.

La Bistra – beneficiarii de  ajutor social prestează lucrări în folosul comunității locale

Consiliul Local al comunei Bistra a aprobat prin HCL nr.5/2023, Planul de acțiuni și lucrări de interes local pentru persoanele apte de muncă, beneficiare de ajutor social, precum și alte persoane care au obligația efectuării de ore de muncă în folosul comunității.

Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local se aprobă anual, prin hotărârea consiliului local. În funcţie de solicitările venite din partea instituţiilor partenere în organizarea şi evidenţa orelor de muncă, planul de acţiuni sau de lucrări de interes local poate fi reactualizat pe parcursul anului şi aprobat din nou prin hotărârea consiliului local.

„Am întocmit planul de acţiuni și lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă. Toatepersoanele care presteazăacţiuniorilucrări de interes local pe raza comunei noastre trebuie să efectueze aceste ore şi să respecte instructajul privind normele de tehnică a securităţii muncii. Acţiunile pentru anul 2023 vizează în principal salubrizarea, întreţinerea şi ecologizarea domeniului public. Beneficiarii de ajutor social trebuie să contribuie și să se implice la bunul mers al vieții cotidiene și implicit la imaginea comunei”, spune primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

În planul pentru 2023 se regăsesc lucrări de: ecologizare a malurilor Râului Arieș de resturi menajere și vegetale, desfundare şi curăţire a albiei de sub poduri şi podeţe, reparaţii la şarpanta unor clădiri aflate în domeniul public, degajarea albiilor şi malurilor de obiecte care periclitează circuitul apei şi contribuie la poluarea acesteia,  curăţirea mâlului și a altor resturi din rigolele aferente drumurilor  comunale şi vicinale care s-au strâns din cauza precipitaţiilor, adunarea zăpezii, ecologizarea străzilor, drumurilor comunale, a parcurilor, spațiilor verzi, terenurilor virane, malurilor râului și a văilor, activităţi de curățenie (interior/exterior) la instituții aflate în subordinea primăriei sau de interes public (zugrăveli, tencuieli, vopsit etc.), întreținerea în sezonul rece a drumurilor comunale și a străzilor prin îndepărtarea gheții și a zăpezii cu mijloace mecanice și/sau manuale, împrăștierea materialelor antiderapante unde este cazul, curățenie interioară și exterioară la vestiarele aferente Terenului de sport și la Centrul de Zi pentru Copii „Sf. Nicolae” și zonelor aferente acestora, precum şi alte lucrări de necessitate în comună.

În evidențele Primăriei comunei Bistra figurează la ora actual 19 persoane care efectuează muncă în folosul comunității.

Conform legii, dacă un beneficiar nu își efectuează integral orele de muncă pentru luna care s-a încheiat, dosarul se suspendă. După 3 luni consecutive de suspendare, dosarul încetează conform legii.

La 6 luni de zile, beneficiarul ajutorului social este obligat să își actualizeze dosarul. Acesta trebuie să conțină și o adeverință de la AJOFM Alba care să ateste că nu a refuzat în această perioadă un loc de muncă și că participă la cursuri de calificare/recalificare.

Beneficiarii de ajutor social din comuna Bistra prestează déjà activități de interes local specific acestui sezon.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate