O nouă amendă pentru neridicarea gunoiului în Deva

Astăzi, 19 februarie 2019, operatorul de salubritate SC Brai-Căta SRL a fost amendat cu suma de 20.000 lei pentru neridicarea gunoiului menajer de pe străzile Aurel Vlaicu și Lucian Blaga din municipiul Deva.

Poliția Locală Deva și angajații serviciului de specialitate al Primăriei Municipiului Deva (SUMMSCUP) au efectuat verificări în teren, în urma sesizărilor făcute de către cetățeni. Ei au constatat că SC Brai-Căta SRL nu a ridicat deșeurile menajere conform graficului anunțat.

Operatorul de salubritate SC Brai-Căta SRL a încălcat prevederile contractului de delegare a gestionării serviciului de salubrizare din municipiul Deva, provocând astfel disconfort cetățenilor și încălcând normele de protecție a mediului înconjurător și a sănătății populației.

Sancțiunea aplicată operatorului de salubritate se încadrează la art. 19 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor. Amenda prevăzută la art. 61 alin. (1) lit. a) este cuprinsă între 20.000 lei – 40.000 lei pentru persoanele juridice.

Aceasta este a doua amendă în valoare de 20.000 lei, primită de operatorul de salubritate SC Brai-Căta SRL, în decurs de o lună, pentru nerespectarea graficului de ridicare a deșeurilor menajere din Deva.

,,Prin Poliţia Locală vom aplica amenzi în continuare, dacă nu se adună deşeurile. Nu vrem să intrăm în conflict cu nimeni, dar mai presus de orice sunt devenii”, a declarat primarul Devei, Nicolae-Florin Oancea.

Partajează această știre

Lasă un răspuns