.

KEMPO: Sportivii din Valea Jiului, pe podium la întrecerile europene din Turcia

La ultima ediţie a Campionatelor Europene de Kempo, întreceri care au avut loc în Antalya, Turcia, naţionala de kempo a României s-a clasat pe prima treaptă a podiumului de premiere, devansând delegațiile din Turcia şi Portugalia.
Pe durata celor 5 zile de concurs, toţi sportivii români au luptat exemplar în încercarea de a obţine un rezultat individual cât mai bun și de a acumula cât mai multe puncte pentru România, în condițiile în care la startul competiției s-au aflat peste 800 de sportivi, din 21 de ţări, a comunicat federația de specialitate.
Obiectivul stabilit la plecarea spre Antalya a fost atins cu multă muncă și determinare, astfel încât, la finalul întrecerilor România a acumulat cel mai mare număr de puncte, urcând pe prima poziție în clasamentul națiu­nilor participante.
Lotul României, coordonat de prof. Amatto Zaharia, a fost format și din sportivi din Valea Jiului, pregătiți de antrenor Florin Mârza. Este vorba de Denisa Munteanu (14 ani) și Timeea Ștefănescu (17 ani). Aceste sportive au concurat la două respectiv trei probe de luptă (Semi Kempo, Submission, Full Kempo) unde au obtinut următoarele rezultate:
Denisa Munteanu a cucerit o medalie de bronz la Campionatul European de Kempo, Full Kempo, 12-14 ani, -50 kg și o medalie de bronz la Kempo Open Cup Submission 16-18 ani, -50 kg
Timeea Ștefănescu a cuce­rit o medalie de argint la Kempo Open Cup Submission Submission, 16-18 ani, -70 kg,și trei medalii de aur la Semi Kempo, 16-18 ani, -65 kg, , la Full Kempo seniori, -60 kg și la Kempo Open Cup, – Full Kempo seniori, -65 kg,
La revenirea acasă spor­tivii pregătiți de Florin Mîrza au participat și la Cupa Româ­niei Full Kempo unde Pavel Czine, a participat la categoria 16-18 ani, – 70 kg,unde a cucerit medalia de bronz iar Denisa Munteanu, la categoria 14-16 ani, -50 kg a cucerit de asemenea o medalie de bronz.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate