.

HUNEDOARA: Lucrări de reabilitare la Grădinița “Dumbrava Minunată”

Continuă lucrările de renovare a Grădiniței cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată”, situată pe Strada Câmpului nr.2.

Lucrările constau în înlocuirea instalațiilor sanitare, de canalizare, electrice și de încălzire existente, înlocuirea tâmplăriei existente (uși și ferestre) cu tâmplărie PVC cu geam termopan, reparații de tencuieli interioare și exterioare, reabilitare acoperiș, subsol tehnic, reabilitare termică prin termoizolare fațade și realizare separare circuit alimentar.
Zilele acestea se lucrează la termoizolarea fațadelor și se execută finisaje interioare și exterioare. Prin aceste lucrări de reabilitare se urmărește crearea unor condiții optime pentru desfășurarea procesului de învățământ, precum și reducerea consumului de utilități.
Fondurile necesare provin de la Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene–Programul Național de Dezvoltare Locală, PNDL II 2017-2020 și din bugetul local.
Valoarea totală a investiției este de 4.511.862,00 lei, iar durata de implementare a proiectului este de 20 de luni.
“După cum am mai spus, ne-am propus să investim mult în educație. Proiectele de investiții în infrastructura educațională reprezintă în continuare o prioritate pentru noi. Toate instituțiile de învățământ din municipiul Hunedoara vor beneficia de lucrări de reabilitare și modernizare, astfel încât copiii noștri să își poată desfășura activitatea educațională în cele mai bune condiții”, spune Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate