.

La școală… pe tărâmuri asiatice

10 elevi din clasa a XI-a ai Liceului de Arte “Sigismund Toduță“  Deva, 8 de la secția de muzică și 2 de la secția de arhitectură, însoțiți de directorul adjunct Adela-Ioana Mateș- responsabil de proiect- și de profesoara de muzică Camelia Vânătoru,  vor participa  în perioada 7 mai-13 iunie 2019 în oraşul Ningbo (provincia Zhejiang) din China, în cadrul unui acord de parteneriat semnat între Liceul de Arte “Sigismund Toduță“ și  Școala de Afaceri  Externe din Ningbo.

Proiectul a fost iniţiat  în anul 2016  și prevede ca în primii doi ani elevii români să studieze în România  alături de  profesori  de muzică și limbă chineză, trimiși de școala parteneră, iar în cel de al treilea an să urmeze un stagiu de 2 luni în China.

Grupul de elevi s-a întâlnit în data de 25 aprilie 2019 cu ministrul Educației Naționale, doamna Ecaterina Andronescu, în cadrul vizitei pe care aceasta a efectuat-o în județul Hunedoara, și au discutat despre oportunitățiile acestei vizite.

Astfel, în această perioadă, elevii liceului devean vor participa alături de elevii chinezi din cadrul Școlii de Afaceri Externe din Ningbo la cursuri de limba chineză, istoria și geografia Chinei, cursuri de specialitate – muzică şi arte plastice, limba engleză, limba franceză, informatică și educație fizică, vor petrece weekendurile în cadrul unor familii chineze, pentru a intra în contact direct cu cultura și civilizația acestei țări şi vor vizita obiective turistice importante ale acestei țări.

Le urăm drum bun și le dorim să aibă parte de o experiență de neuitat!

Prof. Mariana Onţanu-Crăciun

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate