.

NU permiteți copiilor jocul cu petarde sau artificii!

Mai sunt câteva ore până la Revelion și, cu siguranță, suntem nerăbdători să privim jocul de artificii în noaptea dintre ani.

 Dacă alegeți să petreceți Revelionul la spectacolele organizate în spații publice sau dacă plănuiți să cumpărați artificii pentru acasă, e bine să cunoașteți, înainte de toate, că aceste mijloace pirotehnice se pot achiziționa numai din spații comerciale autorizate, iar în utilizarea lor se vor respecta instrucțiunile producătorilor.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, este important să conștientizați pericolul utilizării necorespunzătoare a unor astfel de mijloace. Nu puține au fost cazurile când pompierii și personalul medical au acționat pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor  rănite în urma utilizării mijloacelor  pirotehnice.

O astfel de situație a avut loc în prima zi de Crăciun, în urma căreia un bărbat de 50 de ani, din judetul Iași, și-a pierdut viața.

 Un alt caz, soldat cu o victimă, a avut loc ieri, în localitatea Puiești, județul Vaslui. În urma exploziei unei petarde, un băiat, în vârstă de 18 ani, a suferit un traumatism la nivelul mâinii stângi.

Reamintim cetăţenilor că pot folosi doar materialele pirotehnice din categoria celor admise la comercializare și care prezintă un pericol redus pentru utilizatori.

 Chiar și pentru materialele cu  nivel de risc foarte scăzut, utilizarea de către copiii nu este indicată.

Pentru prevenirea incidentelor ce pot fi generate de utilizarea necorespunzătoare a materialelor pirotehnice nu utilizați artificiile și petardele în încăperi și spații închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc și pe terase. Astfel de activități se vor desfășura în condițiile legii, în aer liber, la distanțe de siguranță față de oameni, animale, clădiri, arbori și autovehicule.

În cazul în care anumite articole pirotehnice sunt nefuncționale nu se va încerca reaprinderea lor. De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în vecinătatea surselor de încălzire.

Totodata, IGSU atrage atenția organizatorilor de evenimente cu aflux de persoane asupra principalelor aspecte pe care aceștia trebuie să le aibă în vedere, cum ar fi:

✔        respectarea capacității maxime de utilizatori ai spațiului în care se desfășoară evenimentul;

✔asigurarea măsurilor privind evacuarea utilizatorilor în cazul producerii unei situații de urgență;

✔asigurarea funcționării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;

✔instruirea personalului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, care asigură intervenția la locul de muncă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate