Ne prețuim seniorii pentru ceea ce au făcut de-a lungul zecilor de ani, pentru orașul nostru!

Având în vedere că, de la 1 ianuarie 2024, punctul de pensie a crescut la 2032 de lei, o anumită categorie de pensionari rămâne fără gratuitatea la transportul public local din municipiul Deva.
Pentru a-i ajuta pe acești pensionari, am hotărât să inițiez un proiect de hotărâre de consiliu local, prin care să creștem plafonul de la 1500 lei la 2000 de lei.
Voi supune proiectul la vot consilierilor locali, în ședința ordinară din această lună.
Astfel, pensionarii la care li s-au mărit pensiile, nu vor mai fi nevoiți să scoată din buzunar costul biletelor de călătorie pentru transportul public local.
Biletele vor fi gratuite!
Este un efort bugetar în plus la bugetul local, dar consider că o pensie de 2000 de lei nu este mare, în condițiile în care rata inflației a crescut, lucru care presupune prețuri mai mari la alimente, produse, servicii etc.
Acest efort financiar este în primul rând o recunoaștere a contribuției seniorilor noștri care au muncit o viață pentru comunitatea locală.
Din evidențele Casei Județene de Pensii, în Deva sunt în jur de 7000 de pensionari care se încadrează în acest plafon.
Pensionarii noștri merită să fie răplătiți de către administrația publică locală, respectați și să ducă o viață demnă!
Nicolae-Florin Oancea
Primarul Municipiului Deva
Partajează această știre

Lasă un răspuns