Încel de-al doilea articol pe tema sănătății noastre emoționale, am ales să vorbesc despre singurătate.

Singurătatea generează o rană psihologică adâncă. Efectele acestei răni ne distorsionează percepția asupra realității și ne așează peste ochi un văl cu care ajungem să ne obișnuim și pe care ajungem să îl considerăm firesc. Dacătoatălumeasuferă, atunci eu de ce să fiu mai special? Nu este semn de sănătate să fim adaptați la o societate profund bolnavă.

Singurătatea ne face să credem că celor din jurul nostru le pasă mai puțin de noi decât o fac în realitate. De aceea începe să ne fie frică să mai comunicăm. De ce să facem eforturi dacă rezultatul este același, adică  respingere, în condițiile în care tu déjà suferi mai mult decât poți suporta? Și atunci, de frica respingerii, ajungem să reacționăm contrar nevoilor noastre. Avem nevoie să ne simțim conectați, dar ajungem să respingem orice oportunitate de a crea o conexiune reală. Vă sună cunoscut? Unii dintre noi suferim de singurătate profundă, dar datorită faptului că suntem înconjurați de oameni, nu ne trece prin minte că în interior, de fapt, suntem adânciți în durere. Singurătatea nu este definită de criteria obiective, cum ar fi numărul de relații sociale sau de prietenii active. Singurătatea este definită subiectiv. Ce înseamnăasta? Chiar dacă ești înconjurat de oameni, contează dacă tu te simți conectat sau deconectat de acești oameni din punct de vedere emoțional sau social. Iar mulți dintre noi ne simțim deconectați.

Rănile emoționale se infectează. Cercetătorii de la Universitatea din Chicago au condus un studio asupra efectelor singurătății și au descoperit că aceasta are efecte nocive asupra calității somnului, crește nivelul de depresie și are impact asupra nivelului de bunăstare emoțională. Aceste efecte influențează corpul uman la nivel biochimic, deoarece crește nivelul de cortizol (hormonal stresului) care duce la creșterea presiunii arteriale, a colesterolului din sânge și suprimă funcționarea sistemului imunitar. Concluziile studiului sunt cutremurătoare. Singurătatea cronică crește cu 14 procente riscul de moarte prematură. “Excesul de sare zahăr și grăsimi dăunează grav sănătății”, suntem bombardați cu mesaje de acest gen, dar, din păcate, singurătatea nu vine la pachet cu un manual de instrucțiuni sau cu prospect de utilizare.

Nu poți trata o rană psihologică, dacă nici măcar nu știi că ai fost rănit. Dacă dorim să ne ocupăm de menținerea sănătății mintale, un prim pas important este să acceptăm că avem o problemă. Rănile emoționale nu sunt semn de slăbiciune. Dacă dorim să combatem singurătatea, trebuie să luăm măsuri active pe trei direcții principale.

Să păstrăm în viața noastră acele persoane alături de care ne simțim confortabili și lângă care putem să ne manifestăm firesc. Acest tip de relații ne ajută să ne simțim bine în pielea noastră și ne ridică stima de sine.

Să ne antrenăm în comunicare de tip direct, față în față. Comunicarea prin metode tehnologice antrenează alienarea deoarece, fără să avem contact direct, pierdem beneficiile comunicării non verbale care ne ajută atât de mult să înțelegem mesajul în profunzime.

Să fim parte dintr-o comunitate, dintr-un grup sau o echipă. Cu cât cercul nostru de empatie și conectivitate este mai restrâns, cu atât ne simțim mai în nesiguranță.

De ce petrecem mai mult timp preocupându-ne de aspectele fizice decât de cele mintale? Pentru că dacă nu se vede, atunci este neglijabil. Eșec, respingere, singurătate, rigiditate emoțională. Și acestea se pot înrăutății dacă le ignorăm și pot avea un impact major asupra calității vieții noastre.

Acest articol a fost scris în baza studiilor publicate de către psihologul Guy Winch.

Irina TÂLVESCU