La numai 22 de ani, Mara Muntean pare că şi-a găsit drumul spre succesul în viaţă. Studentă în anul VI la la Medicină, în Cluj-Napoca, Mara are profilul tânărului care ştie perfect ce doreşte să facă, trăieşte fiecare clipă la maxim, fără să-şi uite pa­siu­nile. Spune că şi-a dorit să urmeze Medicina, dar nu se vede profesând la patul bolnavului pentru că, afirmă Mara, medicina s-a schimbat şi munca în laborator este determinantă pentru ca pacientul să revină la o viaţă normală.

Accent Media (AM): Mara Munteanu, când te-ai gândit să urmezi domeniul medicinii?
Mara Munteanu (MM): Se întâmpla în liceu, clar, iar către finalul acestuia a fost o decizie sigură că voi da la Medicină A fost așa, cumva, urmarea firească a faptului că îmi plăcea Biologia, îmi plăcea Chimia. A fost și combinația dintre faptul că am terminat în 2020, când era problema cu pandemia, nu știam ce se va întâmpla. Cumva, am simțit că nu are rost să plec în străinătate să urmez, nu știu, Biologie sau științe biomedicale. Asta-i direcția care mi se pare că are sens pentru ca să pot să stau în România.

AM: Nu vrei să pleci din România?
MM: Momentan, cel puțin, nu! Mi se pare că am găsit un loc în care mă simt destul de confortabil. Vedem cum evo­luează situația și ce se mai întâmplă. Dar nu, momentan, cel puțin până când ajung medic specialist. Partea de rezidență sigur o să o fac aici. Vreau să urmez partea para­clinică: radiologie, medicină de laborator, microbiologie.

AM: Te gândeşti să lucrezi în cercetare?
MM: Da, cred că e principalul meu scop, îmi place oricum mult mai mult partea asta de cercetare decât par­tea de spital. Și, momentan, intenționez să rămân la facultate pentru un doctorat și sper să pot să predau, după ce termin.

AM: Ai un istoric impresionant și în viața de licean, ai avut multe performanțe și în domeniul sportului.
MM: La olimpiadele şco­lare am început am rezultate mai serioase din clasa a șaptea. Și, de atunci, am tot participat la fazele naționale la diferite olimpiade – la biologie și la chimie. După aceea, m-am axat cumva pe partea de olimpiade interdisciplinare pe științe. Am avut profesori foarte buni, dar nu aveam cum să mă bat cu cei de la București sau Cluj, ori liceele astea private care fac numai asta. Am făcut şi sport: am început cu gim­nastică, atunci când eram mică. După aceea am făcut înot, foarte mulți ani de zile, am făcut atletism, caiac, sprint. Din liceu joc badminton și asta am continuat-o și acum, în facultate Mai merg la călărie, merg pe munte, schiez, mă dau cu snowboard-ul.

AM: În ce măsură sportul ordonează un tânăr?
MM: Eu zic că foarte mult! Adică te învață partea asta de management al timpului Și cumva îți dă o pauză pe partea intelectuală. Aveam școală, după aceea făceam pregătire pentru olimpiade, apoi mă duceam la sport, mă întorceam, mai făceam niște teme. Adică îți dă cumva o pauză, dar nu o pauză în care să te uiți pe pereți.

AM: Revenind la activitatea de student la Medicină. Cum vezi medicina viitorului?
MM: Nu știu exact, dar sigur o să se dezvolte. Mi-ar plăcea să se poată rezolva mai multe tratamente, mai puțin invaziv. Pentru că și operațiile despre care noi zicem că sunt minim invazive, sunt foarte invazive. Și nu sunt cele mai plăcute. O să ne ajute și inteligența artificială. E un subiect în mare vogă. Am văzut niște programe foarte drăguțe prin spital care, de exemplu, identificau un nodul pulmonar suspect. Sper să meargă într-o direcție şi să ne apropiem și noi puțin de dotările din Vest.

AM: Poţi să fii un exemplu pentru foarte mulți tineri. Ce i-ai sfătui pe cei care se află acum la o distanță rezonabilă de momentul în care doresc să-și aleagă o meserie?
MM: În primul rând, să gândească dacă chiar vor să facă asta, să nu auzi doar influențe externe: că zice mama să fii medic sau tata, să fii inginer. Nu merită. Mai ales Medicina e o facultate așa de lungă şi dacă nu-ți place cu adevărat, chiar nu merită efortul. Mai bine faci orice altceva. E o chestiune de vocație. Dacă nu ai voca­ție, chiar nu merită. Mai bine faci altceva pentru că sunt atâtea opțiuni, variante.

AM: Crezi că ar fi bine să se organizeze sesiuni de cunoaștere a viitoarelor me­serii?
MM: Pentru liceeni, începând cu clasa a X-a. Ştiu că în străinătate se practică. Am niște prieteni prin Germania care au zis că ei au tot felul de chestii. La noi, orientarea profesională e încă o treabă la care mai avem de lucru. Dar ar fi chiar o idee foarte bună. Sunt tot felul de teste de orientare în carieră şi, cumva, pe baza lor, îți dau o paletă destul de largă de opțiuni. Una e profilul psihologic al copilului şi alta e atracția pe care o are față de un anumit domeniu. În funcție de acestea s-ar putea organiza ceva.

AM: Unde te vezi peste zece ani?
MM: Evident depinde de tot ce se întâmplă în lumea asta, că în momentul de față este chiar nebunie. Dar mi-ar plăcea să rămân la facultate şi să predau. Să continui pe direcția asta. Îmi place foarte mult să lucrez cu studenții. Încerc să mă ocup cu serio­zitate de tot ce pot. Îmi place foarte mult partea de lucru cu studenții şi partea de cercetare. Sper să iasă!