.

Locuitorii din Vaţa de Jos se pot pensiona mai devreme

Locuitorii comunei Vaţa de Jos se pot pensiona cu doi ani mai devreme, conform unui act normativ care a fost adoptat de Parlament, în această săptămână.

Astfel, Camera Deputaţilor a aprobat proiectul de Lege privind modificarea art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul extinderii categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, cu persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.

Prin acest proiect de lege, au fost adăugate mai multe localităţi pentru persoanele care pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare. În cazul judeţului Hunedoara este vorba despre comunele Vaţa de Jos şi Rachitova.

„Este un act de normalitate şi cred că oamenii din comuna Vaţa de Jos aveau dreptul la acest gest de reparaţie morală. Mă bucur că parlamentarii au susţinut această iniţiativă care se adresează şi cetăţenilor din comuna noastră”, a precizat primarul comunei Vaţa de Jos, Liviu Ioan Linţă.

În planul activităţii administraţiei locale, primarul a mai spus că se continuă lucrările de Cadastru General, întabulări gratuite, pe extravilanele satelor Vața de Sus, Prihodiste și Căzănești. Operaţiunea a început joi în extravilanele satelor Vața de Sus și Prihodiste, în timp ce la Căzăneşti măsurătorile au demarat în cursul zilei de marţi.

„Rugăm cetățenii sa fie prezenți la măsurători alături de echipele de topografi și să colaboreze cu aceștia pentru ca măsurătorile sa fie executate corect și pentru a fi identificate toate terenurile”, a precizat primarul Liviu Linţă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate