizatori ai terminalelor mobile din România, prin intermediul unor mesaje SMS trimise cu scopul de a extrage de la potențialele victime date sensibile (personale, financiare și de autentificare), Poliția Română s-a alăturat unei operațiuni internaționale care a implicat autorități de aplicare a legii din 11 țări.

Acțiunea a dus la dezafectarea aplicației malițioase FluBot, un malware conceput pentru terminalele mobile Android.

Astfel, în urma unei investigații complexe, care a implicat autorități de aplicare a legii din Australia, Belgia, Finlanda, Ungaria, Irlanda, Spania, Suedia, Elveția, Țările de Jos și Statele Unite ale Americii, cu coordonarea activității internaționale desfășurate de Europol – EC3, infrastructura informatică a aplicației malițioase FluBot a fost întreruptă cu succes, la începutul lunii mai, de către poliția olandeză (Politie), făcând această familie de malware inactivă.

Poliția Română a pus la dispoziție datele existente în investigația proprie și a făcut parte din postul de comandă organizat în cadrul activității, iar, la nivel național, activitățile de cercetare penală continuă în cadrul unui dosar penal instrumentat de către D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.

În contextul atacurilor cibernetice ce au vizat utilizatori ai terminalelor mobile din România, prin intermediul unor mesaje SMS trimise cu scopul de a extrage de la potențialele victime date sensibile (personale, financiare și de autentificare), Poliția Română s-a alăturat unei operațiuni internaționale care a implicat autorități de aplicare a legii din 11 țări. http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate