A.M: Doamnă Inspector şcolar general cum vor arăta şcolile la deschiderea anului şcolar 2025-2026?
Maria Ştefanie (M.Ş.): Școlile din județul Hunedoara, în anul școlar 2025-2026, cred că vor fi mult mai generoase și vor oferi condiții mult mai bune tuturor copiilor. Când spun asta, mă refer la faptul că în ultima perioadă, împreună cu autoritățile publice locale, primăriile, consiliile locale, au fost accesate numeroase proiecte, în special prin PNRR, care au avut ca obiectiv dotarea unităților de învățământ, în special cu mobilier școlar, dar și cu echipamente IT și materiale necesare bunei desfășurări a activităților didactice. Prin urmare, avem motive să credem că, în acest an, școlile vor arăta foarte bine și vor oferi tot ce este necesar pentru a asigura servicii educaționale de calitate tuturor copiilor.
Apreciez foarte mult faptul că aproape toate primăriile din județul Hunedoara au accesat aceste fonduri și există deja echipamente și dotări în unitățile de învățământ. Au mai rămas foarte puține care urmează să ajungă în unitățile de învățământ. Totodată, subliniez faptul că în toate unitățile de învățământ se efectuează servicii de igienizare , curățenie, amenajare, a tuturor spațiilor, astfel încât, pentru data de 8 septembrie, să fim pregătiți și să primim toți copiii cât mai bine posibil. În același timp, încercăm împreună cu colegii noștri, directori, dar și cu colegii mei, inspectori, să asigurăm resurse umane pentru toate școlile din județ. Obiectivul nostru este ca pe 8 septembrie, când vom începe cursurile, să avem cadre didactice, sperăm noi sa fie majoritatea cu studii corespunzatoare postului , deci sa fie calificate pentru toate posturile didactice din județul nostru. Alaturi de noi sunt domnii primari, dar și colegii noștri directori, cărora aș dori să le mulțumesc pentru implicare, pentru sprijin și pentru tot ceea ce fac pentru copiii din județul Hunedoara.
A.M: Învățamantul este cuprins într-un proces de reorganizare, care, din câte înțeleg, a fost finalizat cel puțin la faza de propunere. În ce măsură se aplică acest proces în județul Hunedoara?
M.Ş.: Regăsim multe măsuri în Legea 141, în primul pachet de măsuri luate de Guvernul României, și am derulat o serie de proceduri. Am avut 4 unități de învățământ în județ, care nu aveau numărul minim de elevi, respectiv de preșcolari, pentru a menține personalitatea juridică. Cele trei unități de învățământ din Municipiul Brad, care, în urma demersurilor făcute împreună cu autoritățile locale, am decis să devină o singură unitate cu personalitate juridică. Așadar, Grădinița și Şcoala Gimnazială “Horea, Cloşca si Crişan”, au fost arondate Liceului Teoretic “Avram Iancu” din Brad. Iar Şcoala Gimnaziala nr 7 din Petroșani a fost arondată Colegiului Economic Hermes din Petroșani. Deci, practic, trei unități de învățământ din județul nostru şi-au pierdut autoritatea juridică. În rest, nu avem nicio modificare. Toate celelalte unități de învățământ își mențin personalitatea juridică și, în consecință, structurile aferente. Bineînțeles, a trebuit să luăm măsuri suplimentare în ceea ce privește efectivele la clasele. Acest lucru s-a realizat împreună cu colegii noștri directori, am făcut o analiză riguroasă la nivelul fiecărei unități de învățământ, pentru a respecta noile prevederi legislative, pentru că avem această datorie. Dar, bineînțeles, avem mereu în vedere că trebuie să asigurăm condiții optime pentru toți copiii.
A.M: Vor rămâne copiii în unitățile în care învață acum sau vor fi transferați?
M.Ş.: Toți copiii vor rămâne în unitățile în care învață acum , nu există schimbări din acest punct de vedere.
A.M: Și în ceea ce priveşte școlile de comune?
M.Ş.: Nu există schimbări în școlile din mediul rural. Toate aceste unități își mențin personalitatea juridică.
A.M: Poate deveni învățământul dual o opțiune pentru elevii din județ?
M.Ş.: Da! Poate deveni, și este o alegere foarte bună, atunci când un absolvent de clasa a VIII-a optează pentru un astfel de program. Fie că vorbim despre o școală profesională de trei ani, fie despre învățământ dual. Când spun acest lucru, mă gândesc și la rezultatele pe care le-am avut în ultimii trei ani. Faptul că a crescut numărul absolvenților care au fost angajați încă din prima zi in care au susținut și promovat Examenul de Certificare a Competențelor Profesionale. Dacă acum 3 ani aveam 29 de elevi, apoi 39, anul acesta avem 52 de absolvenți care au primit un contract de muncă în ziua în care au promovat acest examen. Suntem foarte bucuroși să vedem că avem absolvenți apreciați de angajatori.
Sper din tot sufletul, cât mai mulți absolvenți să reusească să se angajeze , să pună în practică ceea ce au învățat. Și de ce nu și cei care vor să-și continue studiile, vor primi tot sprijinul de la școli și de la noi, dacă vor să facă acest lucru. Avem exemple, este adevărat că nu sunt foarte numeroase, dar există această posibilitate, depinde de fiecare tânăr ce traseu educațional și profesional alege.
A.M: Care sunt domeniile puse la dispozitie de angajatori?
M.Ş.: Da, într-adevăr, în fiecare an solicitam tuturor agenților economici din județul nostru necesarul de resursă umană. Am observat că există multe solicitări în ceea ce priveste domeniile mecanicii, electromecanicii și serviciilor. Ca și calificări, este nevoie de mecanici auto, în partea de servicii avem nevoie de bucătari ospătari, chelneri, dar şi personal calificat în electromecanică şi construcții. La rândul nostru, centralizăm toate aceste solicitări și le includem în planul de şcolarizare.
Și anul acesta am făcut o promovare destul de amplă în rândul elevilor de clasa a VIII-a și al părinților acestora. Și să știți că avem un grad de realizare a claselor destul de bun.
A.M: Câți copii vor fi integrați anul acesta în învăţământul dual?
M.Ş.: Avem peste 30 de clase de Şcoală Profesională și învățământ dual în județul Hunedoara.
A.M: Câte microbuze şcolare vor ajunge in județul Hunedoara în acest an şi când?
M.Ş.: Vor veni mai multe şi în mai multe etape, dar avem un prim proiect depus de Consiliul Județean Hunedoara şi îi mulțumim foarte mult atât Conducerii CJ Hunedoara cât şi echipei care s-a preocupat de scrierea şi implementarea proiectului. Aşteptam cele 23 de microbuze electrice care sunt destinate transportului şcolar. Ele vor fi repartizate celor 23 de comune în această etapă, pentru a asigura transportul elevilor în condiții optime.
A.M: Este nevoie ca parcul auto sa fie reînnoit?
M.Ş.: Da, este nevoie de reînnoirea Parcului Auto pentru că avem peste 100 de microbuze şcolare în judeţ, însă foarte multe dintre aceste microbuze sunt vechi şi nu mai sunt eficiente din niciun punct de vedere.
A.M: Cine va suporta costurile legate de funcționarea acestor microbuze?
M.Ş.: Pentru aceste microbuze costurile vor fi asigurate de către primării, cu tot ce înseamnă partea de consum, de întreținere.
A.M: În final, un gând pentru cei care merg acum pentru prima dată la şcoală?
M.Ş.: Le doresc mult succes viitorilor mici si mari şcolari! Părinților le doresc multă sănătate şi răbdare, pentru că va fi nevoie. Dacă avem o atitudine pozitivă şi reuşim să formăm o relaţie foarte bună cu şcoala, atunci succesul va veni categoric.
Cătălina Neag






