Consiliul Județean Hunedoara continuă modernizarea transportului școlar prin achiziția a șase noi microbuze electrice

La sediul Consiliului Județean Hunedoara a fost semnat contractul pentru achiziția unui nou lot de microbuze electrice destinate transportului elevilor din mediul rural. Evenimentul marchează o continuare firească a eforturilor administrației județene de a moderniza infrastructura școlară.

La semnarea contractului a fost prezent, alaturi de Laurentiu Nistor, preşedintele Consiliului Județean și Bogdan-Gabriel Manole, reprezentantul asocierii QEV Technologies SL – Amperio Energy SRL, compania desemnată să furnizeze cele șase vehicule electrice care vor ajunge în scurt timp în localitățile Orăștioara de Sus, Hărău, Teliucu Inferior, Sălașu de Sus, Romos și Sarmizegetusa. Acestea vor completa flota deja existentă de microbuze electrice, livrate anterior în 23 de comune din județ.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta Educație, care a asigurat pentru județul Hunedoara fonduri în valoare de 30,1 milioane de lei. Economiile obținute în cadrul contractului de finanțare au făcut posibilă extinderea achiziției cu încă șase mijloace de transport destinate elevilor care parcurg zilnic distanțe considerabile pentru a ajunge la școală.

Reprezentantul furnizorului a explicat că vehiculele sunt dotate cu tehnologii de ultimă generație, care le asigură o autonomie de aproape 500 de kilometri, mai exact 484  de kilometri, semnificativ mai mare decât cea prevăzută inițial în cerințele de licitație. În plus, producătorul a oferit o garanție extinsă de 40 de ani pentru baterii, o garanție standard de  funcționare a  microbuzului electric de 7 ani, timpi pentru  reîncarcare a bateriei  de  patru ore  si treizeci de  minute, dotari  cu  cărucior  rulant  pentru persoanele  cu  dizabilităţi, s.a.

„Am avut grijă să integrăm cele mai noi soluții tehnologice pentru a asigura eficiență, siguranță și fiabilitate pe termen lung”, a precizat Bogdan Manole, adăugând că, în eventualitatea unor intervenții de service, întreaga rețea Mercedes din România va asigura suportul tehnic necesar.

Consiliul Județean Hunedoara a urmărit, prin această achiziție, nu doar îmbunătățirea condițiilor de transport școlar, ci și protejarea investiției publice. Pentru comunitățile care nu dispun de bugete consistente pentru mentenanță, garanțiile extinse și autonomia ridicată oferă siguranța unei utilizări îndelungate, fără costuri suplimentare majore.

Președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, a subliniat că aceste investiții sunt parte a unei strategii mai ample de modernizare a transportului elevilor. „Ne dorim ca fiecare copil din județ să ajungă la școală în condiții sigure și confortabile, indiferent de distanța față de unitatea de învățământ”, a precizat acesta, adăugând că administrația județeană are în plan achiziția a încă zece microbuze electrice, pentru a acoperi cât mai multe zone din teritoriu.

Noile vehicule, marca Mercedes, sunt așteptate să ajungă în județ până la începutul lunii decembrie, urmând să fie predate primăriilor beneficiare. Odată puse în circulație, acestea vor contribui la reducerea emisiilor poluante, la scăderea costurilor de operare și la creșterea confortului elevilor, reprezentând un pas concret spre un sistem de transport educațional modern şi sigur.

Cătălina Neag

 

 

situs toto

jacktoto

Partajează această știre

Lasă un răspuns