.

Le-aţi văzut? Cine are informaţii este rugat să sune la 112

În data de 30.08.2020, la ora 12:30, la sediul  Poliției Municipiului Hunedoara, s-a prezentat un bărbat care a sesizat faptul că fiica lui, DOBONDI DENISA MARIA (foto stânga), în vârstă de 13 ani, în data de 29.08.2020, în jurul orei 16:00, a plecat voluntar de la  domiciliu și nu a mai revenit.

La momentul plecării, minora era îmbrăcată cu  pantaloni jeans de culoare neagră, o buză de culoarea albă cu mâneci lungi, iar în picioare purta încălțăminte sport de culoare albă (marca FILA).

Minora are o înălțime de circa 1,50 m., ten măsliniu, ochi căprui, față rotundă, pe obraz are trei alunițe, două dispuse  sub ochiul drept iar una deasupra buzei superioare, păr creț, lung, până mai jos de nivelul umerilor, vopsit negru şi are un tatuaj cu inscripția literei ,,A”, la nivelul antebrațului stâng.

Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au efectuat activităţi specifice, în scopul depistării minorei, care a fost dată în urmărire naţională şi în consemn la frontieră.

Poliţiştii continuă activităţile investigative şi de căutare şi le solicită tututror celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.

•         În data de 30.08.2020, în jurul orei 23:00, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat din municipiul Hunedoara, care a sesizat faptul că, din data de 21.08.2020, nu a mai putut-o contacta pe  sora lui,  CÎRPACI SIMONA (foto), de 27 de ani,  domiciliată în comuna Șiria, judeţul Arad, având reședința în municipiul Craiova,  judeţul Dolj.

Bărbatul a relatat că la acea dată tânăra ar fi revenit în România cu avionul, din localitatea Bergamo, Italia, aterizând pe aeroportul Timișoara.

Persoana în cauză are următoarele semnalmente: înălțime 1,65 metri, greutate aproximativ 57 kg., păr de culoare blondă, ochi căprui, constituție atletică; la încheietura mâinii stângi are tatuat numele ,,NUȚU”, iar pe unul dintre picioare are tatuate trei steluțe. La momentul plecării  din Bergamo, Italia, tânăra purta o salopetă de jeans, de culoare albastră, iar în picioare purta bascheți de culoare neagră.

Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au efectuat activităţi specifice în scopul depistării tinerei, care a fost dată în urmărire naţională şi în consemn la frontieră.

Poliţiştii continuă activităţile de căutare şi le solicită tututror celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate