Lucrările de eficientizare energetică a Spitalului Municipal din Hunedoara continuă, investiția apropiindu-se de finalizare. Potrivit celor mai recente informații transmise de primarul municipiului, Dan Bobouțanu, cea mai mare parte a lucrărilor a fost realizată, iar în urma unor blocaje apărute pe parcursul proiectului au fost identificate soluții pentru continuarea intervențiilor.
Primarul a fost recent pe șantier, unde a discutat cu reprezentanții constructorului, dirigintele de șantier și conducerea unității medicale despre măsurile necesare pentru accelerarea lucrărilor.
Investiția vizează creșterea eficienței energetice a clădirii principale a Spitalului
Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, îmbunătățirea confortului termic și reducerea cheltuielilor cu energia electrică și gazele naturale. Proiectul include lucrări de reabilitare termică, modernizarea instalațiilor dar si intervenții pentru creșterea siguranței la incendiu.
Conform datelor publicate de Primăria Hunedoara, proiectul are o valoare totală de aproximativ 36,87 milioane de lei. Investiția este derulată în etape, cu finanțare europeană și contribuție de la bugetul local.
Finalizarea lucrărilor ar urma să contribuie la reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare ale spitalului, astfel încât resursele economisite să poată fi direcționate către serviciile medicale și nevoile pacienților.
„Spitalul a fost mereu primul pe lista mea de priorități și așa va rămâne!”, a transmis primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.






