.

Luncoiu de Jos: Iluminatul public adus în epoca tehnologiei informatice

Administraţiile locale caută cele mai bune soluţii pentru a reduce costurile de la bugetul local.

Administraţiile locale din judeţul Hunedoara încearcă să facă faţă provocărilor timpurilor moderne, în contextul în care bugetele sunt destul de mici şi aproape de limita unor investiţii decente, dar şi prin faptul că noile tehnologii aşteaptă să fie implementate în interesul cetăţenilor. Deja sunt primării care au ca scop introducerea informaticii în cât mai multe domenii ale administraţiei locale, se vorbeşte mult despre conceptul de smart-city.

Primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud, vine cu o idee interesantă în sensul celor de mai înainte, astfel că administraţia locală a pregătit un proiect ce va folosi noile tehnologii în asigurarea iluminatului public şi a monitorizării stradale. Este voba despre o linie de finanţare nerambursabilă pregătită de Ministerul Mediului prin care se încurajează montarea unor sisteme de iluminat public printr-un sistem imformatic de telegestiune.

„Sistemul este unul foarte bun şi simplu de aplicat, principalul beneficiu fiind reducerea facturii cu 80 % la energia electrică utilizată pentru iluminatul stradal. Practic, noul sistem permite ca lampa de iluminat să funcţioneze la parametrii optimi de calitate în momentul în care, cu câteva secunde înainte, a sesizat o mişcare. Până atunci ea funcţionează la 5% din putere. Este evidentă economia de energie care poate rezulta prin aplicarea noilor tehnologii”, a spus primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dud.

Potrivit acestuia, sistemul este unul destul de complex, în teorie, însă uşor de aplicat în practică. El permite focalizarea luminii pe zone de interes, iar intensitatea luminoasă se poate regla automat printr-un sistem de senzori, astfel încât lămpile să funcţioneze doar atât cât este necesar.

În plus, noul sistem permite şi o monitorizare a străzilor, ceea ce duce la o viaţă mai sigură pentru oameni.

Primăria Luncoiu de Jos a finalizat documentaţia necesară depunerii proiectului, iar după apariţia normativelor de finanţare de la Ministerul Mediului se va accesa finanţarea. Primarul Călin Dud s-a arătat optimist în ceea ce priveşte accesarea fondurilor, în condiţiile în care comuna pe care o conduce este eligibilă pentru astfel de proiecte.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate