.

Nadia Comăneci – simbol în centrul vechi al Devei

Un desen de mari dimensiuni va fi pictat pe clădirea AJOFM Hunedoara.

Autorităţile locale din Deva au aprobat ideea unui grup de artişti plastici, de a executa un desen mural pe un perete al clădirii AJOFM Hunedoara, din Deva, în care să fie reprezentată marea campioană la gimnastică, Nadia Comăneci. Peretele este orientat spre sediul Primăriei Deva şi Centrul vechi al municipiului.Tema gimnasticii va fi reluată şi pe un al doilea perete al AJOFM Hunedoara, orientat însă spre centrul civic, unde vor fi regăsite şi alte elemente din acest sport.

„Nadia Comăneci este un simbol al municipiului Deva, ca şi gimnastica. Este un gest de respect pentru Nadia, pentru faptul că a dus numele municipiului Deva pe plan naţional şi internaţional”, a declarat, într-o şedinţă a Consiliului Local Deva, primarul Florin Oancea.

O schiţă a desenului a fost trimisă marii campioane, pentru a-şi exprima acordul în legătură cu viziunea artistică pe care o au pictorii ce vor lucra la acest proiect.

Desenul va fi realizat cadrul manifestării culturale „Sesiune de artă urbană”, programat să aibă loc la Deva până pe 10 decembrie. Manifestarea se află la ediţia a doua şi, potrivit autorităţilor, s-a bucurat de succes încă de anul trecut, când artiştii au realizat picturi murale pe pereţii a două şcoli generale din oraş.

Manifestarea este organizată de asociaţia neguvernamentală AC “Arta urbană” Deva în colaborare Primăria Deva, AJOFM Hunedoara şi Palatul Copiilor Deva.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate