.

Misiune a pompierilor brădeni pentru salvarea unei văcuţe căzută într-o fântână adâncă

Pentru locuitorii satelor răzleţite prin munţi, animalele domestice din bătătură sunt nepreţuite iar pierderea lor reprezintă o tragedie. Aceasta a fost situaţia şi pentru un sătean din Grohot, comuna Bulzeştii de Sus.

Pompierii brădeni au deplasat la locul indicat o autospecială mixtă de intervenţie şi au descoperit vaca în fântână fără amenajare peste nivelul solului, adâncă de aproape 3 metri. Din fericire, fântâna nu avea în interior prea multă apă iar văcuţa nu a fost în pericol de înec.

Pompierii au reuşit sa asigure vaca cu ajutorul unui ham de extracţie şi să o scoată din fântână cu ajutorul troliului aflat în dotarea autospecialei. Văcuţa nu a suferit răni şi s-a întors nevătămată la ieslea ei./ISU Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate