.

Mănăstirea Prislop și-a sărbătorit hramul istoric

În ziua pomenirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, 8 mai 2021, Mănăstirea Prislop și-a sărbătorit hramul istoric.

Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Episcop Andrei, despre cum au ajuns ucenicii să creadă în Hristos cel înviat, datorită dovezilor învierii: mormântul gol, giulgiurile cele de îngropare și arătările Domnului de după înviere. Taina mormântului gol, de două mii de ani este taină mărturisită de către creștini pentru că Îl vedem spiritual pe Dumnezeu cel înviat din morți.

Arhipăstorul locului, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, a mulțumit tuturor pentru împreuna-slujire în această zi de sărbătoare pentru așezământul monahal de la Prislop.

La final, soborul slujitor a oficiat o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul mănăstirii.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate