Luni, 2 noiembrie 2020, Natalia Intotero, deputat PSD Hunedoara, Primarul Comunei Baia de Criș, Mihaiu Liviu Gorcea şi Primarul Municipiului Brad, Florin Cazacu, au depus coroane de flori în cinstea celor trei eroi si martiri, Horea, Cloșca și Crișan, precum și pentru toți cei care s-au jertfit în momentele răscoalei din 1784.
Evenimentul a avut loc la Panteonul Moților, monumentul istoric Cimitirul eroilor din Țebea. În acest complex se află mai multe obiective care amintesc de vremurile glorioase de luptă ale moților împotriva nedreptăților sociale, pentru eliberare și unitate națională. În cimitir se află biserica satului, mormintele lui Avram Iancu, Ioan Buteanu și Simeon Groza — revoluționari de la 1848, morminte și cruci comemorative ale eroilor din Războiul de Independență al României, din Primul și cel de-al Doilea Război Mondial, Gorunul lui Horea, precum și alți goruni.
A doua coroană de flori a fost depusă la troița din Satul Mesteacăn, Municipiul Brad, unde în 1784 se afla o biserică, care a fost pe urmă incendiată. De acolo, la 31 octombrie 1784, Crișan a aprins scânteia răscoalei. Oamenii pornesc spre Alba Iulia peste munte, ocolind orașul Brad, ca să nu fie opriți de nobilii maghiari, și înnoptează în satul Curechiu. În timpul nopții sunt atacați de trupele de husari, pe care însă le înving și le dezarmează.
Cei doi primari, Florin Cazacu și Mihaiu Liviu Gorcea, la inițiativa celui dintâi, vor demara, începând de astăzi, proceduri comune pentru reclădirea bisericii arse din Mesteacăn, în memoria celor care s-au sacrificat pentru neamul românesc.