În Sala Șemineului din cadrul Palatul Magna Curia s-a desfășurat astăzi, 21 mai 2026, un eveniment cultural dedicat lansării volumului „Între Orient și Occident. Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini (1710-1810)”, semnat de Sorin Șipoș.
Evenimentul a fost găzduit de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, în parteneriat cu Universitatea din Oradea, Uniunea Culturală a Rutenilor din România și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara.
Volumul a fost prezentat de Dr. Gheorghe Firczak și Dr. Georgeta Deju, iar moderarea întâlnirii a fost asigurată de Svetlana Carmen Bojcsuk.
Manifestarea a reunit iubitori ai istoriei, cercetători, cadre didactice și reprezentanți ai instituțiilor culturale, într-un dialog dedicat patrimoniului, cercetării istorice și imaginii Principatelor Române reflectate în mărturiile călătorilor străini din secolele XVIII-XIX.








