.

Miercurea din Săptămâna Luminată. Cum se mai numește ziua și ce nu au voie femeile să facă astăzi

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de „Sfânta Mercure”, dar în popor i se spune nunta şoarecilor”. În prima zi de miercuri de după Paște bărbaţii se întorc să muncească la câmp, însă femeilor le este interzis să facă acest lucru.

Conform tradiţiei, nu este bine să munceşti de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri şi vineri sunt zile cu „hărţi”, adică există dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului.

De asemenea, miercurea si vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii), avem dezlegare la peşte.

În popor, miercurea din Săptămâna Luminată mai este cunoscută și ca „nunta șoarecilor”. Conform tradiției, femeile nu au voie să muncească în această zi pentru că aduc rozătoarele în casă și vor fi lipsite de bucate pe masă tot restul anului.

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie

O veche tradiție aminteşte că femeile care nu respectă tradiția vor atrage în casa lor ghinioanele, iar în familia respectivă, gospodina nu va avea ” ce să pună pe masă” tot anul.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupăRusalii), este „dezlegare la pește”.

De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.

Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor, „Îngerul a strigat”, iar credincioșii se salută cu cuvintele „Hristos a Înviat!” și răspund „Adevărat a Înviat!”

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.

Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată, sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.

Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morţilor. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor.

Cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise, potrivit unor credinţe populare.

Altele descriu că acela care se naşte în această săptămână va fi un om norocos.

De asemenea, odată cu sărbătoarea Învierii se deschid mormintele şi spiritele morţilor părăsesc cimitirele pentru a petrece sărbătorile împreună cu cei vii.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate