.

„Kahoot Night 2.0” la Centrul de tineret Orthocaffe Deva

Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, voluntarii centrului „Orthocaffe” Deva au organizat „Kahoot Night 2.0”, evenimentul de tip concurs cu întrebări de cultură generală.

După succesul primei ediții ale acestui eveniment, notată în luna februarie a anului în curs, voluntarii de la Orthocaffe au dat startul evenimentelor de succes de la tineri înspre tineri. Cea de a doua ediție a „Kahoot Night” a reprezentat un real punct pozitiv în situația specială creată de pandemie. Așa cum mereu au făcut-o, nici de data aceasta nu s-a perceput o taxă de intrare, ci o donație de minimum 5 lei, bani care se vor îndrepta spre un caz social din Episcopia Devei și Hunedoarei. Cu masca pe chip, mâinile dezinfectate și distanță între participanți, evenimentul s-a desfășurat în condiții legale şi speciale apropiindu-ne de data aceasta doar sufletește. Cu un număr redus de participanți, o promovare mai slab cotată față de prima ediție, dar și cu voluntari în scădere ca număr, „Seara de Kahoot” a strâns aproape 20 de persoane pregătite să își revendice premiile puse la bătaie în urma jocului de cultură generală. Întrebările au fost de nivel mediu, accesibile pentru toți participanții. Ca de fiecare dată, în Orthocaffe nu a lipsit bună dispoziția și zâmbetele, sub masca de protecție însă.

Astfel, dacă am face o scurtă recapitulare vom constata că ultimul eveniment organizat la Orthocaffe înainte de starea de urgență impusă de autorități a fost „KahootNight”, iar cel cu care voluntarii Orthocaffe reîncep activitatea este cea de-a doua ediție a serii de Kahoot. De asemenea, clubul de voluntariat pregătește pe viitor şi alte evenimente, unde cu siguranță atitudinea pozitivă, generată de credinţă, nădejde și dragoste, va fi un criteriu de atins, atât în rândul participanților, cât și în cel al organizatorilor.

„Toate le pot (şi le fac) întru Hristos, Cel care mă întăreşte” (Filipeni 4, 13).

Alexandru Boldor– membru al Clubului de Voluntariat „Orthocaffe” Deva/https://episcopiadevei.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate