Leul românesc a crescut luni față de euro, după victoria lui Nicușor Dan

Leul românesc a crescut luni față de euro. Este cea mai mare creștere din ultimii 3 ani și este pusă pe seama faptului că Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. 

  • EUR/RON scade cu până la 1,2%, cel mai mult din octombrie 2022, la 5,0437.
  • USD/RON scade cu până la 1,2%, la 4,4966.

Și Bursa de la București a deschis pe plus, iar toți indicii sunt pe verde, ceea ce indică un optimism al investitorilor. De dimineață, Bet a atins +4,46%.

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale cu un rezultat simbolic, care păstrează România pe parcursul pro-european.

Totuși, nu există nici măcar un minut de pierdut. Noua conducere a țării preia o economie pe marginea prăpastiei, cu un rating care atârnă de un fir de ață”, scrie Economedia.

Concret, Comisia Europeană urmează să publice în data de 4 iunie, pentru toate statele membre, evaluarea privind derapajele fiscale, mai scriu jurnaliștii publicației.

România a avut anul trecut cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, de 9,3% și cel mai mare dezechilibru fiscal de la criza din 2009.

România și-a asumat un plan fiscal prin care să reducă deficitul de la 9,3% la 7%, în acest an. Însă datele de la începutul acestui an arată că deficitul ridicat se menține, în timp ce economia a stagnat.

În aceste condiții, Nicușor Dan trebuie să numească un premier imediat după învestire.

Acesta va trebui să prezinte urgent Comisiei Europene, până pe 4 iunie, un set de măsuri care să reducă în mod real deficitul bugetar pentru a evita suspendarea fondurilor europene. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns