.

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului

Sărbătoare cu o puternică încărcătură spirituală, închinată Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirii ne amintește de o minune săvârşită cu apa unui izvor, prin mijlocirea Maicii Domnului, ocrotitoarea vieţii noastre. Sărbătoarea este prăznuită în prima zi de vineri din Săptămâna Luminată.

Izvorul cu puteri tămăduitoare

Se află într-o pădure din apropierea Constantinopolului, și se spune că a fost  descoperit, prin mijlocirea Maicii Domnului, de un creștin pios, pe nume Leon. Potrivit tradiției, pe vremea când nu era împărat, Leon plimbându-se prin grădina din apropierea vechii cetăți bizantine, întâlnește un orb însetat, care voia să iasă din pădure, dar era slăbit din cauza setei. Acesta fiind un om evlavios, discută cu Leon despre Dumnezeu și Învierea Domnului. După ce-i spune că în pădurile imperiale sunt izvoare și locuri ocrotite de Maica, îl roagă pe Leon să-i dea apă și să-l ducă în cetate. Leon începe să caute apă, dar în zadar, nu reușește să găsească niciun izvor. Dar, la un moment dat, el aude un glas blând care-i spune: „Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui întunecaţi! Atunci vei cunoaşte cine sunt eu!”.
După ce mai face câțiva pași, Leon găsește izvorul. Ia apa în pumni, îi potolește setea orbului apoi în spală fața cu ea, iar orbul își recapătă vederea, scrie crestinortodox.ro. Atunci când s-a înfăptuit minunea, orbul a exclamat: ”Maica Domnului eşti aici! Te-am găsit!” La rândul lui, Leon a îngenuncheat și a rostit cuvintele: „Am văzut Lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată. Aici este izvorul tămăduitor, fântâna dătătoare de sănătate”!

Mai târziu, când Leon ajunge împărat al Bizanțului, acesta, în semn de recunoștință, înalță pe acel loc binecuvântat o biserică numită ”Izvorul Tămăduirii”, închinata Maicii Domnului. Aici „se face și pomenirea minunilor celor mai presus de fire, care s-au săvârșit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt locaș”, potrivit crestinortoodox.ro.

Mănăstirea Izvorului Maicii Domnului

Este una din cele mai vechi biserici ortodoxe din cetatea Împăratului Constantin cel Mare. La subsolul ei, într-un paraclis din veacul al cincilea, se găsește izvorul cu apă tămăduitoare din trecut, binecuvântat de Maica Domnului, care a dat ortodoxiei una din cele mai iubite sărbători: Izvorul Tămăduirii. În apa care se scurge într-un bazin mai mic înoată pești aurii, despre care se spune că sunt de sute de ani, aceiași ca număr și mărime. În paraclisul subteran se mai află o icoană a praznicului, care „se curăţă singură“. Orice intervenţie asupra ei în vederea restaurării este „respinsă“ de icoană, potrivit wordpress.com. În timp, biserica a fost restaurată şi îngrijită de împăraţii Iustinian, Vasile Macedoneanul şi Leon Înţeleptul.

Povestea călugărului

Ne spune că în anul 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de turci, un călugăr prăjea câțiva pești, în apropierea izvorului. Când primește vestea că turcii au pus stăpânire pe Constantinopol, călugărul a spus că nu va crede decât atunci când peștii pe care-i prăjește vor reveni la viață. Și, în chip minunat, peștii au sărit din tigaie în izvor și au început să înoate,”balikli” însemnând în limba turcă “locul unde înoată peștii”.

Tradiții și obiceiuri

Cinstită și respectată de credincioșii ortodocși, sărbătoarea ”Izvorul Tămăduirii” are o seamă de tradiții și obiceiuri, care sunt respectate cu sfințenie și transmise mai departe.

  • În lăcașurile de cult, la praznicul închinat Izvorului Tămăduirii se săvârșesc, după rânduiala specifică Săptămânii Luminate, slujbe de sfințire a apei, numită Aghiasma Mică.
  • După sfințirea apei, preoții stropesc credincioșii cu apa binecuvântată și se cântă troparul:” Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”. În credința populară, acest cântec are rol purificator, de îndepărtare a pagubelor și a energiilor negative.
  •  Cu Agheasma Mică se stropesc încăperile din gospodărie, cu excepţia băii.
  • De asemenea, se crede că bolnavii care respectă ritualul şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc.
  • În popor există credința potrivit căreia sărbătoarea este norocoasă pentru săpătorii de fântâni întrucât, în această zi, apele sunt mai zgomotoase, ajutându-i pe aceștia să găsească mai repede izvorul, potrivit traditiipopulare.ro.
  • Totodată, pentru a avea un an bogat, gospodarii stropesc cu apă sfințită, în ziua praznicului, animalele din ogradă, grădinile, livezile, pentru a avea un an bogat.

Cornelia Holinschi

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate