Investiție privată de peste 6 milioane de euro în Hunedoara!
„Este o investiţie care creează un nou plus pentru Hunedoara. Pe lângă cele 100 de noi locuri de muncă apărute (care, la rândul lor, vor susţine alte zeci de locuri de muncă), realizarea acestei investiţii arată încă o dată faptul că zona noastră are potenţial de creştere din toate punctele de vedere. Comerţul este un segment important al economiei, la fel ca serviciile şi la fel ca producţia.
Orice investiţie nouă înseamnă dezvoltare, înseamnă noi locuri de muncă şi înseamnă o sursă de venit în plus pentru bugetul local, buget din care trebuie să susţinem, la rândul nostru, alte activităţi şi investiţii făcute în folosul cetăţeanului. Chiar dacă atragerea de investitori depinde de foarte mulţi factori, total independenţi de voinţa primarului şi a Primăriei, acest aspect rămâne o prioritate pentru noi. Mă bucur că am reuşit să îl convingem pe fostul mare performer al fotbalului, Gică Popescu, să investească la Hunedoara şi îi transmit sincerele mele felicitări pentru că a demonstrat că, pe nişte ruine din vremuri demult trecute, se poate construi ceva nou, modern şi de folos tuturor”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.











Views Today : 9021
Views Yesterday : 11541
Views Last 7 days : 78536
Views This Month : 148728
Views This Year : 1728432
Total views : 6010120