Medicii de familie au un rol crucial pentru sănătatea noastră!

Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea a fost astăzi, 24 mai 2023, gazda unei întâlniri de lucru între conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara și medicii de familie din municipiul Deva.

Întâlnirea a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Deva.

Discuțiile s-au axat pe problemele semnalate de medicii de familie, sistemul informatic, sistemul logistic de care au nevoie, despre cum se poate îmbunătăți activitatea medicilor de familie cu sprijinul Casei de Sănătate, a spitalului și administrației publice locale.

Totul pentru creșterea calității serviciilor medicale pentru pacienți.

Medicii au fost informați că, în perioada următoare, vor fi încheiate protocoale legate de asistența comunitară, și în acest sens, colegii de la Direcția Asistență Socială îi vor contacta.

Medicii de familie trebuie să acopere toată patologia umană, trebuie să stabilească un diagnostic, să intervină în urgențe medico-chirurgicale, să supravegheze pacienții cronici și pe cei aflați în faze terminale, să prescrie tratament și să urmărească evoluția pacientului sub tratamentul respectiv, să recomande reevaluarea pacientului de către un alt specialist sau internarea în spital etc..

Dacă toți factorii implicați vor avea o colaborare bună, eficientă, devenii vor avea șansa unei vieți mai sănătoase.

Primarul Nicolae-Florin Oancea i-a asigurat că atât el cât și colegii din Primărie sunt parteneri deschiși și onești și au disponibilitatea de a soluționa orice problemă ar putea apărea, legat de administrația publică locală.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns