.

La Tribunalul Hunedoara, un nou program de relații cu publicul

După cum ne informa expert Irina Ildiko GLĂMAN (foto) din cadrul Biroului de Informare și Relații Publice, în această perioadă, programul de relaţii cu publicul la compartimentele REGISTRATURĂ, ARHIVĂ ŞI ARHIVĂ DE FALIMENTE din cadrul Tribunalului Hunedoara se va desfăşura după cum urmează:

Toate acțiunile judecătorești sau orice alte acte vor fi depuse prin mijloace de comunicare la distanță, respectiv:

  • prin e-mail: [email protected] pentru transmiterea de acte la dosare, acțiuni, întâmpinări, precizări de acţiuni etc.; [email protected] pentru corespondență administrativă
  • personal, la Registratura instanţei, în zilele de LUNI – JOI, între orele 8:30 – 12:30
  • în urna special amenajată, amplasată la intrarea în sediu, situat în Deva, Calea Zarandului, nr. 73, în intervalul orar 8:30 11:00, urmând ca acestea să fie ridicate la ora 11:15 de către personalul registraturii și prelucrate.

Actele vor fi depuse într-un plic pentru a se asigura confidențialitatea și a se evita riscul amestecării lor cu acte din alte dosare.

Cererile de eliberare a certificatelor de grefă și a copiilor legalizate de pe hotărâri sau alte acte din dosarele din anul 2020 şi mai vechi, care se află în altă locaţie, vor necesita termen de procesare mai mare de cel de 3 zile, prevăzut de regulament, astfel că, personalul însărcinat cu efectuarea acestor operaţiuni se va deplasa o dată pe săptămână, în ziua de vineri, la locaţia arhivei depozit, iar înscrisurile vor fi eliberate solicitanţilor, începând cu ziua de luni.                   

Astfel: pentru cererile care sunt înregistrate luni – joi, înscrisurile se vor elibera începând de luni a săptămânii următoare în intervalul de timp 8:30 – 12:30.

La depunerea cererilor de acest gen, solicitanţii vor menţiona în cerere numărul de telefon pentru a fi contactaţi în situaţia în care cererea va fi soluţionată mai repede decât termenele arătate mai sus.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate