.

Mircia Muntean ar putea fi liberat din închisoare până la Crăciun

Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, ar putea fi liberat din Penitenciarul Bârcea Mare până la Crăciun, după ce comisia de liberare condiţionată a închisorii a apreciat că acesta şi-a ispăşit pedeapsa de 6 ani de închisoare pe care a primit-o în aprilie 2017.

Propunerea de liberare condiţionată a lui Muntean va fi judecată de o instanţă a Judecătoriei Deva pe 23 decembrie, iar dacă magistraţii vor considera că acesta se încadrează în prevederile legale, atunci fostul primar al Devei va fi pus în libertate.

Mai mult, acesta va beneficia și de Legea recursului compensatoriu. Înainte de intrarea în vigoare a recursului compensatoriu, Mircia Muntean ar fi urmat să fie propus în Comisia de liberări condiționate abia în septembrie 2020.

Reprezentanţii penitenciarului au evitat să prezinte informaţii legate de persoana lui Mircia Muntean, însă se cunoaşte faptul că acesta lucrează la biblioteca închisorii pentru a-şi reduce din pedeapsă. În plus, se ştie că fostul primar a avut un comportament exemplar şi că a fost recompensat cu o permisie pentru asta.

Mircia Muntean a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin cumulul pedepeselor din două dosare. În primul dosar, Muntean fusese condamnat la 4 ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu, în dosarul schimbului de terenuri de la fosta benzinărie Shell. Apoi, pentru că în perioada de încercare, de doi ani, a fost prins că a condus băut la volan şi a comis un accident, fostul primar al Devei a mai primit o condamnare de doi ani de înschisoare. Deoarece se afla la a doua abatere şi în perioada de încercare, judecătorii i-au cumulat cele două pedepse şi l-au condamnat la închisoare cu executare.

Mircia Muntean, supranumit primarul 4×4, a fost primar al municipiului Deva în perioada 1996-2012. A urmat apoi un mandat de deputat, iar din 2016 a revenit, pentru un an, la cârma Primăriei Deva. Muntean a fost membru al mai multor partide politice, de la PNL până la PSRO.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate