.

Italia: Un orășel aflat în centrul focarului de coronavirus, nu a mai înregistrat nicio îmbolnăvire

În Italia, un orășel aflat în centrul focarului de coronavirus, nu a mai înregistrat nicio îmbolnăvire, în urma unui experiment care a presupus între altele testarea tuturor locuitorilor.

Orășelul Vo, aflat lângă Veneția, are 3300 de locuitori și toți au fost testați pentru infecția cu noul coronavirus, indiferent dacă prezentau sau nu simptome de boală.

Cei infectați și persoanele care au intrat în contact cu aceștia au respectat o carantină foarte strictă.

Așa se face că de vineri și până acum, în acest orășel aflat în centrul focarului, nu a mai fost niciun caz de îmbolnăvire.

„Testarea a fost vitală, a salvat multe vieți”, a spus primarul orășelului, Giuliano Martini.

Andrea Crisantiun expert de la Imperial College London, a declarat presei italiene că testarea întregii populații a făcut diferența.

„În Vo am testat toți locuitorii, chiar și cei care erau asimptomatici”, a afirmat Crisanti.

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 2.978 de morţi în Italia, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 35.713, au anunţat miercuri seară autorităţile italiene.

China nu a raportat, joi, nicio infecție locală, acest lucru având loc pentru prima dată de când a început criza coronavirusului, în urmă cu trei luni, scriu jurnaliștii de la New York Times. Toate cazurile nou diagnosticate sunt ale unor persoane care au venit în statul nipon din altă parte.

Pe măsură ce guvernele din Italia, Statele Unite și din alte țară se luptă cu pandemia, China a anunțat că nu există nicio nouă îmbolnăvire în rândul locuitărilor locali.

Liderul Chinei, Xi Jinping, a cerut un „război al oamenilor” împotriva epidemiei, iar presa de propagandă a lăudat acțiunea partidului, spunând că este un model pentru alte țări./www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate