.

Marți, 13 – ZIUA INFORMĂRII PREVENTIVE

Scopul nostru este de a fi aproape de voi nu doar în situațiile de urgență, ci în fiecare zi, prin activitățile de instruire preventivă pe care le desfășurăm.

🧯În acest sens, astăzi, ofițerii din cadrul ISU Hunedoara le-au prezentat cadrelor didactice ale Liceului Teoretic “Aurel Vlaicu” din Orăștie, modul în care trebuie să se organizeze și să acționeze în cazul în care se vor confrunta cu o situație de urgență care impune evacuarea elevilor și a profesorilor din unitatea de învățământ.

🚨 În plus, dascălii au fost informați și asupra măsurilor de prevenire a incendiilor în sezonul rece.

Misiunea inspectorilor de prevenire a continuat cu informări la primăriile din Beriu, Hărău, Burjuc, Lăpugiu de Jos, Bulzeștii de Sus, Buceș și Băița.

Astfel, doar astăzi, numărul persoanelor instruite a ajuns la 1️⃣0️⃣0️⃣, fiind diseminate cca 1️⃣4️⃣0️⃣0️⃣ de materiale informative.

🤝 Suntem încrezători că în urma acestor activități de informare, instituțiile și autoritățile locale vor fi mai bine pregătite și vor putea lua decizii corecte în situația în care se vor confrunta cu anumite riscuri.

⚠️ Iată și câteva 𝗺𝗮̆𝘀𝘂𝗿𝗶 𝘀𝗶𝗺𝗽𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗲𝘃𝗲𝗻𝗶𝗿𝗲, pe care trebuie să le respectați în această perioadă, pentru a vă proteja viața și bunurile materiale:

❗️ Asigurați-vă că o persoană autorizată va verifica, repara și curăța coşurile de fum, cel puţin o dată pe an.

❗️ Stingeți focul din sobă înainte de culcare, fiind astfel înlăturat pericolul intoxicării cu monoxid de carbon.

❗️ Apelați la specialişti, atunci când sesizați probleme la instalaţiile electrice sau la mijloacele de încălzire.

❗️ Instalați un detector de incendiu în locuința dumneavoastră. Acesta va declanșa alarma încă din stadiu incipient al unui incendiu, ceea ce poate fi un factor important pentru salvarea locuinței și a vieții.

❗️ Nu lăsați copiii niciodată nesupravegheați, iar celor mai vârstă, părinți și bunici, explicați-le cât de important este să verifice coșul de fum și să nu adoarmă cu focul aprins în sobă.

❗️ Este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!

ℹ️ 𝗡𝘂 𝘂𝗶𝘁𝗮𝘁̦𝗶! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență, https://fiipregatit.ro

#ISUHunedoara#DSU#IGSU#prevenire#pompierii#salvatorii#mereuladatorie

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate