.

MARȚEA MARE. Obiceiuri și superstiții din Săptămâna Patimilor

Creștinii au intrat în Săptămâna Mare. Fiecare zi este marcată de Biserică prin slujbe care „comentează” evenimentele ce au avut loc în Săptămâna Patimilor, până la Punerea în Mormânt a Mântuitorului. Seria deniilor, cum se numesc aceste slujbe, continuă marţi cu pomenirea celor zece fecioare.

Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica, scrie crestinortodox.ro.

În această pildă, Împărăția cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care, luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui.

Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopții, se vestește sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârșite. Fecioarele „neînțelepte” (nebune) vor cere celor înțelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că și candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, sosește mirele. Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele „care erau gata de nuntă” și ușa se închide. Vor ajunge și fecioarele nebune, dar vor găsi ușa închisă. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Mirele le răspunde: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi/Nu recunosc chipul meu în voi”.

Pilda se încheie cu aceste cuvinte: „Privegheați și vă rugați, ca nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

Hristos a dorit ca prin această pildă să ne descopere importanța pregătirii în vederea judecății de apoi.

Sursa: alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate