Miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora 16:00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, a avut loc un eveniment mult așteptat de iubitorii de carte din comunitatea deveană: lansarea celor mai recente apariții editoriale ale Editurii EMIA.
Organizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Editura EMIA, evenimentul a reunit un public numeros, care a umplut Sala de Lectură, dornic să descopere noile volume și să se întâlnească cu autorii.
În prezența domnului Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii noastre, doamna Paulina Popa, poetă și conducătoarea Editurii EMIA, a prezentat cele șapte apariții editoriale, cărți diferite ca tematică și stil, dar unite prin dragostea pentru cuvântul scris și dorința de a împărtăși cititorilor idei, gânduri și experiențe de viață.
Au fost prezentate volumele:
• Elisabeta Bogățan – „Lecțiile mele despre labirint”, un volum de poezie care propune o meditație profundă asupra existenței, devenirii și destinului uman. Cartea se bucură de aprecierea prefațatorului său, Michel Benard, laureat al Academiei Franceze.
• Jean-Charles Dorge – „Les sabots dans la masure / Saboții în colibă”, un volum de versuri semnat de președintele Societății Poeților Francezi, tradus în limba română de Elisabeta Bogățan, care evidențiază puterea poeziei de a apropia oameni și culturi.
• Mihai Petre – „Ziua când mor caii”, un roman cu tentă autobiografică, în care cunoscutul profesor și scriitor rememorează drumul parcurs de la adolescența petrecută pe malul Oltului, la anii studenției clujene și până la cariera sa de dascăl și prozator.
• Nora Hruban – „Anotimpuri absurde”, un volum de poezie care, prin sensibilitatea și expresivitatea versurilor, invită cititorii la reflecție asupra vremurilor pe care le trăim și a încercărilor cu care ne confruntăm.
• Dorin Sitaru – „Sub stele, pe un glob fragil. O privire asupra universului și a destinului omenirii”, o carte în care profesorul de fizică abordează, într-un limbaj accesibil și bine fundamentat științific, întrebări despre univers, originea noastră și viitorul omenirii.
• Ariana Glăvan – „In aisles, kenoptik hiraeth”, un volum scris în limba engleză de o tânără autoare de numai 16 ani, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, care explorează frământările, incertitudinile și căutările adolescenței.
• Marieta Coman – „Sclipiri de acvamarin”, o culegere de aforisme, cugetări și reflecții asupra vieții, scrise în limbile română, engleză și spaniolă, care îndeamnă cititorii să descopere frumusețea și înțelepciunea ascunse în experiențele cotidiene.
Pe parcursul întâlnirii, autorii au împărtășit publicului gânduri despre cărțile lor, despre inspirație și despre bucuria de a scrie, într-un dialog sincer și deschis cu cei prezenți.
La finalul întâlnirii, iubitorii de lectură au avut posibilitatea să achiziționeze volumele prezentate, să stea de vorbă cu autorii și să primească autografe. A fost o după-amiază în care cărțile au adus oamenii împreună, iar dialogul dintre scriitori și cititori a dat întâlnirii acea căldură aparte pe care numai dragostea pentru lectură o poate crea.
Mulțumim Editurii EMIA și doamnei Paulina Popa pentru frumoasa colaborare, felicităm autorii pentru noile apariții editoriale și le dorim ca volumele lor să ajungă la cât mai mulți cititori!
Mulțumim, de asemenea, tuturor celor care au fost alături de noi, care au umplut Sala de Lectură și au contribuit, prin prezența și interesul lor, la reușita acestei întâlniri dedicate cărții și celor care o iubesc!






