Elevii de gimnaziu ai Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” au reuşit un adevărat spectacol, vineri, în zona Pietonală Corvin. Copiii au participat la un marş purtând baloane albe, verzi şi roşii, dar şi pancarte cu mesaje care îndeamnă la mai multă grijă faţă de mediul înconjurător.
Apoi, în faţa Casei de Cultură s-a derulat un scurt moment artistic compus din cântec şi dans, spre plăcuta surprindere a hunedorenilor care erau în zonă.
„Felicitări cadrelor didactice de la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu”. M-a impresionat să văd atâţia copii, modul în care i-aţi pregătit şi să vă încurajez să aveţi cât mai multe activităţi de acest fel. Îmi doresc să vă preocupaţi în mod deosebit de copii şi să demonstraţi că acea vocaţie pentru meseria de cadru didactic chiar există, pentru că aceşti copii sunt, de fapt, viitorul unei ţări. Felicitări şi copiilor pentru participarea la astfel de activităţi. Mă bucur că această generaţie, „generaţia digitalizată” – cum îi spunem noi, va duce mai departe progresul în oraşul nostru şi în ţara noastră.
Respectarea mediului înconjurător nu înseamnă doar protejarea naturii, ci înseamnă şi grija faţă de curăţenia unui oraş. În momentul în care noi, adulţii, ne batem joc de curăţenia oraşului sunt convins că pe voi vă deranjează acest lucru şi sigur veţi fi mult mai determinaţi decât noi să arătaţi că imaginea unui oraş porneşte de la curăţenie”, le-a transmis şcolarilor primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu.