Lecţie de civism de la un hunedorean: a găsit în piaţă un portofel cu acte şi bani şi l-a predat administraţiei pieţei

Un hunedorean aflat în Piața Obor în dimineața zilei de 29 aprilie 2020 a găsit un portofel care conținea acte, carduri și suma de 280 de lei.

Imediat, cetățeanul responsabil s-a prezentat la Administrația Piețelor Hunedoara, unde a predat portofelul. Observând un card de fidelitate de la o farmacie aflată în vecinătatea pieței, reprezentantul administrației piețelor a mers cu cardul la farmacie, de unde a obținut numărul de telefon al persoanei care a pierdut portofelul.

Imediat a fost apelat telefonic și s-a prezentat la Piața Obor “păgubitul”. Acesta este un vârstnic de peste 80 de ani care a fost foarte recunoscător pentru promptitudinea angajaților pieței și care a fost de acord să-i povestim pățania, fără însă a-i da numele, pentru că s-ar fi făcut de rușine.
Atragem pe această cale atenția hunedorenilor care merg la piață să aibă mare grijă unde își pun portofelul, banii, telefonul. De această dată, domnul care și-a pierdut portofelul a avut norocul ca acesta să fie găsit de un cetățean bine intenționat, căruia îi mulțumim și noi pentru că a ales să fie cinstit!
Partajează această știre

Lasă un răspuns