De ce petrecem mai mult timp preocupându-ne de aspectele fizice decât de cele mintale? Pentru că dacă nu se vede, atunci este neglijabil. Eșec, respingere, singurătate, rigiditate emoțională. Și acestea se pot înrăutății dacă le ignorăm și pot avea un impact major asupra calității vieții noastre.

Cel mai nociv tip de favoritism este acela pe care îl practicăm cu noi înșine în viața de zi cu zi. Ne prețuim corpul mai mult decât min­tea. Atunci când experimentăm o rană fizică, răspunsul firesc este să pansăm această rană. Cu toții știm cum să ne menținem sănătatea fizică, dar cât de multe cunoaștem despre sănătatea emoțională? Ne învățăm copiii că trebuie să se spele pe dinți pentru a nu face carii, că trebuie să se spele pe mâini înainte să se așeze la masă, că trebuie să mănânce morcovi ca să își păstreze acuitatea vizuală, dar ce îi în­vățăm despre igiena emo­ţională și despre siste­mul imunitar emoţio­nal?
Astăzi începem o serie de cinci articole prin care învățăm trucuri simple de prim-ajutor emoţional. În primul episod vom vorbi des­pre Agilitatea Emoțio­nală.
Percepţia standard asupra emoţiilor ca fiind bune sau rele, pozitiv sau negativ e rigidă. Iar rigiditatea în fața complexității este toxică. Avem nevoie de mai multă agilitate emoțională pentru a prospera cu adevărat. Într-o cultură care prețuiește pozitivitatea, este de nedorit să ne exprimăm durerea, sufe­rința, dezgustul sau nemul­țu­mirea. Ne-am făcut un obi­cei din a ne reprima emoțiile, adâncindu-le, acceptându-le doar pe cele care ne par justificate. Emoțiile noastre sunt inerent valoroase. A fi pozitiv a devenit o nouă formă de corectitudine morală. Persoanelor care suferă de cancer li se spune să rămână pozitive, femeilor li se spune să înceteze să mai fie nervoase și copiilor li se cere să nu mai plângă. Este o tiranie a pozitivității, care este foarte departe de a fi eficace. Falsa pozitivitate este un răspuns rigid, nesustenabil. Atunci când reprimăm sau suprimăm emoțiile, acestea nu dispar ci devin mai puternice. Un fapt este sigur: suferința iese tot timpul la suprafață. Atunci când reprimăm emoții firești și îmbrățișăm o pozitivitate falsă, ne pierdem capacitatea să facem față lumii, așa cum este ea, nu așa cum ne-am dori noi să fie. Emoțiile dificile sunt scrise în contractul pe care l-am semnat cu viața însăși.
Așadar, cum începem să spargem rigiditatea și să îmbrățișăm agilitatea emoțio­nală? În primul rând trebuie să ne debarasăm de sentimentele pe care credem că ar trebui să le simțim și să ne deschidem emoțiilor pe care le simțim cu adevărat. Adesea ne descriem sentimentele în grabă, folosind cuvinte uzuale, la îndemână. “Sunt stresat” este cea mai des întâlnită replică. Atunci când ne descriem cu acuratețe ceea ce simțim, suntem mult mai capabili să înțelegem care este cauza emoțiilor noastre și să luăm măsuri concrete. Atunci când ne deschidem emoțiilor dificile, devenim capabili să generăm răspunsuri emoționale aliniate valorilor. Emoțiile sunt date, ele nu sunt directive. Este normal să simțim că cineva ne enervează, dar nu este normal să bruscăm acea persoană.
Cum se traduce această teorie în practică? Atunci când simțim ceva puternic, nu trebuie să fugim către ieșirile de urgență pe care le-am integrat cu atât de multă sârguință în sistemele noastre de apărare. În aceste momente trebuie să ne în­tre­băm: ce încearcă această emoție să îmi spună? Spre
exemplu, dacă ne enervăm atunci când ascultăm știrile politice, această furie poate fi un semn că prețuim corectitudinea și transparența. Aceasta este o ocazie bună pentru a începe să cultivăm activ aceste valori în activitatea noastră de zi cu zi. Este important să nu spunem “Eu sunt nervos” ci “Observ că mă simt nervos”. Noi nu suntem emoțiile noastre. Tu ești tu și emoția ta este o sursă de date.
Au trecut doar câteva sute de ani din timpurile în care aveam nevoie de frică și de negativitate ca să supravie­țuim. În acele timpuri, dacă eram în pădure și auzeam un sunet sau vedeam o umbră, mintea noastră era antrenată să își imagineze cel mai negru scenariu, într-un mod firesc. De ce? Pentru că acele semne, cel mai probabil, indică prezența unui prădător care ar fi putut să ne vătă­meze integritatea fizică. Acum nu mai trăim circumstanțe asemănătoare. Pericolele de acest gen nu mai sunt frecvente. Mai mult ca niciodată, este nevoie să ne antrenăm mintea astfel încât răspunsul firesc să nu mai fie frica ci atenția la detalii. Într-o lume în care prădătorii au devenit elemente abstracte, fuga nu mai este o soluție.

(Articol scris în baza studiilor publicate de către psiholog Susan David, Ph.D)

Irina TALVESCU